Da, e greu, e chiar neplăcut, dar meandrele concretului (ce-mi place expresia asta!) îşi fac simţită prezenţa şi, după aproape 10 zile (la unii) de pauză, ne trimit înapoi la… muncă!

Astfel, ne place sau nu, perioada de dulce leneveală, mâncat şi băut orice, oricât, oricând (bine, sper că nu aţi făcut chiar aşa) sau timp liber la discreţie se apropie de sfârşit. Sigur, mai urmează o tură de chefuri cu ocazia Sfântului Ioan, dar nu vă amăgiţi, pauza se apropie de sfârşit, aşa că iată câteva obiceiuri sănătoase menite să facă tranziţia asta mai uşoară.

1. Încercaţi să reveniţi la orele obişnuite de somn. Nu veţi mai avea parte de luxul unei moţăieli după prânz (poate nici de prânz!), aşa că noaptea nu mai trebuie irosită cu petreceri sau filme ci pentru odihnă. Încercaţi, aşadar, să nu vă mai culcaţi târziu, altfel o să vă fie greu să vă treziţi! Dacă vă e (prea) greu, luaţi un supliment de melatonină câteva seri.

2. Dacă nu e prea târziu pentru asta, încercaţi să vă uitaţi peste emailuri c-o zi înainte să reveniţi la birou şi încercaţi să răspundeţi măcar la cele care conţin urări. Ca şi voi, probabil că şi clienţi sau partenerii au petrecut, iar pentru urgenţe s-au inventat mobilele, aşa că n-ar trebui să existe prea multe probleme în inbox-ul vostru.

3. Dacă v-aţi rupt de lumea dezlănţuită în perioada asta, intraţi pe câteva site-uri de ştiri (oricum nu s-a întâmplat mare lucru) şi pe câteva bloguri ca să vă faceţi o idee despre conţinutul agendei publice zilele astea.

4. Faceţi-vă listă cu “To Do”, apoi alegeţi lucrurile prioritare. Începeţi cu ele. După ce le bifaţi totul o să pară un pic mai prietenos.

5. Faceţi ordine în frigider, aruncaţi resturile de la sărbători şi cumpăraţi chestii uşoare: salată (se găseşte peste tot la pungă, gata amestecată, ii mai trebuie doar dressingul), iaurt, sana, legume, peşte. Ficatul vostru o să vă fie recunoscător. Şi oricum trebuie să scăpaţi de kilogramele alea în plus!

După o perioadă de relaxare, ideea revenirii la program pare neplăcută, pe de altă parte, însă, gândiţi-vă că e un nou început, că aveţi energie şi că poate, în sfârşit!, asta e ocazia perfectă să puneţi în practică unele dintre ideile alea la care vă tot gândiţi! Eu, una, aşa plănuiesc!

PS dacă vreţi să începeţi, totuşi, cu o pauză de alint şi relaxare, iată ce trebuie să faceţi.

Cam aşa (se) întreabă Fata din port şi mi-a plăcut provocarea, chit ca nu-mi era neapărat adresată. Adică ce-aş face, de şi cu drag, dacă aş putea, pentru o lună, să-mi las jobul şi să mă dedic unui hobby. Păi să vedem…

Poate sună a clişeu dar mie îmi place ce fac, îmi place pe bune, îmi iubesc jobul joburile şi nu cred că m-aş reprofila. E drept, poate că aş face mai mult pro bono, aş lucra mai mult în zona ONG şi pe proiecte culturale care, din păcate, nu prea fac bani suficienţi cât să-şi permită PR buni şi bine plătiţi. Mda, e un cerc vicios, dar aia e. Deci (tot) comunicare all the way!

Totuşi, dacă mi-ar rămâne vreme şi aş avea banii necesari pentru asta, aş călători şi aş scrie despre locuri dar, mai ales, despre oamenii faini pe care i-aş întâlni. În secolul vitezei îmi pare că nu mai avem răgaz să observăm atâtea lucruri şi prea puţini îşi mai permit luxul de a remarca şi spune poveşti – Augustin Radu şi Cristina Bazavan sunt unii dintre aceşti puţini, apropo. Poate e şi din pricina avântului 2.0: suntem bombardaţi cu mesaje ce se vor care mai de care mai persuasive şi uneori – am observat asta – ne încâtă mai tare forma (ce vrem să auzim) decât fondul.

ăăăă… despre ce scriam eu aici?! Aşa! Deci hobby-urile mele de care uneori n-am suficient timp sunt plimbatul pe diverse coclauri şi oamenii frumoşi. Din când în când reuşesc să le combin! În rest, mai citim, mai gătim, mai facem un sport…

Am citit azi că cei care-şi caută job sunt supăraţi că nu primesc răspunsuri de la potenţialii angajatori, atunci când trimit un CV, şi că se plâng de neprofesionalismul celor din departamentele de recrutare.

O fi şi neprofesionalism. De fapt, sigur există şi aşa ceva, am trecut prin interviuri în care a trebuit să fac eforturi susţinute ca să-mi cenzurez binemeritate ironii faţă de “specialistul HR”. Pe de altă parte, însă, primesc CV-uri nesolicitate de la diverşi absolvenţi sau chiar de la persoane cu ceva experienţă. Sunt destul de puţine încât să le răspund “Mulţumesc. Nu există nici un job disponibil acum. Când o să fie…”. Uneori o fac, uneori nu.

Motivele pentru care nu o fac sunt multe şi, dacă nu primiţi nici un răspuns, luaţi în considerare următoarele aspecte, înainte să criticaţi destinatarul CV-ului şi/sau scrisorii. Sau, şi mai rău, să-i trimiteţi un mail acuzator.

– jobul pentru care aplicaţi nu are legătură cu ce e în CV ca pregătire şi/sau experienţă şi nici scrisoarea de intenţie nu mă lămureşte cum că visul vostru ar fi să deveniţi PRi după cinci ani de condus TIR-uri.

– scrisoarea de intenţie e Copy/Paste şi îmi este clar că e aceeaşi indiferent pentru ce job aplicaţi. Nu e bine. Scrisoarea trebuie să mi se adreseze mie, să mă convingă pe mine. Şi o să mă prind dacă nu e aşa.

– scrisoarea de intenţie şi/sau CV-ul au greşeli, fie de redactare, fie de topică ori gramatică. Poate că pentru aprozarul din colţ e irelevantă scrierea perfectă. Pentru un job de PR, însă, nu e, ba chiar dimpotrivă. Se punctează.

Şi, pentru că veni vorba, încercaţi să faceţi din scrisoarea aia ceva mai mult decât un preambul la CV: “Bună ziua, vă trimit ataşat CV-ul meu”. Serioos?! Pe viitor e bine să ştiţi că la primirea unui email cu ataşament ne apare ceva ca o agrafă de birou. A fost greu, dar ne-am prins, în timp, de semnificaţia acelui simbol.

Cum ziceam, eu primesc (doar) câteva CV-uri pe săptămână. E, imaginaţi-vă ce înseamnă să primeşti sute, aşa cum se întâmplă cu cineva dintr-un departament de HR, mai ales dacă respectiva companie are unul sau mai multe posturi libere anunţate. Multe primite, puţine alese. Şi dacă voi nu faceţi nici un efort când aplicaţi pentru un job, de ce v-ar trata potenţialii angajatori cu bunăvoinţă? Aham. N-au nici un motiv.