Artiştii sunt o specie aparte de oameni. Adesea plecaţi de acasă, lucrând la ore mici, fanii se aşteaptă ca buna lor dispoziţie şi disponibilitate să fie mereu prezentă şi chiar au uneori senzaţia că artiştii ăştia sunt un bun public, că le aparţin, uitând, adesea, că sunt, totuşi, oameni. Cu probleme, griji, chefuri şi nechefuri. Cu ore multe petrecute pe drumuri, de la un concert la altul, cu pregătiri, repetiţii, probe de sunet… în fine, credeţi-mă pe cuvânt: ceea ce se vede pe scenă e doar un rezultat al muncii lor de dincolo de lumina reflectoarelor.

Am aşteptat cu nerăbdare acest al treilea concert al lui Leonard Cohen în România – probabil şi ultimul, dacă e să luăm în considerare vârsta-i înaintată – şi nu am fost dezamăgită decât, poate, puţin, la final, fiindcă nu a cântat “tradiţionalul” Closing Time, cântecul meu preferat din repertoriul maestrului.

Ca de obicei, concertul a început la fix, Mr. Cohen nu a întârziat, spre deosebire de publicul său – nu o să pricep niciodată de ce spectatorul român nu învaţă odată să respecte artiştii şi pe ceilalţi spectatori! Am reuşit să ignor foiala, totuşi, chiar dacă în faţa mea (am stat în primul rând) s-au găsit mereu nişte unii care să treacă, eventual să se şi oprească preţ de o fotografie. Cine mănâncă hot dog la un concert Leonard Cohen?!

Îmi place Macy Gray, îmi place vocea ei, aparent răguşită, îmi place că e zăpăcită şi mă bucur că am ocazia s-o revăd la Bucureşti, pe 11 noiembrie, într-un concert la Sala Palatului organizat de Events.

Probabil că ştiţi hit-urile I Try sau Sexual Revolution sau Oblivion şi ele nu vor lipsi din setlist. Mai puţin cunoscute, însă, sunt piesele de pe albumul Covered, lansat în 2012, o colecţie de reinterpretări în stilul ei a unor piese celebre, album care are pe el atenţionarea de “parental consent”, dar şi o variantă “curată”. Printre piesele de pe acest album se află Nothing Else Matters, Creep, Here Comes the Rain Again şi altele pe care o să le recunoaşteţi chiar şi in interpretarea originalei Macy Gray.

Biletele se pun în vânzare de mâine şi, în presale, zece zile, costă cu 10% mai puţin, aşa că profitaţi, mai ales că Sala Palatului nu are aşa multe locuri. Biletele se pot cumpara online pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti)

Ne vedem acolo, da?

În culise la Eurovision, în camera verde, locul în care stau toţi artiştii înainte şi după ce ajung pe scenă pentru a-şi cânta piesa, aşa că vom avea parte de manifestarea tuturor emoţiilor. De altfel, parte din ele se observă deja, încordarea, dar şi aparenta siguranşă pe sine.

Miza nu e chiar mică, toţi îşi doresc să obţină statutul de reprezentant al României la Eurovision, pentru că asta înseamnă şi multă expunere media. Eu doar sper să avem o piesă foarte bună la Baku! Şi, gata, începe concursul!

Cătălin Josan e primul, piesa se numeşte Call My Name – nu e rea, dar abia a început competiţia!

Cum se votează?

Publicul va putea vota piesa preferată apelând 0900 16 09 XX (unde XX este numărul fiecărei piese în ordinea intrării în concurs) din reţelele Romtelecom, Cosmote, Orange, Vodafone sau pot trimite un SMS la numărul 1267 cu numărul piesei preferate în reţelele Cosmote, Orange, Vodafone, tariful fiind de 0.37 E (TVA inclus). Fiecare piesă va putea fi votată de 11 ori de pe un număr de telefon, indiferent de modalitatea aleasă (apel sau SMS).

Ana Mardare – If You Find Simple Words To Say – drăguţă Ana, slăbuţă piesa… Cam 1980-istă, după gustul meu. Clar, nu!

Viki Red (pas mal!), cu If you Ever Feel , şi RPK – Singura care. Nu cred că e singura care nu se va califica :)

Lucian Oros are voce ok, şi nici piesa nu e rea, The Best a Man Can Get, dar parcă n-are zvâc – deşi a primit reacţii bune din public, live! Încă aştept ceva care să mă dea pe spate!

Între timp, artiştii din camera verde s-au concentrat în primul rând de canapele. Unii chiar cântă refrenele celorlalţi, unii pozează în relaxaţi, alţii fac glume… Oricum, e clar că toţi au emoţii!

Raluca Ocneanu acum, am văzut-o la repetiţii, până acum mi se pare cea mai ok, însă ea şi un pian + incă două fete pt backing vocals nu prea promit sow pe scenă. Dar, oricum, până acum, mie mi se pare cea mai ok. Time is on my side.

În sfârşit, piesă cu zvâc! Electric Fence – Şun-ta se cheamă piesa şi, da, a rupt!

(revin!)

De fapt, aici s-a terminat live-ul Eurovision din Camera Verde pentru mine. Dar e de bine!

Şi, da, în caz că n-aţi aflat deja, a câştigat Mandinga, că aşa a vrut publicul. Eu i-aş fi trimis la Baku pe cei de la Electric Fence, cred că ar fi avut şanse mai mari la un loc fruntaş. Dar, asta e, avem o piesă, şi sper să facă treabă cât mai bună la finala din 26 mai!

TVR organizează din nou preselecţie naţională pentru cântecul ce urmează să reprezinte România la Eurovision, concursul internaţional care, în acest an, se desfăşoară la Baku.

Sunt 15 piese înscrise în concurs iar ieri am fost la repetiţii, în culise: unele nu se aud rău chiar deloc! Bune sau mai puţin bune, oricum, în seara asta au parte de jurizare, atât din partea publicului cât şi din partea unor specialişti, oameni de radio şi reprezentanţi ai caselor de producţie muzică.

Vom urmări împreună, sper, comptiţia din seara asta, pe TVR1, de la ora 21. Eu mă voi afla în Camera Verde, adică în culise, şi vă povestesc, live, aici, printre rânduri, ce nu se vede la televizor. De asemenea, mai puteţi urmări detalii de culise pe pagina de facebook a concursului Eurovision în România sau pe Twitter, #eurovisionro.

Apropo, mie mi se pare că România a avut, în timp şi piese foarte bune la acest concurs. Una dintre preferatele mele este Let Me Try, Sistem & Luminiţa Anghel:

Alte informaţii despre Eurovision găsiţi aici şi… fie să câştige cei mai buni diseară!