Vara asta n-am ajuns la mare și am fost atât de prinsă cu una-alta, toate, tot, încât aproape n-am apucat nici măcar să-mi fie dor. Abia la finele ei, pe 31 august, m-a apucat așa de tare că aș fi plecat atunci dacă pe 1 dimineață n-aveam niște treabă. Și, neprogramat, apoi, chestii de rezolvat, neprogramate, în zilele următoare. La final de săptămână, însă, în agendă scria doar atât: mare. Și nimic n-ar fi putut să mă țină departe.

Așa că, după oaresce peripeții, am plecat. La ceas de seară, numai bine să ne revedem noaptea, o noapte neașteptat de caldă, în ciuda brizei care bătea mai degrabă ca un vânt serios, cu niște zeci de kilometri pe oră. N-ar fi putut să-mi pese mai puțin!

     Dragă Maria,

am promis că scriu şi încep cu Dragă Maria, şi mă ţin de promisiune! Voi să spun că multă plăcere mi-a făcut să stăm de poveşti la radio şi nu ştiu, zău, cum m-aţi luat aşa, cu vorba, şi după emisiune, că am ieşit din studio prin nebăgare de seamă. Altfel aş mai fi stat, că îmi place la radio – spre deosebire de Antonia, prima mea iubire a fost radioul nu o pereche de pantofi! –  şi mi-a plăcut la tine în emisiune, să povestim lucruri despre PR şi blogging şi tineretul din ziua de azi, vorba aia!

Mulţam de invitaţie, iar data viitoare vin şi cu musafiri, ca să nu zici că nu m-am simţit ca acasă! :))

Azi Darly ar fi împlinit 94 de ani şi mie nu-mi vine să-i duc nişte crizanteme imense acolo unde e acum, fiindcă pare, aşa, implacabil, iar locul ăla e trist şi nu are nici o legătură cu casa ei, cea cu obloane albastre şi cu vizor în formă de inimă, cea în care păstra pozele noastre şi tăieturi din reviste, ca să ni le arate mai târziu.

Darly rămâne omul care m-a învăţat fundamentele fericirii, fără să mi le “predea” niciodată, doar prin exemplul personal. Oricât de greu i-ar fi fost – şi i-a fost greu, pe alocuri, chiar foarte greu!, căci o fată de moşier n-avea cum să fie tratată prea frumos de regimul comunist! – Darly găsea motive de bucurie!