Ziua asta de 30 ianuarie are pentru mine semnificaţii aparte. Acum trei ani, Diana ne scria şi ne cerea, nouă, celorlalte zâne,  ajutorul pentru Daniel. Ştiţi ce a urmat, o campanie fără precedent a cărei amploare nu a fost egalată, cel puţin până acum, banii necesari au fost strânşi şi, chiar dacă, doi ani şi jumătate mai târziu, finalul a venit, totuşi, răgazul oferit unui tată de a-şi cunoaşte copilul, şi viceversa, e nepreţuit, iar “mulţumesc” mi se pare, în asemenea context, un cuvânt sărac.