September 18

Interviu Dragoș Anastasiu: Eu sunt în vacanță de foarte mulți ani

La Anonimul, anul ăsta, am fost plăcut surprinsă de schimbările din Green Village. Imperceptibile, pe ici, pe colo, dar extrem de evidente în zona de atitudine a angajaților. Am remarcat asta din prima seară, la restaurant, când tot personalul de acolo era de-o amabilitate deschisă și onestă pe care n-am mai găsit-o în multe locuri din țară sau de-afară. M-am întrebat cine îi școlește – era evident că au trecut măcar printr-un training – și, câteva zile mai târziu, aveam să asist la un astfel de moment. În orele în care clienții erau pe la vizionări ori pe terasă, la piscină, o femeie subțire, brunetă, îi strânsese pe cei aproximativ 30 de angajați ai restaurantului și le explica cum trebuie să fie lucrurile.

Am cunoscut-o și am stat un pic la povești și, din vorbă în vorbă, discutând despre schimbările din Green Village, mi-a zis că, de fapt, ar trebui să vorbesc cu Dragoș Anastasiu, cel care a cumpărat întregul complex. Și pe drept cuvânt, fiindcă planurile lui sunt fascinante. Dar nu mă credeți pe cuvânt, mai bine citiți interviul! Cu puțintică răbdare, fiindcă e lung!
Continue reading

August 17

Cu dor, spre Anonimul!

Nici nu m-am întors bine acasă după o lună de preumblări (care, apropo, a urmat altor preumblări prin țară, în așa fel încât, practic, sunt plecată de-acasă cam de pe la finele lui mai), că am primit o provocare de nerefuzat de la Miruna Berescu, doamna faimoasă care face Anonimul să se întâmple:

Hai la festival!

Și n-a fost doar atât, ci a și pus țara la cale, cu aranjări de transport & cazare, că antrenul e asigurat de mare, Dunăre și, mai ales, zecile de filme din programul acestei ediții.

Nu pot și nici nu vreau să rezist unei asemenea provocări, astfel încât, iaca, îmi fac bagajul din nou, printre rânduri, și promit iar povești festivaliere de la mal de apă dulce și sărată.

N-am mai fost acolo de patru ani, așa că dacă aveți ponturi despre unde se mai mănâncă zilele astea ăl mai bun borș de pește la Sântu Gheorghe, rogu-vă să le lăsați frumos la comentarii, cu mulțumiri anticipate!

De mult, prea mult :)
De mult, prea mult :)!

PS Da, cred că mai am pisica! Maxine Jazz e încă în tabără!

August 16

Sevraj

Sunt în sevraj. M-am întors aseară, târziu, de la Sfântu Gheorghe, obosită şi fericită. Am fost neatentă la drum după ce am revenit în Bucureşti, să nu-mi stric starea. În mintea mea, cât vezi cu ochii, se înfăţişau doar nisip, stuf, Dunăre şi mare. Mai ales mare.

Plaja de la Sfântu e generoasă, la fel cum sunt porţiile cu borş de peşte pregătite de Lucica. A fost cam multă lume la finele acestei săptămâni, cum intrai pe plajă erau cearşafurile unul lângă altul. De lene, pesemne, fiindcă plaja e lată şi lungă să tot pui câte zece metri între tine şi ceilalţi. Sau poate era cool să stăm unii în nasul altora, nu ştiu. Noi am fugit spre vărsare şi nu prea am avut multă lume în preajmă. Din când în când, nişte cai. Da’ mai departe, aşa.

Cel mai minunat lucru e că pe plaja asta nu se aud decât marea şi pescăruşii, dar până şi zburătoarele ştiu mai bine şi nu prea chiuie nici ele. Singurele zgomote care pot întrerupe visarea sunt cele ale unor avioane mici care survolează plaja, Dunărea şi marea pentru senzaţii tari date plimbăreţilor. Nici trocariciul nu se aude, nu se aude nimic, doar marea, iar “perfect” e doar o palidă descriere.

Nisipul e fin, fin de tot, că e amestecat cu cel de Dunăre, mai mâlos. Abia puteai construi castelele, dar noi ne-am străduit şi am înălţat o mândră cazemată şi ne-am făcut autoportretele, tot în nisip, şi un şotron. Aş fi desenat şi-o “frunză”, dar când să fac schema, mi-am dat seama că am uitat cum se face. Atâta pagubă!

Am prins şi o frumuşică de furtună, perfectă pentru pozat, cu curcubeu peste mare şi nori negri ce vesteau furii dezlânţuite. N-a fost să fie ploaie decât vreo 20 de minute, o răpăială scurtă care a răcorit la perfecţie locul. De fapt, seara de după ploaie a fost cea mai călduroasă. Nu, nu, nu vă gândiţi la zăduful Capitalei, ci la vreo 23-24 de grade maxim. Perfection! Şi nici nu erau ţânţari!

Una peste alta, “zen” ar fi doar o palidă descriere a zilelor petrecute departe de lumea dezlănţuită. Azi am fost năucă toată ziua şi, la duş, încă îmi părea că mi se scurge nisipul de pe picioare ba, mai mult, aş fi şi înotat vreo două lungimi de cadă iar domnul Sony ar fi putut să fie un pelican, de exemplu.

Da, cum spuneam, sunt în sevraj!

August 13

Niţel celebră la Sfântu Gheorghe

Ştiţi pozele alea cu vedete care şi-au ratat operaţia estetică? E, aş putea să fiu şi eu într-o poză din aia acum, doar că nu-s vedetă şi n-am nici o operaţie estetică la activ – ratata sau nu. În schimb, nu ştiu exact din ce cauză, am o jumătate din buza superioară de două ori mai mare decât cealaltă jumătate.

E imposibil să nu-ţi atragă privirea şi, probabil, e dificil să nu te gândeşti că botoxul sau acidul hialuronic au intrat cum sau pe unde nu trebuie. Şi mă enervează niţel, recunosc.

În afară de asta, încerc să mă şi simt bine. Aseară la câteva scurt metraje (unele ok, unele nu), c-o lună plină dodoloaţă, rotundă ca o turtă de mălai răsturnată direct pe cer, cu muzică – acum, când scriu, cântă Julică ăla micu’, da’ am auzit şi muzică mişto aici, cu net wireless foarte bun şi cu prieteni. Şi apă împrietenită cu soarele. De altfel, mă pregătesc să merg pe plajă curând.

Se putea şi mai rău – dar să nu anticipăm, zic :)

August 11

Anonimă la Sfântu Gheorghe

Aşa cum scriam la recomandările de locuri #dinRomânia pe care e bine să nu le rataţi prin excursiile voastre în ţară, Delta e la mine pe primul loc, combinaţia ideală între sălbăticie şi urme de viaţă umană, veselă şi degrabă dătătoare de bineţe, apă dulce şi apă sărată, vorba maestrului Julică (Cocoşul, nu Cotcodacul!), asfinţiturile perfecte şi plajele nesfârşite. Şi pustii. Mai ales pustii.

Ceea ce, fireşte, n-o să fie cazul acum, fiindcă la Sfântu Gheorghe are loc, până duminică, festivalul de film Anonimul, o veselă, cinematografică şi eclectică adunare, după cum reiese din poveştile Cristinei şi ale lui Adrian. Mă voi amesteca şi eu, deci, în mulţimea pestriţă, cu mişcări de tango şi poveşti din Anatolia, şi cu încrederea că voi vedea filme mari până la ore mici. Nederanjată, prea tare, de ţânţari. Totuşi, prinţii deghizaţi mă pot contacta :))

Nu vă ascund faptul că asta o să fie, probabil, singura mea vacanţă în acest an. Sau în anul trecut, că tot veni vorba. Sau acum doi ani… Dar nu va interesează asta, nu? Sunt pregătită să fac multe fotografii, să cunosc oameni faini, să-l vizitez pe Gogu Ornitologu, să mă bucur de aer, de soare (sau de ploaie, ce e scris şi pentru noi, vorba aia!) şi de MARE!

Pricep că e net bun în Complex, aşa că s-ar putea, doar s-ar putea, zic, să vă ţin la curent cu ce se întâmplă pe acolo. Dacă nu şi nu, totuşi nu disperaţi: Domnul Sony îşi freacă labele fiindcă are parola de la blog şi am observat că vă place cum scrie obrăznicătura blondă!