Inevitabil, pe 12 martie, vreau, nu vreau, e ziua mea! Eu mi-aş fi ales una mai spre vară, aşa, când era mai cald, dar cum programul a fost făcut fără să fiu consultată, e azi!

Prilej pentru bilanţuri, proiecte şi planuri, dar şi mulţumiri, căci mai ales acum se cuvin, părinţilor, că au acceptat şi-o fată, deşi listele erau doar cu nume de băieţi, şi m-au crescut cu dragoste şi înţelepciune!

Apoi prietenilor şi oamenilor frumoşi din jur care-mi redesenează, mai blând sau mai ferm, arhitectura personală atunci când mie îmi tremură mâna, şi, în fine, dar nu în ultimul rând, tuturor celor care azi (sau oricând) mi-au trimis gânduri bune şi urări inspirate!

Poate că nu sunt acolo unde plănuiam să fiu, dar cu siguranţă am ajuns să trăiesc lucruri şi experienţe atât de faine că mi-au depăşit imaginaţia! Mi-e destul de clar de-acum că viaţa mea nu e un Excel, dar oricare ar fi programul în care scriu zilnic câte o pagină, e bine că mă pot uita înapoi cu bucurie!

Îmi şi vă doresc tuturor să vi se întoarcă înmiit urările, să fiţi bucuroşi de ce trăiţi şi, printre rânduri sau nu, să-mi rămâneţi în continuare aproape!

Vă mulţumesc din suflet!

(şi ziceţi “Mersi!” că nu cânt eu!)

Fiindcă uneori şi fetele serioase chicotesc. Mylene Farmer a vândut mai mult de un milion de copii din fiecare dintre albumele ei, iar când a făcut clipul ăsta avea 47 de ani. Una dintre cele mai de succes artiste şi totuşi a reuşit să rămână în atenţia publicului fără scandal şi fără să facă public nici un detaliu despre viaţa ei personală. Despre care nu se ştie nimic. Adică nu e cu VEZI AICI, îmi pare rău!

Mi-ar plăcea să aibă un concert în România, deşi nu mi-e foarte clar cam câtă lume ar veni..

Do you think you can tell?

Sau, aşa cum e la mama lui, Lost Song de la Cat Empire. Unul dintre cântecele care îmi plac la nebunie, necondiţionat de timp sau loc fiindcă reuşeşte să-mi arunce instant un zâmbet pe faţă şi amintirea unor ore mici dar generoase de la malul mării. Inevitabil. Şi mă apucă dorul de… ducă!
A fost la party noaptea trecută (tot la oră mică), nu ştiu cum naibiului, că n-are legătură cu nimic din ceea ce se pusese mai devreme. Mi-a plăcut.

for now I know that things gone past are never to be found again… credeam asta, cred în continuare asta, dar joi seara o întâmplare foarte neaştptată şi nu chiar banală m-a făcut să mă gândesc că nu e mereu chiar aşa cum zice Cântecul Pierdut. Şi poate şi datorită acestui fapt, am avut toată noaptea un zâmbet rânjet pe care n-am fost în stare nicicum să mi-l şterg de pe chip :D (nici n-am vrut, ce-i drept!)