Nu cu mult timp în urmă, mai mulţi elevi de la câteva licee din România au câştigat premii la mai multe categorii de vârstă ale unui concurs organizat de NASA, Space Settlement. Invitaţi de agenţia americană să-şi ridice premiul dar şi să participe la o conferinţă, elevii au cerut sprijin de la Ministerul Educaţiei, că doar sunt elevi şi reprezintă – cu brio! – România. Ce-au primit în schimb? Păi nu sprijin, asta e clar! Au primit o palmă peste ceafă, că de ce s-au înscris ei la concurs aşa de capul lor, cine (de la minister) le-a dat voie şi de ce – Arhi are detalii la el pe blog.
Aflu ca onor Ministerul Educaţiei continuă programul prin care dotează tinerii proveniţi din familii nevoiaşe cu calculatoare. De fapt, staţi, nu cu calculatoare ci cu bonuri valorice în valoare de 200 de euro. Zice ministerul ca pentru această acţiune se vor aloca nişte milioane bune de euro, vreo cinci, dacă e să luăm în calcul faptul că se estimează că 25.000 de tineri cu vârsta maximă de 26 de ani vor beneficia de acest “ajutor”.
Bun, fain, frumos. Dar stupid, şi explic imediat de ce.
1. se impune o configuraţie minimă: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 160 GB hard-disk si software de bază, cf normelor de aplicare a HG 1294 din 2004. Din 2004!
Păi, măi băieţi, de-atunci a mai făcut şi industria asta IT nişte paşi înainte. Updates la HG, însă, nici gând!
2. Oricum ar fi, cu 200 de euro nu-ţi iei un computer + monitor (că trebuie monitor, ştiţi?!) + soft. Noi, toate!
3. O familie care are venit de max 150 de lei brut per membru de familie nu are ce mânca, abia-şi plăteşte curentul şi, în principiu, mă foarte îndoiesc că are bani să plătească un abonament la Internet. Şi la ce bun, azi, să mai ai calculator dacă n-ai şi Internet? Să-l foloseşti pe post de maşină de scris, sau de ce?!
4. Programul este destinat tinerilor de până la 26 de ani. Pardon! Cam de la 22 de ani încolo orice tânăr ar trebui să aibă job, să muncească, deci să producă bani. Deci se descurcă să-şi ia singur calculator. Şi, dacă nu are job şi-o freacă pe-acasă, la ce să-l folosească un computer, fără imprimantă la care să printeze un CV, fără conexiune la net să caute un job? Să se joace prepelix?!
5. Nu în ultimul rând, cică te costă în jur de 100 de lei să faci dosarul pentru a căpăta acest bon valoric. Bani pe care, dacă ţi se respinge dosarul, nu îi recuperezi.
Nu m-ar mira să existe vreo firmă (două-trei) care să reuşească să realizeze o configuraţie aproximativ alăturea cu cea recomandată, chestii refurbished, monitoare mici, şterse bine de praf, care să se încadreze în zona celor 200 de euro şi nici ca firmele astea să fie recomandate de către cei din Minister. C-aşa-i tradiţia!
Între timp, scoatem semianalfabeţi pe bandă rulantă, profesorii mor de foame, dar ne lăudăm cu articole ale căror concluzii sunt “mai mult decât laudative la adresa spiritului reformist introdus de noua Lege a Educației Naționale” – nu mai râdeţi, că de pe site-ul ministerului am luat-o!