De obicei, în cea mai mare parte a timpului lucrez de acasă şi sunt online. Când plec pe la întâlniri sau şedinţe, timpul petrecut în taxi e perfect pentru dat telefoanele alea amânate, fiindcă nu apare nici un mail, comentariu sau ştire care să mă disturbe. Dacă e urgent, sună!

În metrou, însă, e mai nasol, că e prea hărmălaie ca să vorbeşti la telefon, nu se aude om cu persoană. Başca, uneori, e şi prea înghesuială. În mod normal, când sunt pieton îmi pun căştile în urechi, ascult radio şi îmi văd de drum. Dar la metrou nu prinzi radio, aşa că ascult muzică, acelaşi playlist antic, vechi şi de demult… atât de vechi încât am şi MC Hammer pe el (no kidding!) şi uneori tre’ să sap bine ca să găsesc un cântec pe care chiar am chef să-l ascult! Şi nu pot să nu am o ocupaţie, nu ştiu să stau cuminte, pe scaun ori atârnată de bară, şi fără să mă uit la ceilalţi, mai ales că cică nu e politicos să te holbezi!