Luni seară am fost la Premiile Gopo.
M-am îmbrăcat “de gală”, chiar dacă era dubios, cumva, să defilez, în fusta mea de mătase şi tul cu bordură de paiete când afară era zi-lumină, pe trotuarul din faţa blocului. Mă rog, oricum s-a uitat lumea ca la urs. Până la taxi, cel puţin. Şi, oricum, cel mai sigur e că nu aveam să apar în poze: mă feresc de asta fiindcă după aia mă trezesc în tot felul de ipostaze care mai de care mai puţin în regulă. Oricum ar fi, însă, trasă în poze sau nu, am respectat “ştaiful” evenimentului, că aşa se face!
La Gopo mult glam pe metru pătrat, m-am distrat un pic cu unele ţinute şi coafuri, de la cucoane cu rochie de seară dar cu pantoful pe piciorul gol până la combinaţii… “originale” (nu întrebaţi!), rochiţe de tricot gen IDM, capoate şi cel puţin o rochie care m-a făcut să mă gândesc că pe undeva nişte ferestre au rămas fără draperie, ca-n Pe aripile vântului – atâta doar că în film a ieşit o rochie spectaculoasă iar Vivien ştia cum se poartă aşa ceva!
Foarte mult plăcut Geanina Corondan şi impecabilă mi s-a părut Crina Semciuc
Sala de la Willbrook era frumos aranjată, covor roşu, mese rotunde and all, însă presa a stat mult în spate şi nu a avut mese… Nu că asta ar fi fost o problemă, dar atâta timp cât ziariştii erau exilaţi acolo, nu aveau acces decât la informaţia care era livrată audio, live, că se auzea bine vocea vorbitorilor, dar nu şi la imagini live altfel decât prin intermediul unei plasme plasată mai degrabă în apropierea celor care se ocupau cu producţia decât în mijlocul jurnaliştilor. De altfel, convinsă că văd mai bine şi mai multe de acasă, c-a transmis Pro Cinema live, am şi plecat, relativ repede.
Şi Andreea Bibiri mi-a plăcut
Nu comentez premiile mai mult decât prin a spune că din punctul meu de vedere 2011 a fost un an sensibil mai slab în producţia de filme româneşti, însă mi se pare de bun augur faptul că am aflat că, în acest moment, sunt 46 de lung metraje în producţie – foarte de bine! Mă gândesc că din toate astea tot se vor găsi câteva chiar mişto!
A! Îmi pare rău, totuşi, că Vlad Ivanov n-a luat premiul pentru Cel mai bun actor. Principii de viaţă, filmul în care a jucat, a fost… ma rog, poate nu i-am priceput eu valoarea!, dar el a jucat într-un mare fel, în orice caz!
Revenind la părţile bune, e bine că se întâmplă Premiile Gopo, e bine că industria noastră de film are “Oscarul” ei, e bine pentru sponsori, pentru public, pentru atras atenţia şi ridicat spiritele în vremuri cu bugete mici, e bine, aşadar, pentru toată lumea. Şi e foarte bine că Pro-ul s-a băgat în promovarea acestui eveniment, chiar dacă, pe alocuri, unii participanţi păreau mai degrabă uşor plictisiţi, ca figuranţii într-o producţie de televiziune, mai degrabă decât potenţiali câştigători ai unor premii.
Cei mai mulţi dintre cei care au privit aseară la TV, însă, au văzut glamour, femei frumoase, bărbaţi bine, papioane şi paiete, aşa că, mai mult ca sigur, s-au bucurat. Până la urmă, publicul nici nu vrea şi nici nu trebuie să vadă altceva la o Gală! Ah, da, ca să nu mă dezic, poate că totuşi ar vrea să audă texte mai bune!
Una peste alta, cu toate că mai e loc de îmbunătăţiri, premiile Gopo continuă să existe, şi asta e foarte bine! Restul sunt detalii care, sper, se vor remedia pe parcurs! GG!
Sunt filme despre care aş scrie entuziast chiar în timp ce le văd – ei bine, Tatăl fantomă nu face parte din categoria asta! Tatăl fantomă e un film pe care trebuie să-l vezi (asta e clar!), dar trebuie să-l vezi pe tot, genul de film muncit ca o artisticărie culinară: dacă iei doar o înghiţitură n-ai cum să-i simţi complet savoarea, fiindcă aceasta e dozată meşteşugit în toată porţia!
Bineînţeles, totul ţine de ingrediente: povestea lui Barry Gifford, faină, pentru că e parte imaginată, parte trăită, şi, desigur, actorii: Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor şi alţii, de… “bucătărie“: echipă, peliculă, sunet, editare, toate de o calitate ireproşabilă, fiindcă chef-ul, regizorul Lucian Georgescu, e tare atent cu detaliile astea, dar şi de inspiraţie, fiindcă mare parte din dialog este improvizat! Muzica este un personaj separat, distinct, şi ăsta e singurul “spoiler” de care o să aveţi parte în textul ăsta:
(HINT, apropo de asta: nu plecaţi la generic!)
Am zâmbit, pe toată durata vizionării în cerc restrâns la care am avut plăcerea să particip, pentru că e Iureş, care joacă într-un mare fel (cum altfel?!) şi nu poţi să nu zâmbeşti, iar partenera sa de pe ecran, Mihaela Sîrbu, îi dă replici pe măsură. Am zâmbit pentru că Mariana Mihuţ pune “tchorba” pe masă şi întrebări indiscrete, iar Victor Rebengiuc laudă calităţile ţuicii… “Sănătate curată!”, îi explică lui Robert Traum (Iureş), profesorul american venit să-şi caute strămoşii prin Bucovina, şi care nu pricepe o iotă româneşte! Wonderful, wonderful, yes, great, excellent, thank you!
Râzi cu poftă încă de la prima scenă, una care are un racord perfect mai târziu, în film, tragi cu ochiul pe geamul autobuzului cu care se plimbă Iureş de la Cluj la Suceava, te distrează Mimi Brănescu cu planurile lui turistice şi îţi place Mihaela Sîrbu pentru că e pur şi simplu foarte mişto! Povestea în sine e o aventură dar firul roşu nu are legătură cu arhivele Bucovinei atât cât are cu descoperirea faptului că poţi pur şi simplu să te bucuri că eşti pe un drum, într-o motocicletă cu ataş, cu gâsca, cu fata, peisajele, uneori dezolante, alteori fermecătoare, şi cu prezentul.
Şi, pe tot drumul ăsta, nici o fantomă! Sau, mă rog, aproape nici o fantomă!
După vizionare mi-a făcut plăcere să-l cunosc pe Marcel Iureş şi, deşi cumva mă aşteptam să fie mai degrabă distant, deferent (să mă iertaţi, domnul actor, pentru prejudecată!), am avut plăcerea să descopăr o persoană caldă, atentă la detalii, cu mult umor şi care ne-a permis, elegant ca un majordom al propriei intimităţi, să trecem pragul personajului Robert Traum pentru a-l cunoaşte pe actor, pe omul care i-a dat viaţă pe ecran. Mi-au plăcut şi Mihaela Sîrbu, pentru că nu pare să-i piară zâmbetul de pe buze, dar şi Lucian Georgescu, fiincă e atât de pasionat de filmul pe care l-a făcut.
Tatăl fantomă este un film dedicat lui Ovidiu Bose Paştina, fiindcă Bose ar fi trebui să-l regizeze dacă nu se grăbea să facă nişte proiecte în altă lume… Iosif, băiatul lui cel mic, apare în film, jucându-l pe copilul Robert Traum.
Mai multe detalii şi trivia găsiţi pe site-ul producţiei (să citiţi, fiindcă-s faine şi întregesc povestea) şi puteţi să-i daţi un Like (şi) pe Facebook. Filmul are premiera în această seară, de mâine e prin cinematografe iar eu zic aşa: mergeţi să-l vedeţi! Vă garantez că e o trataţie cinematografică gourmet.
CONCURS!!!
Fiindcă mie chiar mi se pare un film de văzut, vă trimit la vizionare… din partea casei. Astfel, am două invitaţii duble pentru voi, în săptămâna 2-8 martie, la Cinema City din AFI Cotroceni şiiiiiiiii… mai am şi două afişe cu autografele protagoniştilor (sunt de colecţie şi le puteţi avea doar de printre rânduri!), adică patru premii! Ca să mi le luaţi, fie îmi spuneţi de ce vă place oricare dintre actorii aflaţi în distribuţia filmului (unul, doi, toţi!), fie îmi povestiţi cea mai haioasă întâmplare pe care aţi păţit-o voi într-o călătorie în frumoasa noastră ţărişoară! Concursul ţine până mâine la ora 16. Succes!
UPDATE câştigători: Monica şi Andra, mergeţi la film şi primiţi şi câte un afiş! :)
(trimit email în seara asta către voi şi organizatori şi vă aştept cu comentarii să-mi spuneţi cum a fost!)