Copacii bătrâni din micul parc stau despuiaţi în ploaie, trişti, clatinând îngândurat din crengi. Din cer plouă mărunt, mocăneşte, liniştit, iar de jos bălţile le întorc imagini fantomatice, apă şi asfalt crăpat pe alocuri, petice de văzduh murdar şi cercurile perfecte ale picăturilor.

Nici o ţipenie. Haita de câini care-şi face veacul printre tufele de trandafiri, lătrând aiurea la oricine cutează să păşească pe teritoriul parcului, s-a vârât prin alte cotloane, să se ferească de ploaia urâcioasă. Nici aurolacii nu se văd nicăieri, poate sunt vârâţi prin canale, sau cine ştie prin ce scară de bloc, cei care o ard în parc între două trenuri (cea mai păcătoasă specie, sunt mai răi decât haita de câini) lipsesc şi ei. Cât despre pensionarii pe care-i mai vezi din când în când la taifas pe bănci nici nu poate fi vorba pe aşa o vreme.