Acesta este un guest-post de care s-a ocupat Lady Maxine Jazz from House of Gardiunor. Adică ea:
Dincolo de fotografia pe care a pus’o Bobby pe FB, si pentru care nu l-am putut suferi vreme de vreo opt secunde întregi!, mie imi e dor de mare. Încă nu e ăla care mă rupe şi mă pune, vreau – nu vreau!, într-un mijloc de transport şi mă duce la malul ei, nu, ăla vine de obicei pe la mijlocul lui ianuarie.
Acum vreo două săptămâni am fost invitată să decorez o pereche de căşti Canyon cu un desen la alegere. Aş fi vrut o pisică, dar îmi părea prea complicat, şi apoi am un motan pe cap toată ziua bună ziua, iar Domnul Sony e un motan vorbăreţ, uneori nu-i mai tace gura! Mihnea, de la UNART, ne-a ajutat un pic cu idei şi materiale, ba chiar cu punerea în practică, pe ici pe colo.
După ce-am eliminat din start ideea cu pisica, mi-am dat seama că pe căştile mele trebuie să fie marea. Aş fi vrut să desenez o scoică, ştiţi, cum le puneam pe cele mari la ureche ca să auzim marea, dar şi treaba asta cerea prea multă îndemânare, aşa că mi-a venit altă idee, aşa cum vedeţi mai jos, cu legendă cu tot, că sunt un antitalent total la desen!
Din păcate (sau din fericire!), a trebuit să plec înainte să pot pune în practică opera mea de artă, adică transferul pe autocolant, tăierea şi lipirea acestuia pe căşti. A făcut-o Mihnea pentru mine, iar acesta e rezultatul final:
Mişto, nu? De-acum să tot aud marea în căşti!
Mă puse Chinezu să sap prin memorie şi să scot la lumină prima mea amintire. Am săpat, ba chiar am împrumutat şi un escavator, dar nu sunt prea încântată de rezultate. Vag, îmi străpunge memoria o salopetă portocalie pe care mama mi-a confirmat că am avut-o şi în realitate, nu doar în închipuirea mea, dar vorbim de o vârstă foarte mică, nici doi ani, practic e imposibil să am amintiri de atunci. Şi totuşi…
Poate ar fi fost povestea spălării bibliotecii cu şampon, dar pe asta am relatat-o de 1 iunie. Hm…
Bine, fie, prima tabără. Cred că aveam vreo patru ani, sau poate cinci, maxim, când m-a luat tata în prima tabără. Am mers la Muntele Roşu, la cabană, pentru o săptămână. Tata avea în grijă 20 de draci, elevii lui de la liceu, şi, colac peste pupăză, trebuia să vadă şi de plod, adică eu, şi nu cred că i-a fost prea simplu, fiindcă eram curioasă ca o pisică şi nu prea aveam clară noţiunea de “pericol”. Aşadar, ca să mă aibă mereu sub ochi, mă lua şi pe mine în excursiile pe munte. Hai, hai, doar că eu la patru ani oboseam repede şi mă plictiseam şi mai şi.
Într-una din drumeţiile astea, m-a luat la cules de afine. Mici şi dulci, bobiţele aproape negre m-au fascinat, cu atât mai mult cu cât tata îmi explicase că fetiţele care mănâncă afine vor creşte mai repede şi mai frumoase. Aaa, bon, vanity was my favorite sin, deci să culegem şi să mâncăm afine. Multe afine! Ceea ce am şi executat, foarte sigură pe efectul benefic al fructelor cu pricina.
Când am ajuns la cabană, însă, şi m-am dus la oglindă să văd cât de mare şi de frumoasă crescusem după atâtea afine, şi am dat nas în nas cu buzele şi limba pătate, aproape negre, am avut un şoc şi m-a luat plânsul. M-am lămurit, însă, că “se duce”, aşa că spaima a fost de scurtă durată iar afinele au rămas, până azi, pe lista fructelor preferate. Chiar dacă pătează :)
Am scris asta ca să vă atrag atenţia asupra campaniei World Vision România, Mame sănătoase, copii sănătoşi. Pe scurt, e o campanie pentru copiii mai mici de doi ani din zonele sărace şi pentru mamele lor care, de multe ori, nu ştiu prea bine să-i îngrijească fiindcă nu prea au de unde învăţa, iar cei care suferă sunt.. exact! Copiii! Cu un leu, doar un leu, puteţi să vă abonaţi la bunătate. Hai că nu e mult, poftim şi motive!
E complicat cu adusul aminte, dar o nădăjduiesc că Andreea Burlacu o să reuşească să dezgroape prima ei amintire, la fel Claudia Tocilă şi hai şi Pietricel, că şi-aşa se plângea că n-are spor la scris pe blog! :)
Pe ceilalţi o să vă rog să răspândiţi vestea despre proiect pentru cine ar putea şi ar mai dori să ajute. Mulţumesc!
Mi-a plăcut mult prima parte Kung Fu Panda şi mi-a părut rău că a trebuit să refuz invitaţia de la Ruxandra & Oxygen PR pentru avanpremiera părţii a doua, însă eram la Sibiu sărbătorind Ziua Copilului prin muncă festivalieră.
Însă cum am avut un pic de vreme, azi, adică, am fugit la IMAX dimpreună cu prietena mea Adriana (tot copil, când vrea), să vedem minunăţia animată. Fiindcă amândouă suntem fane Po – ursul panda dolofan care face feţe-feţe, e mereu cu gândul la găluşte şi tăiţei şi e ăl mai erou animat.
I-Haaaaaaauu! Adică ceva de genul ăsta am făcut, dimpreună cu ceilalţi copii, în sală, în timpul fimului, când Po se pregătea de atac. Filmul e bestial, fie că eşti copil pe bune, fie că eşti copil din ăsta, ca mine, adică mai mare niţel. Am aplaudat, am tropait, am dat replici, am atenţionat eroii buni că vin ăia răi, m-am super distrat! Şi, ca să mă credeţi, vă spun că nici prin gând nu mi-a trecut să scriu ceva pe twitter (ca la alte filme la care am făcut live twitting de plictiseală), să mă uit la ceas sau să caut prin geantă olynthul de care aproape toată lumea ştie că-s niţel dependentă.
Fiecare secundă din film a fost cu acţiune sau cu poante, iar povestea e aşa bine închegată încăt nu doar că lasă loc pentru partea a treia (când estimez că Po îşi găseşte o pandiţă), dar mă şi face s-o aştept cu nerăbdare!
Animaţia e şi ea bine făcută (DreamWorks, deh!), şi personajele foarte bine conturate, de la cocorul cel rău, cu voce de Gary Oldman, până la tigresa dură dar sufletistă (Angelina Jolie) sau vipera cu floricele la tâmple care vine la pachet cu vocea lui Lucy Liu. Şi mi-a plăcut şi că sunt faze special gândite pentru 3D, deci merită ă vedeţi filmul la IMAX.
Gata! Hai, mergeţi să vă luaţi bilete sau vedeţi că au Maldita şi Pietricel concurs cu invitaţii – baftă! Şi să-mi spuneţi mie Panda dacă nu v-o plăcea filmul! Am zis!
Am citit prima dată despre acest eveniment după ce am vrut să aflu ce-i cu seria de tricouri cu nas roşu şi colecţia Vivienne Westood, fiindcă mi-a plăcut tare mult ăla cu Shakespeare zărit în treacăt pe TV. Şi am aflat că e un proiect super super fain, organizat de Comic Relief din UK, odată la doi ani. Pe scurt, ideea e de strângere de fonduri, dar nu oricum, ci cu umor. Să faci ceva fun şi să strângi bani.
În 2011, banii donaţi – şi se adună mulţi, milioane şi milioane de lire! – merg în Marea Britanie şi în Africa, pentru a schimba puţin în bine viaţa oamenilor care trăiesc abia supravieţuiesc din pricina sărăciei. Proiectul e uluitor de simplu şi de eficient, a implicat multe vedete de-a lungul anilor, BBC îi acordă spaţii ample, iar site-ul e foarte bine făcut, de la FAQ, la idei de strângere de fonduri şi obiecte personalizate de cumpărat. Şi nimeni nu rămâne indiferent de Red Nose Day.
Noi de ce nu putem să facem chestii d’astea mişto în loc de mitinguri?!
Ca să fiu sinceră, ziua şase (a mea) începe din ziua cinci, de pe la 11 seara, când, spre surpriza mea (şi a Ancăi, cealaltă sărbătorită, ca să vezi coincidenţă!) ne-am întrezit înconjurate de toţi colegii de drum care ne-au cântat La mulţi ani! şi ne-au făcut cadouri.
Da, recunosc mi-am imaginat că nu vor lăsa să treacă nemarcată aniversarea noastră, dar nu mă aşteptam să fie devansată ziua! Şi cum cântau ei La mulţi ani!, ce să vezi? mi-a intrat ceva în ochi – şi asta e tot ce o să declar public, aici şi acum, fiindcă big girls don’t cry, da? Am fost aşa de fâstâcită că am uitat să fac şi poză la tort, unul frumooooos, de-ţi venea să-l mânci (cum ar zice Nebuloasa) – ceea ce s-a şi întâmplat!
Şi după aia am pălăvrăgit, şi am jucat mima, şi am râs şi pe urmă am mai râs un pic, şi a fost aşa de bine că nu-mi venea să merg la somn… în ciuda faptului că a doua zi ne trezeam devreme ca să pornim spre Târgovişte via Valea Cheii, Poenari, Curtea de Argeş… ceea ce am şi făcut.
Locuri din cele miraculoase
Valea Cheii m-a lăsat fără vorbe, pentru că tot traseul e ATÂT de fain încât e dificil să găseşti cuvinte. Şi mai e şi despre cum se trăiesc şi simt unele lucruri, nu doar despre ce vezi. V-am mai spus, acum câteva zile, trebuie mers, văzut şi trăit de fiecare aşa cum îi e felul, nu se poate altfel! Eu, una, m’am simţit aproape umilă şi, în acelaşi timp, extrem de privilegiată!
Lasă că ne-am împotmolit un pic, oameni şi maşini, fiindcă, sub zăpada mare era alunecuş, că asta a adus un plus de aventură şi ne-a arătat din nou, că Duster rulz!Mă rog, dacă mai era nevoie! Detalii mai precise despre locul ăsta găsiţi la Elena, eu eram un pic cu capul… în nori!
După Valea Cheii şi un un telefon descărcat de urări (mulţumeeeesc!), am mers la Poenari, cetate şi restaurant, adică unii la Cetate – 1480 de trepte dus, 1480 de trepte întors!, alţii la restaurant. Eu am făcut parte din echipa a doua, recunosc, findcă nu m-ar fi ţinut balamalele de atâta stepper! Dar şi la restaurant a fost bine, că am redescoperit carnea din garniţă, o treabă de se topeşte-n gură, şi de care eu n-am ştiut până la Redescoperă România!
Şi apoi la Târgovişte, pe drumul care s-a dovedit cel mai naşpa dintre cele asfaltate pe care le-am parcurs în această săptămână, dar care ne-a dus cu bine, totuşi, la destinaţia noastră, Hotel Nova.
Târgovişte by night: dăm semnale cu fun! (cu n, da, aşa am scris)
Cam asta ar fi fost ziua 6 şi ziua mea dacă, aproximativ după miezl nopţii, nu ne-am fi dus, şase fete şi un băiat, să vizităm Târgovişte by night, şi anume una dintre cele două atracţii locale dansante, pubul The Celt. Aici am admirat remarcat observat obiceiurile locale de socializare ce au la bază verbalizări de tipul “ce bune e astea!”, dar şi echipa locală de sumo, sau cel puţin aşa arătau domnii cu pricina, însă fără scutecele aferente.
Noi ne-am văzut de dans, desigur, şi mai multe nu spun – Codul, colegii! – decât o bidinea la Augustin: Mă, eşti eroul nostru! Şi asta:
Indiferent de cum mi-aş fi putut imagina că o să fie ziua în care împlinesc (iar) 29 sau 31 de ani (încă nu m-am decis!) n-aş fi putut primi, dincolo de toate celalalte, amintiri mai faine decât cele pe care le-am primit de la gaşca #dinRomânia! Şi vă mulţumesc din suflet (şi) pentru asta!
Ştiţi deja, da?, că Redescoperă România este o iniţiativă Petrom, susţinută de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi că, de asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.Dar vă mai zic, ca să nu uitaţi! :p
Azi e ultima zi în care semifinaliştii de la Mister Twitter mai pot răspunde la întrebările juriului pentru că mâine dimineaţă dăm drumul votului întru stabilirea finaliştilor.
Deocamdată, câteva vorbe despre domnii semifinalişti, preferaţii publicului, după cum s-a văzut la votul democratic şi liber exprimat. În acest episod, Costin Cocioabă, Andrei Crivăţ, Cristi China Birta şi Adi Hădean, care se şi văd în fotografia de mai jos, patru artişti, nene, dimpreună cu doi debutanţi, mult mai puţin cunoscuţi publicului! Vă prindeţi voi care cine e! În această fotografie, Chinezu e pletos, Crivăţ nu, Hădean are şapcă iar Costin n-are.
Pe rând, domnii cu pricina s-au autocaracterizat, la solicitarea juriului – vă reamintesc! – format din Daniela Petrescu, Miruna Molodeţ, Mădălina Uceanu, Oltea Zambori şi subsemnata. Mai jos, numa’ câteva detalii.
Cristi China Birta – blog – twitter – Facebook – e chinezu. Apare la TV, se ocupă de politică locală şi câte şi mai câte, dă-i pace! Spune despre sine că cele mai importante calităţi sunt: ” am nevasta imperiala, am copii fenomenali, exist”, iar la capitolul defecte, punctează, apreciem sinceritatea, următoarele: “scriu pe blog in loc sa fac altceva, incapatanare (prosteasca uneori), incerc sa fac prea multe”. Întrebat ce preferă, blonda sau bruna, a ales: “Bruna, ca cica blondele oricum sunt brune vopsite”. A! Şi are câine.
Costin Cocioabă, aka Mr. Refresh (deRePortocale, cred) – blog – twitter – Facebook este “Simpatic, carismatic si inteligent, insa incapatanat, comod si minutios in toate cacaturile in care ma bag”, sau cel puţin asta a declarat despre sine. Dacă ar câştiga la Loto, ar pleca, iar ultima dată când a plâns (awwww moment!) a fost nu cu mult timp în urmă, “de fraier ce e! :)” – aşa zice el. Mulţumeşte (doar) fanelor pentru susţinere şi am auzit că-i plac căprioarele. Deşi are pisici. Două!
Andrei Crivăt – blog – twitter – Facebook – e şpicăr, ştie sârbă, se ocupă cu ebucătăreala şi, dacă ar câştiga la Loto, trebuie să spun asta, că nu se poate altfel, a zis că “as inchiria o luna hotelul Messonghi Beach din Corfu si v-as duce PE TOATE acolo. Eu v-as gati si v-as pregati programe artistice si culturale cu greci, de altfel niste barbati foarte frumosi. Voi n-ar trebui sa faceti nimic, doar sa va bucurati de viata”. Nu ştiu voi, dar eu mă rog să câştige! Măcar la Loto!
Adi Hădean – blog – twitter – Facebook – supranumit SuperHădean, are un câine simpatic, se dă mare cu tulupuri şi axeluri pe gheaţă, iar când nu face asta, se bagă-n blide, şi nu fără folos, căci am i-am testat găteala – jeleu de portocale, deci, decât atâta spun! Întrebat care e diferenţa între fucsia şi corai ne-a spus că el n-a vorbit niciodată urât cu noi. Ultima dată a lăcrimat – suflet sensibil! – când a tăiat ceapă! Impresionant!
Mai prezentăm doi semifinalişti, două animale, dacă e să mă iau după pozele lor de pe Twitter, respectiv Crocodilu şi Aiurea. În spatele username-urilor se află, desigur, două persoane din specia “om”.
Crocodilu – blog – twitter – Facebook – se dă trilulilu şi-are poante în program. Ca să nu existe discuţii, declar public că am primit de la el cinci stickere cu moaca lui, şi că o să păstrez unul, iar pe celelalte le împart cu restul juriului. E singura şi unica “mită” pe care am acceptat-o. Până acum, zic. Reptila prieteoasă a ales să răspundă pe propriul său blog la întrebările juriului, trasnparenţă totală, ce să mai, aşa că luaţi de cetiţi singurei ce-a avut de declarat!
Aiurea – blog – twitter – Facebook – şi nici eu nu pot să-i zic altfel, s-a autocaracterizat “actual viitor boşorog”, şi nu intenţionez să vă ascund asta, şi nici faptul că a încercat să se sustragă de la concursul care este Mister Twitter, dar l-am deturnat, nu vă faceţi griji! Dacă ar câştiga la Loto ar face înconjorul lumii pentru to restul vieţii” (sau până ar ameţi, zic io!) şi mulţumeşte pentru susţinerea fanilor în următorul fel: “Multumesc regnului feminin pentru ca exista si aluia care a inventat Viagra pentru ca ma voi putea bucura de regnul mai sus mentionat pana la adanci batraneti. Votati @aiurea, dar nu aiurea! :D”
Şase bucăţi pentru semifinale, şi mai vin, să ştiţi! Şi nu uitaţi de premii!!!
Partener: SmartGifts.ro
Sponsori: Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro