Ziua asta de 30 ianuarie are pentru mine semnificaţii aparte. Acum trei ani, Diana ne scria şi ne cerea, nouă, celorlalte zâne, ajutorul pentru Daniel. Ştiţi ce a urmat, o campanie fără precedent a cărei amploare nu a fost egalată, cel puţin până acum, banii necesari au fost strânşi şi, chiar dacă, doi ani şi jumătate mai târziu, finalul a venit, totuşi, răgazul oferit unui tată de a-şi cunoaşte copilul, şi viceversa, e nepreţuit, iar “mulţumesc” mi se pare, în asemenea context, un cuvânt sărac.
Acum vreo săptămână, când am scris, din nou, despre criza citostaticelor, m-am plimbat pe net din link în link şi am citit zeci de articole care vorbeau despre Daniel şi, dincolo de cazul lui, matematic de concret, despre generozitate, implicare, încredere, speranţă, omenie. Am pierdut câteva ore bune de somn în noaptea aia, dar m-am încărcat cu o energie minunată, mi-am adus aminte de ce, în urmă cu trei ani, am decis că “online” ăsta e un domeniu în care îmi voi investi timpul şi munca, inclusiv ca PR, şi, chiar dacă nu tot ce fac (profesional) e legat exclusiv de online, mare parte a ajuns să fie.
Eh, nu că între timp n-ar fi fost şi dezamăgiri şi răutăţi şi altele, de care nu vreau să discut pentru că eu prefer să mă raportez la partea plină a paharului, iar asta înseamnă că dacă ne punem ceva în minte reuşim să lăsăm de-o parte orgoliile şi mişcăm lucrurile în direcţia bună.
Când a fost campania aia pornită de-o ciocolată, eu am scris “Românii sunt generoşi”, cu gândul la impresionantele dovezi de generozitate pentru Daniel şi nu numai, ca răspuns la o provocare venită de la Cristi Manafu. Ieri, acelaşi Manafu scria “Caut români generoşi”, cerând ajutor oricui este dispus să-l ofere pentru ca filmul lui Groparu să fie dus la bun sfârşit şi punând la bătaie bannere şi advertoriale pe blogul lui. Victor Kapra a făcut la fel, iar eu le urmez exemplul, fiindcă ştiu Usturoi de când era mic, pe hârtie, şi sunt convinsă c-o să iasă un film românesc cu care oricine se poate mândri, dar mai ales cei care l-au ajutat să ajungă pe ecrane!
Iar dacă am fost prea subtilă, postul ăsta e cu “va urma”!
Între timp, dacă alţi bloggeri vor să se implice în treaba usturoiată, aveţi aici nişte idei şi resurse.
Ce frumos că încă mai există umanitate ! Felicitări :)
Coana Ruxandră, încă o dată, mulţumim! Foarte mişto scris;)
mai vine unu, domnu, asta a fost antreul! si nu uita ce vorbiram! ;)