Ei, da, aşa veste mai da! Studiourile Pixar au anunţat o continuare la Finding Nemo, una dintre cele mai îndrăgite animaţii! Nu cred că ştiu vreun copil mic sau mare căruia să nu-i fi placut mult acest film premiat cu Oscar!
Filmul se va numi Finding Dory şi se va concentra pe peştoaica albastră, zăpăcită şi haioasă, “interpretată” de Ellen DeGeneres, iar lansarea sa e plănuită pentru 25 noiembrie 2015. Deci, da, mai avem un pic de aşteptat dar sunt convinsă că o să merite! Până la urmă, Dory e cel mai iubit caracter animat… cel puţin pe FB: are aproape 25 de milioane de fani!
De multă vreme nu m-am mai înveelit şi înduioşat deopotrivă la un film aşa cum am făcut în seara asta la Cinema City cu ocazia avanpremierei BRAVE (Neînfricata) by Pixar. Ca de obicei, nu m-am uitat la trailer, dar văzusem deja nişte postere aşa că ştiam că e o animaţie cu o fată roşcată şi creaţă care trage cu arcul – Merida.
Nu că n-ar fi aşa, dar dacă vă aşteptaţi la o poveste gen Xena, prinţesa războinică, nu e cazul. Brave e despre a avea curajul să spui “nu” şi a încerca să-ţi schimbi destinul, chiar şi cu ajutorul magiei, despre recunoaşterea greşelilor, despre o mamă care îşi cunoaşte fiica mai bine, peisaje minunate şi o vrăjitoare foarte pricepută în comerţ şi urşi, după cum vedeţi mai jos!
Nu pot şi nu vreau să vă povestesc detalii, pentru că v-aş strica plăcerea de a urmări acţiunea filmului, dar o să vă spun, totuşi, că toate personajele principale, în toate formele lor, sunt foarte bine realizate, cu o meticuloasă atenţie la detalii şi mimică, iar rezultatul e încântător! Am râs şi am chicotit, împreună cu toată sala, şi am fost înduioşată şi nu mi-am dat seama când au trecut cele 92 de minute!
Mergeţi să vedeţi filmul fiindcă e frumos, o să vă facă să râdeţi, să vă înduioşaţi şi să vă căutaţi, după aia, vechiul urs de pluş – şi încă 10, ba nu!, 11 motive aici, în cazul în care eu nu v-am convins. Cu puţin noroc, să vă gândiţi că, uneori, doar uneori, chiar putem să facem ce simţim, nu ceea ce trebuie sau ce aşteaptă alţii de la noi! Eu vă urez vizionare plăcută şi aştept impresiile voastre :)
Un ultim detaliu… de fapt, două: 1. filmul este dedicat lui Steve Jobs, aşa cum apare p generic, “Dedicated to the memory of Steve Jobs, our partner, mentor and friend”, şi 2. Brave vine în cinematografe împreună cu un scurt metraj de animaţie, difuzat înainte: La Luna, o (altă) delicatesă.
Toată copilăria am preferat Mecano şi LEGO în locul păpuşilor şi Optik Cabinet în locul prostioarelor de genul “Să ţesem frumos”. Mai apoi, aş fi ales oricând o porţie generoasă de maşinuţe buşitoare în locul unei sesiuni de shopping. De fapt, încă aş alege la fel, aşa că nu e de mirare că m-am bucurat copilăreşte când am primit invitaţia la Maşini | Cars 2 şi nu oricum, ci fix la IMAX 3D, cum le şade cel mai bine filmelor să fie văzute.
Filmul, coproducţie Disney-Pixar, e o animaţie foarte bine făcută, de la detalii de mimică a maşinilor (yup, maşini cu mimică. şi cu sentimente, na!) până la accentul pe care îl au unele personaje – vezi Francesco, maşina de curse cu “roţile la vedere” – seeeexy!
Urmăriri ca… în filme, vorba aia, acţiune, umor la greu, adrenalină, frate! Şi-mi place foarte tare că în ultima vreme animaţiile nu mai sunt doar pentru copii ci au şi variate substraturi pentru adulţi, ca să nu se plictisească părinţii când merg cu odraslele la film. Fiindcă, pricep, de la vocea colectivă a copilaşilor aflaţi săptămâna trecută la avanpremieră, că orice e cu “Maşini” e must-have. Bucşă şi Fulger sunt noii eroi, cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi!
Toate pornesc de la un Trabant malefic, ceea ce mi se pare foarte urât, fiindcă tata a avut Trabant mulţi ani, a fost maşina copilăriei mele, iar noi îi spuneam Iubi. Deci cum să fie malefic?! Dar cum amintirile mele n-au fost punctul de pornire pentru scenariu, am râs şi-am comentat întocmai precum copiii din sală. Ceea ce vă doresc şi vouă, când (nu dacă) ajungeţi să vedeţi filmul!
Na, între timp am aflat că nu e Trabant, e un Zündapp Janus, deci acum pot spune că mi-a plăcut abolut tot la filmul ăsta! :))
Vrrrrum!
PS Finn McMissile e chiar varianta stilizată a maşinii lui James Bond, adică un Aston Martin DB5, deşi aceasta din urmă nu era dotată cu rachete.