Acum vreo zece zile, convinsă de Maxine Jazz, care n-are altă treabă decât să dea jos fardurile care stau cuminți (și) pe policioara din baie (mi-a făcut praf o pastilă de blush), m-am apucat să fac niște ordine printre produsele mele de îngrijire, surprinsă cumva că erau și acolo, pe policioară, și în trusa de călătorie, prin genți, în dormitor, sub oglindă… Hm!
Așa am descoperit că am vreo cinci sau șase fonduri de ten, însă nici unul nu e dintre preferatele mele. Două le am de la Londra, cumpărate anul trecut într-o repriză frenetică de shopping, unul că era la ofertă, un altul că eram plecată la nush ce festival și cel din kitul de călătorie se termina, un altul… nici nu mai știu! La fel, vreo cinci mascara, dintre care două erau uscate. O cutie de farduri de pleoape era expirată. Oricum n-o mai folosisem de cel puțin un an.
De produse pentru îngrijirea părului nici nu mai spun… mai mult decât că am descoperit două măști și două seruri absolut identice. Și un ulei de păr pe care știu că am dat o poală de bani dar de care am uitat după vreo câteva utilizări. Probabil e expirat și el, habar n-am, că nu se mai vede clar scrisul de pe ambalaj. L-am aruncat, oricum, alături de alte câteva produse. Unele, aproape nefolosite, cum ar fi un ruj de la YSL cu o super textură dar cu o culoare imposibilă – ce naiba a fost în mintea mea când am crezut că-l voi purta?!
Imposibila culoare
Și toate astea pentru că shoppingul de astfel de produse e unul de impuls. Intri în orice magazin cu multe smackuri și te ia valul. Probabil dacă s-ar ocupa altcineva să aleagă pentru tine ar fi mai simplu. Și n-ai mai avea nșpe feluri de fond de ten, dermarografe (toate negre, desigur!), ba chiar și două ascuțitori pentru ele. Identice. Vestea bună e că există un astfel de serviciu personalizat. Vestea și mai bună e că puteți încerca asta și voi pentru că am un, ta daaaaa, concurs!
Serviciul cu pricina se cheamă Pick N Dazzle și, pentru un preț lunar, primim acasă produse atent selecționate de experți într-ale frumuseții. Selecționate și personalizate după ce completăm un Beauty Profile care ține cont de stilul vestimentar, culori și arome preferate, tipul de păr, ten și probleme ale acestuia, branduri favorite sau tipuri de produse pe care le folosim mai des. Există trei variante: Sleek Picks (79 de lei), Dazzling Picks (159 de lei) și Premium Picks (239 de lei), iar diferențele între cele trei cutii sunt descrise clar pe site. Cele trei planuri aduc economii ce variază între 118 și 363 de lei, practic ceva mai mult de o cutie cu surprize de la Pick N Dazzle e gratuită dacă alegeți să încercați serviciul vreme de șase luni – varianta optimă ca preț – sau trei luni.
În plus, fiecare pachet vine cu mostre gratuite pe lângă cele patru sau cinci produse care sunt alese special pentru voi, zero costuri de expediție și, dacă e ceva ce nu vă place (deși nu știu cum se poate, dacă completați cum trebuie profilul de care ziceam) îl puteți trimite înapoi în 14 zile.
Și, dacă tot intrați pe site să vă lămuriți, treceți și pe la secțiunea Buzz, unde găsiți multe articole interesante despre farduri, modă, îngrijire dar și cum să ne îmbrăcăm pentru ca silueta să pară mai subțire ori pentru un interviu.
O să vă povestesc mai mult după ce-mi primesc propria cutie dar, până atunci, concursul despre care spuneam! Am pentru voi trei cutii Dazzling Picks și, pentru că știți că îmi plac poveștile, condiția de participare e să-mi spuneți o istorie personală haioasă care să aibă legătură cu fardurile. Cam ca atunci când, la patru ani, eu m-am vopsit toată cu fardurile maică-mii. Sau când, deja elevă de liceu, m-a prins tata cu dermatograf la ochi și m-a pus să mă șterg. Sau… Hai, că sigur aveți și voi istorii din astea!
Aveți vreme până pe doi decembrie, iar pe cinci voi anunța câștigătorii și vă povestesc ce-am primit eu în cutia cu minuni. Baftă!
UPDATE: cum a fost experiența cu pachetul și cine a câștigat aflați aici!
Aveam vreo 13-14 ani, toate fetele din clasa mea aveau deja sani si forme rotunjoare, eu eram subponderala, cu parul claie si cam atat. Stiam deja ca am ochi frumosi si eram foarte frustrata ca genele mi-erau prea blonde, desi lungi si curbate de numa’-numa’. Prima incercare a fost decenta: din banii de buzunar adunati, am cumparat primul rimel, maro, sa nu ma prinda mama si profii, cica. Aiurea, ca m-au prins chiar la scoala, in timp ce ma dadeam cu el pe ochi, si mi l-au confiscat. Sa astept pana se umple iar rezervorul de banuti de buzunar ar fi fost prea mult, asa ca am inceput sa scotocesc prin casa. Am gasit intr-o cutie cu briz-brizuri ale mamei un rimel de cel putin 5-10 ani, Helena Rubinstein, uscat si vai de capul lui. Nu stiu cum, dar mi-a dat prin cap sa-i var putina crema inauntru si sa incerc sa amestec cu periuta pana capata o consistenta mai moale. Si apoi sa-mi intind maglavaisul respectiv pe gene, care s-a lipit precum cimentul si m-a facut sa arat ca scoasa din clipul Thriller. M-am speriat, m-am spalat, dar tot nu am izbutit sa scot toata negreala din jurul ochilor si-am ajuns la scoala in ziua aia cu un usor aspect de panda. Mi-a luat 2 ani sa ajung sa ma rimelez din nou, dupa ce mama, descoperind resuscitarea rimelului vechi, a bagat sperietii in mine, spunandu-mi ca o sa arat la 20 de ani ca la 40 daca mai fac d-astea.
Recunosc, vorba ei isi face efectul si-n ziua de azi, sunt foarte atenta ce-mi pun pe fata si, mai ales, sa nu treaca ziua fara sa le inlatur.
Fiind eu mai baietoasa de felul meu, am refuzat pana tarziu sa ma machiez. Independenta mentala, ziceam eu, neluat dupa nimeni, ziceam eu, refuzat tiparele sociale, samd.
Dar cumva, necumva, in fibrele sufletului meu exista un pitic numit curiozitate. Si piticul numit curiozitate mai avea un pitic dat de sexul meu feminin si inclinat spre culori care vreau, nu vreau, se manifesta cand vrea el.
Asa ca pana la urma am zis sa ma dezic si am incercat sa ma machiez intr-o seara. Ca sa vad ce e, cum e, ce presupune. Am dat iama in fardurile, rujurile, chestiile colorate machiatoriale ale mamei si mi-am facut de cap – imprimandu-mi pe fata un fel de pattern de instagram. In mintea mea ideile erau multe si fericite. Adaugam strat dupa strat, idee dupa idee, culoare dupa culoare. Incercam inventivitatea cu degetul.
Toate bune si frumoase, doar ca la un moment am zis sa ma opresc si sa admir mandra rezultatul. M-am strans in jurul oglinzii si m-am privit.
Ce avea sens in mintea mea, nu avea prea mult sens pe fata mea. Culorile nu prea aveau de a face una cu cealalta, Nuantele, texturile nu se prea potriveau.
Mi-am dat seama atunci ca ce catalogam eu ca fiind o chestie cu aplecare superficiala era de fapt foarte greu de realizat si ca iti trebuia un intreg Simt Estetic pentru asta!
M-am hotarat sa revin asupra chestiunii cu forte noi, proaspete si increzatoare si sa nu dezapreciez ceva din start doar pentru ca.
eh da da da in sfarsit da sa mearga :))adica pot lasa si eu un comment :)) doamne ajuta …am scris un roman data trecuta dar nu s-a putut trimite :))ciudat!sa speram ca am alte forte noi :)) in a scrie din nou tot ce am scris …acuu vre-o 10 minute …:)))cand eram mica devoranm rujuriile lu; matusa mea cele care erau din untura cica:))) si erau verzi ,poate stitit voi fetelor despre ce vorbesc aici :)) mi-au placut culoriile inca de mica dar al naibii… nu sa le folosesc pe,propria-mi piele ci sa le combin pe toatre sa-mi iasa un curcubeu imens :)) …am inceput in a-mi picta camera cu ele ,caietele si toate minuniile pana cand … profa mea de franceza care era o didoamna foarte cocheta si frumoasa , mereu machiata …si vazand ce fac eu … mai ales intr-o ora de-a iei :))) am crezut ca ma ia la sututri … dar ce sa vezi?s-a oferit sa-mi doneze toate machiajele ei care erau expirate sau care nu-i placeau ei :D,asta se intampla prin clasa a 10 :)) acum imi place sa ma fac si eu frumoasa :D va dati seama :)))Acum in acest ecran nici nu-mi apare ce taztez :)) dar sper ca macar sa fi scris bine :)) pana acum , va pup si va salut .Si si :)) inca ceva :d Femeile sunt familiarizate cu machiajul, iar picăturile de culoare au rolul de a îmbunătăţi aspectul estetic. Cu puţină imaginaţie, machiajul poate deveni şi artă. !
Si acum imi amintesc imaginea primului “machiaj” experimentat la cei patru anisori ai fiului meu, micul Picasso in devenire.Si tot furand arta de la cine altcineva decat mine, ma trezesc intr-o dupa amiaza cu micul artist si ustensilele lui nimic altceva decat trusa mea de makeup si nelipsitele rujuri imprastiate prin toata casa ca doar unde ai vazut tu artist ordonat. Mi s_a parut mie ca este prea liniste in camera si mestereste ceva, ca doar inspiratia nu vine cu una cu doua si este nevoie si de multa concentrare,sacrificiu,daruire, noroc ca am intervenit la timp sa “scap” mobila canapeaua de noua haina, dupa ce covorul bietul s_a sacrificat nitel.
Ei mami a fost un mic accident se mai intampla, spala masina de spalat, fu raspunsul nevinovat al prichindelului, mai puteam sa fac ceva? Da, sa_mi iau altele noi, zis si facut
Buna,
Eu sunt Alice si cand eram mai mica am “pudrat” cu unul din fardurile mamei o prajitura, pentru ca, trebuie sa recunoastem, zaharul pudra doar alb era prea banal. :))
Buna,eu si eu o istorie haioasa referitoare la fardurile mamei mele.Cand eram micuta,imi placea sa ma joc cu acuarele si sa creez diverse combinatii de culori.Insa am zis intr-o zi ca talentele mele pot fi extinse si in alte domenii,asa ca am maruntit cea mai mare trusa de farduri a mamei,pentru a ma putea machia cu niste culori potrivite mie.Evident,creativitatea nu mi-a fost laudata si mult timp n-am mai avut acces la dulapiorul mamei,plin de lucruri bune.(dar care evident,puteau fi si mai bune:D)
Am trecut si eu prin experienta ta, cu machiatul pe la 4 ani, doar ca s-a machiat si fratele meu si ne credeam indieni, dar mama cand a venit de la servici nu cred ca a avut aceeasi parere.
Protagonista istorioarei nu sunt eu, ci mama – şi dacă nu s-ar odihni undeva, departe, ar povesti ea, râzând cu lacrimi care întind rimelul.
Dimineață mohorâtă de iarnă, cremă, pudră, un strop de culoare pe pleoape, un contur generos (după moda vremii) cu dermatograful la un ochi, sună telefonul. Intrerupe ritualul, vorbeşte, între timp “se ia” lumina (tot după moda vremii). In semiobscuritatea din baie îşi conturează cu mână sigură şi celălalt ochi, şi pleacă. Ajunge la şcoală, “Bună dimineața, doamna profesoară!”, coate şi râsete înfundate până când un şcolar izbucneşte: “Aveți un ochi cu negru şi unul cu albastru”!!
Imaginea era halucinantă – şi s-a desăvârşit în neinspirata idee de a da cu apă înainte de a fugi acasă.
Recunosc că am început să apelez la astfel de produse destul de târziu. Primul meu rimel l-am achiziționat abia prin clasa a IX-a și nici acum nu pot să spun că dețin o colecție prea mare ci doar strictul necesar. Însă, când aveam vreo 4 ani, am atentat la singura trusă de farduri a mamei. Nu era cine știe ce ci avea multe culori și, pe lângă, și un tub micuț cu sclipici argintiu. Nu știu de ce, dar într-o zi, mi-a venit cheful să îmi încerc abilitățile artistice și m-am apucat de pictat. Nu am apelat la banalele acuarele, de ce aș fi făcut asta? Așa că, am folosit culorile mamei. Bineînțeles că nu am fost foarte mulțumită de ceea ce a ieșit așa că, pentru mai multă strălucire, am adăugat și sclipici. Nu puțin, ci mult! Am mai și strănutat un pic încât am răspândit prin toată camera pulberea argintie care a rămas prezentă mult timp. Partea bună, camera mea era sclipitoare!
Bineinteles ca si eu am experimentat machiajul la varsta frageda, vopsindu ma asemeni unui clovn. Machiaj oribil, pantofii cu toc ai mamei, rochia ei…o aparitie de vis. M a pupat mama in frunte! Insa, mi s a intamplat s o comit recent, machindu ma recent la lumina unui bec chior si adormita fiind, am incercat o mostra de fon de ten, la pliculet. Toate bune si frumoase, pana cand, ajunsa in colectivitate si la lumina naturala am fost intrebata despre fata mea sau mai bine zis despre masca de pe fata mea. Cineva chiar m a intrebat daca am stat prea mult la solar! Am confundat plicutele si am folosit corectorul pe post de fond de ten. Constiincioasa, l am intins pe fata, pe gat, pe urechi, peste tot…mi s a parut mie ca se intinde cam greu:), dar mi am zis ca e un nou fond de ten. Intr adevar putere de acoperire maxima!!!) eu si The Mask! Jenant! Sa nu mai spui nimanui!:)
Machiajul l am experimentat in perioada adolescentei precoce, in vremuri demult apuse si rigide. Am indraznit sa merg la scoala cu ochii creionati cu dermatograf si diriginta m a tarat in baie si m a spalat pe fata, dar mai ales pe ochi cu sapun. Ulterior, relatia mea cu produsele de make up, s a imbunatatit si a devenit excelenta!
Am doua povesti destul de haioase cu fardurile. Prima, cand aveam vreo 4 ani, mama dormea, iar eu i-am umblat in geanta, am luat pudra ei de fata, care era pulbere, si am imprastiat-o peste tot…Mai apoi, in scoala primara, era o telenovela, Kassandra, si cred ca personajul principal avea niste pistrui care imi placeau foarte mult si pe care le recream pe fata mea cu un creion dermatograf verde. Apoi, ieseam afara, fara sa ma vada parintii, bineinteles! Prietenele mele din copilarie rad si acum cand isi aduc aminte cum aratam! :D