Când eram copil şi trebuia să mi se facă vreo injecţie, mergeam cu mama la dispensarul de pe strada noastră, în camera asistentelor. Eram teribil de stresată de fiecare dată, pentru că urma să sufăr, aş fi fugit ca un iepure speriat, dar ştiam mai bine de-atât. Pe de-o parte că până la urmă era bine acasă, şi pe de altă parte nici să nu pot ieşi la joacă nu-mi plăcea. Aşa că aşteptam cuminte pe scăunel “să ne cheme”.