Am scris din nou, zilele trecute, despre solo antreprenoriatul meu, și despre motivele care mă rețin, de aproape opt ani, să fac pasul spre antreprenoriat, cu firmă, cu angajați, cu sediu și costurile aferente. Mă rog, motivul, că în principal e doar unul: nu am curaj, pentru că toate poveștile zbaterile micilor antreprenori mai ales în relația cu statul, dar și cu alte categorii de parteneri, sunt de natură să mă demotiveze teribil. Ce lipsește e fix ceea ce ați citit în titlu și, chiar dacă pe hârtie lucrurile ar putea să arate decent, când mă izbesc de birocrație și poala de hârtii și condiții necesare pentru orice, cozi și nervi, îmi pun coada proprie pe spinare și (iar) mă îndepărtez ușurel de planuri și idei de creștere.

M-am săturat de porcăria politică autohtonă contemporană ca de oţet de mere pădureţe, aşa că plec la ţară, unde e TV, da’ nu-l deschidem, unde sunt prieteni dragi, vin curat făcut în casă, câinele Urâţica şi umbra din foişor. Şi multe alte beneficii, printre care se numără şi faptul că pot să umblu desculţă

şi, dacă avem un dram de noroc, nişte ploaie. Dacă nu, baie în Sireeeeeet!