Copacii bătrâni din micul parc stau despuiaţi în ploaie, trişti, clatinând îngândurat din crengi. Din cer plouă mărunt, mocăneşte, liniştit, iar de jos bălţile le întorc imagini fantomatice, apă şi asfalt crăpat pe alocuri, petice de văzduh murdar şi cercurile perfecte ale picăturilor.
Nici o ţipenie. Haita de câini care-şi face veacul printre tufele de trandafiri, lătrând aiurea la oricine cutează să păşească pe teritoriul parcului, s-a vârât prin alte cotloane, să se ferească de ploaia urâcioasă. Nici aurolacii nu se văd nicăieri, poate sunt vârâţi prin canale, sau cine ştie prin ce scară de bloc, cei care o ard în parc între două trenuri (cea mai păcătoasă specie, sunt mai răi decât haita de câini) lipsesc şi ei. Cât despre pensionarii pe care-i mai vezi din când în când la taifas pe bănci nici nu poate fi vorba pe aşa o vreme.
Deşi plouă bine, gospodăreşte, parcul are un aer prăfuit, iar culorile parcă-i sunt desprinse din poeziile lui Bacovia ori din filmele cu peisaje apocaliptice. Şi totuşi…
O geacă roşie sparge monotonia. Gluga e trasă pe cap şi, cu toate că bocancii şi pantalonii par băieţeşti, vârfurile cozilor împletite care zburdă într-un ritm neauzit dau de gol o fată. Păşeşte săltat, a dans, prinzând fiecare baltă! Pleosc!
Şi, dacă ar fi cineva prin parc la ora asta, ar putea s-o audă cântând cât o ţine gura:
But just because it burns
Doesn’t mean you’re gonna die
You’ve gotta get up and try try try
Gotta get up and try try try
Ce pot să zic?! Îmi plac la nebunie duminicile ploioase! Sunt anotimpul meu preferat!
Foarte frumoasa postarea – e scrisa cu mult suflet si stiu ca nu e mereu usor sa treci starile astea pe foaia (virtuala) de hartie.
Mi-am adus aminte ca am gasit zilele trecute pe nu stiu ce site cuvant care defineste oamenii care iubesc ploaia – e vorba de ombrofili. Si, chiar daca termenul se foloseste si pentru plante, tot mi se pare foarte fain.
serios? avem un nume, noi, astia, iubitorii de ploaie? ce dragut, ia sa caut! mersi ca mi’ai zis! :)