Un culoar lung, întunecat, îți conduce pașii către o ușă metalică fără clanță dar cu vizetă. Înainte să pășești pe el, o cucoană înfiptă, blondă, cu cosițe împletite în jurul capului și costum la două piese, te oprește. Îți spui numele, ți se face o poză, primești un număr și un carton cu rații. Ține bine de el.
Vizeta primei uși se deschide, o voce îți cere cartela. Mai sunt câteva asemenea praguri, patru în total, iar senzația e că te afunzi permanent, tot mai departe de lumină, de familiar, de cald. Cât aștepți ca fiecare temnicer – căci temniceri sunt, după uniformă – să-ți dea cartela înapoi, ești îndemnat să privești pe geamul de lângă tine, să-ți faci o idee. Într-un spațiu mic, luminat cu un spot, se odihnesc diverse obiecte. Unele sunt tablouri, iar între geam și figura pictată (îmi amintesc de Stalin) e mizerie și sunt viermi. Viermi adevărați, grași, albi, care colcăie. Mă scutur de scârbă, dar merg înainte.
(more…)
