Am mai zis aici, şi chiar cred asta: consumul exagerat de media autohtonă nu doar că te spală pe creier, dar te poate duce la stări ce variază de la depresie – “Floare albastră, totul este trist pe lume” şi insecuritate “Energia se va scumpi. Preţul gazelor creşte, facturile la întreţinere ating cote alarmante”, până la furie – “Şoferul care a accidentat pe cineva pe trecerea de pietoni primeşte şase luni cu suspendare” sau “Parlamentarii îşi iau încă o zi liberă” şi aşa mai departe.
Bombardaţi de atâtea năpaste ŞOC, SENZAŢIONAL, VEZI AICI!, pare că apocalipsa nu vine, apocalipsa e, o trăim! Nu e greu de înţeles de ce atâţia oameni devin adevărate bombe cu ceas atâta timp cât asta e realitatea pe care parcă se încăpăţânează să ne-o livreze media, pe lângă faptul că, oricum, nu ne putem cumpăra toţi pantofii frumoşi din lume!
Ieri cineva se întreba pe facebook, retoric, fireşte, cum de ai săi părinţi au omis să-i spună că nu trebuie să aibă încredere în nimeni, niciodată. I-am răspuns că eu nu cred că se poate trăi aşa, mereu uitându-te după umăr, mereu aşteptându-te la ce e mai rău! OK, nu trăiesc pe nici un norişor pufos “croit” din vată de zahăr, departe de mine confortul ăsta. Şi pe mine mă dezamăgesc oamenii, din când în când, la fel ca pe oricare, însă pot să văd şi partea bună! Oamenii ăia care-ţi fac surprize frumoase când te aştepţi mai puţin, oamenii ăia care răspund la telefon la miez de noapte, fix când se întâmplă să ai tu nevoie de ajutorul lor. Că uneori se întâmplă!
Pe oamenii ăştia de ce nu-i mai punem la socoteală?