Am văzut filmul “Condamnat la viaţă” săptămâna trecută şi probabil n-aş fi scris despre el fiindcă nu mi s-a părut că merită o recomandare dar nici nu e atât de rău încât să vă avertizez să nu vă duceţi. Ce-i drept, nu mi-a plăcut nici felul în care e făcut sau promovat şi, nu în ultimul rând, nu mi-a plăcut finalul mult discutat şi disputat.
Filmul e făcut după nuvela lui Titus Popovici, Moartea lui Ipu, şi un remake – mai slab, dacă mă întrebaţi pe mine – după “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, filmul lui Sergiu Nicolaescu după aceeaşi nuvelă, în care Amza Pellea e Ipu – şi ce Ipu!