November 21

De-ale doamnelor și un concurs tot pentru ele!

Acum vreo zece zile, convinsă de Maxine Jazz, care n-are altă treabă decât să dea jos fardurile care stau cuminți (și) pe policioara din baie (mi-a făcut praf o pastilă de blush), m-am apucat să fac niște ordine printre produsele mele de îngrijire, surprinsă cumva că erau și acolo, pe policioară, și în trusa de călătorie, prin genți, în dormitor, sub oglindă… Hm!

Așa am descoperit că am vreo cinci sau șase fonduri de ten, însă nici unul nu e dintre preferatele mele. Două le am de la Londra, cumpărate anul trecut într-o repriză frenetică de shopping, unul că era la ofertă, un altul că eram plecată la nush ce festival și cel din kitul de călătorie se termina, un altul… nici nu mai știu! La fel, vreo cinci mascara, dintre care două erau uscate. O cutie de farduri de pleoape era expirată. Oricum n-o mai folosisem de cel puțin un an.
Continue reading

October 25

Învaţă cum să te fardezi corect! Şi fă-o!

Încă de când eram copil mi-am imaginat arta machiajului ca pe un fel de pictură – mai mult sau mai puţin naivă! – pe  feţe. Sigur că mamei îi ieşeau dintr-o trasare dungile cu dermatograful, iar rujul nu depăşea conturul buzelor, şi sigur că încercam şi eu s-o imit! Pe lângă pantofii cu toc şi anumite accesorii vestimentare, trusa mamei de farduri era la loc de cinste printre interesele mele. De altfel, mi-a povestit că era vai şi-amar când scăpam printre ele, mă mânjeam toată ca un zugrav nepriceput! Mai târziu, însă…

Continue reading

January 10

Fardurile, o relaţie platonică

Mă întreabă Maldita de farduri şi relaţia mea cu ele, motiv pentru care m-am aşezat întru cugetare şi pescuire de amintiri, cam ca Dumbledore din pensiv.

Primul obiect din această categorie de care pot să-mi amintesc e o mascara Helena Rubinstein. Tubul era auriu, semăna cu un stilou şi mă atrăgea ca un magnet. Nu ştiam nici la ce foloseşte şi nici nu mă interesa. Eu îl foloseam ca microfon pentru lălăielile curente, as seen on TV. El e, neschimbat în ultimele decenii:


Mama zice că m-a găsit odată măzgălită cu ruj din cap până în picioare, dar eu nu-mi aduc aminte aşa o ispravă. Şi chiar dacă s-a întâmplat, cu siguranţă, rujul e cel care m-a atacat. Eu eram un biet copil lipsit de apărare.

Istoria recentă

Până să încep şcoala, machiasem toate păpuşile. Cu carioca. Erau hidoase! Dar pe faţa mea tot nu eram tentată să desenez şi primele încercări s-au petrecut abia în liceu. Vinovat, de data asta, era un creion dermatograf. Tata m-a pus să mă şteg imediat şi mi-a tras un perdaf de parcă luasem măcar un patru la mate – ştiu, pentru că l-am luat şi pe ăla, tot în primul an de liceu!

Deci, pe furiş, mai puneam nişte dermatograf. Şi, ulterior, un pic de mascara. Când şi dacă îmi aminteam. Ceee ce nu se petrecea prea des, oricum. Abia printr-a 12-a am început să mă machiez, dar numai în cadrul activităţilor extraşcolare, la radio sau la concertele din Club 30 sau din Lăptărie.

Şi alte (multe) damblale!

Totuşi, partea asta cu fardurile nu s-a lipit niciodată de mine. Mă machiez, da, la birou sau când ies prin cluburi, dar sunt departe de a avea un întreg arsenal de produse. Fond de ten, farduri de pleoape, dermatografe, două rujuri, mai multe glossuri, blush, mascara. Le pot aplica pe toate, corect, fără să mă uit în oglindă, sub două minute. M-a cronometrat un domn, uluit de aşa performanţă.

Deci cu machiatul n-am cine ştie ce relaţie. Totuşi, ca orice femeie, nu sunt lipsită de damblale. Lac de unghii, am mai zis. Nenumărate accesorii:  cercei, chestii de atârnat la gât, brăţara de gleznă, tatuajul. Eşarfe şi fulare şi şaluri. Şi pălării. Pantofi! Şi botine! Şi sandale! Parfumuri! Şi, desigur, fumuri! :))