pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
ţara mea de d'oh!

Cu 112 nu e de glumit

October 4, 2011 by ruxandra 5 Comments

tic-tac, tic-tac, aşa făcea secundarul de la ceasul vechi, cocoţat pe şifonier. Tic tac făcea şi inima mea, mică, mică, de teamă pentru tata, care era în pat, palid, transpirat şi sfârşit. Făceam ture între balcon şi dormitor, privindu-l neputincioasă.

A venit?, întreba tata.

Nu încă, răspuneam în cor, mama şi cu mine.

Şi secundarul se mişca, ordonat, cuminte, tic-tac, iar minutele treceau. Nu mai ştiu exact cât am aşteptat, se întâmpla acum zece ani, cred că a fost în jur de un sfert de oră. Mai târziu am aflat că tata făcuse un preinfarct. A avut noroc că am ajuns la timp, mi-a spus medicul în ambulanţa care ne ducea, pe tata şi pe mine, la Urgenţă. M-am uitat urât la el, fiindcă eu simţisem cum trecuse fiecare secundă. “Noroc?! Ăsta e nebun! Cum să fie ajunsul rapid al ambulanţei o chestiune de noroc?”, mi-am zis, în gând, atunci.

Acum aflu statistici înspăimântătoare: 3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgenţe sau glume proaste. Asta înseamnă fie că linia e ocupată, fie că o maşină pleacă pentru o durere de cap exagerată ce nu necesită intervenţia unui medic de pe Ambulanţă, iar timpul de aşteptare al unui pacient care are CU ADEVĂRAT nevoie de asistenţă medicală specializată se măreşte considerabil. În unele cazuri, asta poate să însemne moarte.

De aceea salut cu entuziasm campania Salvez.ro iniţiată de React şi Vodafone pentru educarea celor care consideră că poantele făcute la telefonul de urgenţă sunt amuzante. Apropo, pedeapsa în vigoare pentru apeluri false la 112 este închisoarea de la 3 la 5 ani, pentru că fapta se încadrează la terorism.  Personal, aş opta pentru o soluţie mai practică, gen muncă la greu în folosul comunităţii, fiindcă sunt sigură că unele specimene aparent umane doar aşa ar reţine că nu e bine să te joci de-a viaţa şi de-a moartea.

Campania salvez.ro e bine făcută şi sper că o să aibă efectele scontate! Tot ce avem de făcut e să răspândim mesajul. Şi, fireşte, să nu sunăm aiurea la 112.

Share:

Publicate recent

  • ACEA reclamă de Crăciun e aici: John Lewis 2022!
  • Prima respirație: RITM la 8845
  • Plăceri vinovate: Concursurile de gătit
  • Să mai și aplaudăm presa românească
  • De zece ori mai multe vieți salvate cu GigaNetwork
  • Ultimul asfințit la Gardiunor
  • And just like that… s-a dus naibii!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu