Ieri la trei jumate m-am dus să văd un film artistic cehesc cu aparență de documentar: O viață mai bună (Cesta ven), un film despre o familie de țigani care se luptă cu prejudecățile. Eram curioasă să văd dacă și la ei e, mai mult sau mai puțin, ca la noi. Și, pe undeva, e.

Duminica trecută mi-am petrecut-o la Feteşti cu o parte din comunitatea romilor de acolo, într-o vizită organizată de Active Watch ca parte a promovării proiectului Profesionişti Romi (în domeniul medical), proiect care, citez de pe site, urmăreşte susţinerea accesului tinerilor romi la educaţie academică în domeniul medical şi combaterea abordărilor stereotipe cu privire la dezinteresul persoanelor de etnie romă pentru educaţie şi practicarea de profesii care necesită un înalt grad de calificare.

Cu toate că încerc să-mi educ toleranţa, la fel ca majoritatea românilor sufăr de prejudecăţi în ceea ce priveşte populaţia de etnie romă. Nu e ca şi cum aş eticheta orice persoană de etnie romă cu care interacţionez ca fiind “rea”, însă, din nefericire, experienţele de până acum sunt mai degrabă de natură să nu încurajeze genul ăsta de interacţiune.

La Feteşti am vizitat trei gospodării ale unor familii de etnie romă, ne-am plimbat pe strada Romilor şi, în fine, am asistat la un moment artistic susţinut de copii din aceeaşi etnie, elevi la Şcoala “Mihai Viteazul”, o scenetă foarte drăguţă şi bine interpretată şi dansuri ţigăneşti! Şi am cunoscut trei tineri ţigani (ei zic ţigani şi n-au o problemă cu asta) cu facultate şi masterate!

Toţi cei cu care am vorbit ne-au spus că nu au cine ştie ce probleme în comunitate, copiii merg la şcoală şi nu sunt trataţi diferit faţă de alţi copii, au prieteni la fel ca oricare copil, indiferent de etnie. Ce nu mi-a plăcut, însă, şi chiar m-a scos un pic din pepeni este această stradă: Strada Romilor. Una pe care locuiesc îndeobşte oameni de etnie că, nu-i aşa?, ce ne-rom s-ar muta pe o stradă cu numele ăsta?

Când l-am întrebat pe viceprimarul localităţii dacă nu i se pare aiurea a dat din umeri: e veche strada, oamenii nu se plâng, ar fi cheltuieli… Dar a dat din umeri şi când l-am întrebat exact câţi romi sunt în localitate, că tocmai ce s-a făcut recensământ! Omul de la Active Watch ştia, oficialul nu. Şi iată, stimaţi cititori, o primă problemă… Autorităţilor nu le pasă de integrarea romilor. Îi preferă adunaţi acolo, pe strada cu pricina, mai uşor de controlat, mai uşor de pus la punct. Oamenii, în schimb, mi-au spus că nu prea le place cum sunt priviţi în ocaziile în care trebuie să-şi arate actul de identitate şi, implicit, adresa.

În definitiv, deşi e ţara plină de proşti nu am auzit de Strada Proştilor, nici măcar în Caracal! Şi nici de strada Curvelor sau a Şchiopilor, a Hipoacuzicilor, ori de Strada Maniacodepresivilor! Voi aţi auzit? V-aţi muta pe o stradă a cărei denumire indică faptul că aparţineţi unei anumite categorii? Eu cred că nu, dar viceprimarul din Feteşti e mai presus de preocupări din astea! Lui i-a plăcut să vină la întâlnirea cu bloggerii şi ziariştii şi să spună că ajută… Cum ajută, nu mi-e clar. Dar aşa ne-a spus. De teamă sau din politeţe, nu a fost contrazis de romii prezenţi, dar uliţa aia nici măcar asfaltată tot Strada Romilor se cheamă!

Şi o chestie de care nu mi-am dat seama până la vizita asta: mulţi dintre romi sunt în cea mai tâmpită situaţie cu putinţă. Dorind să se educe şi renunţând, de bună voie, la cea mai mare parte a tradiţiilor etniei, sunt trataţi, de către alţi ţigani, mai tradiţionali, ca nemaifăcând parte din etnie, ca nişte paria. Inutil să spun că pentru români au in continuare eticheta de “ţigan”, aşa că, deşi integraţi… “teoretic”, nu sunt, de fapt, integraţi nici colo, nici colo, ci împinşi la marginea ambelor lumi, excluşi.

Indiferent cât de educaţi, îmi e clar că nu există o egalitate a şanselor pentru că cei care aleg, dacă nu sunt destul de destupaţi la minte – şi mulţi nu sunt! – vor alege un ten mai deschis la culoare în dauna suspiciunii de a avea un ţigan în echipă. Şi pe undeva nu pot să nu pricep asta, pentru că romii care apar cel mai adesea la TV nu apar în posturi măgulitoare pentru etnie, iar apariţiile astea sunt mai tot timpul legate de niscaiva fapte cu iz penal!

Şi atunci degeaba ne străduim să-i educăm pe ei (şi de ce ar pierde timpul cu educatul dacă oricum nu au aceleaşi şanse la angajare?!) atâta timp cât nu ne educăm pe noi să le acceptăm – atunci şi acolo unde este cazul – bunele intenţii? Oare nu cumva locuim şi noi pe o stradă care se cheamă “Strada Discriminatorilor”?!

Şi, dacă tot nu prea suntem dispuşi să le acordăm un dram de încredere, doar pentru că aparţin unei anumite etnii, atunci de ce ne mai mirăm că cerşesc sau, şi mai rău, fură?! Ultima dată când am verificat supravieţuirea era la baza piramidei lui Maslow, iar nevoile de apartenenţă erau abia pe la mijloc…