Ei, da, aşa veste mai da! Studiourile Pixar au anunţat o continuare la Finding Nemo, una dintre cele mai îndrăgite animaţii! Nu cred că ştiu vreun copil mic sau mare căruia să nu-i fi placut mult acest film premiat cu Oscar!

Filmul se va numi Finding Dory şi se va concentra pe peştoaica albastră, zăpăcită şi haioasă, “interpretată” de Ellen DeGeneres, iar lansarea sa e plănuită pentru 25 noiembrie 2015.  Deci, da, mai avem un pic de aşteptat dar sunt convinsă că o să merite! Până la urmă, Dory e cel mai iubit caracter animat… cel puţin pe FB: are aproape 25 de milioane de fani!

Am aşteptat acest moment mult, mult, mult, mult, mult timp! Nu sunt supărată că a durat atât, ştiu că cei de la Pixar au fost ocupaţi cu Toy Story 16, dar tot timpul ăsta a meritat! Scenariul e fantastic şi are tot ce mi-a plăcut la Finding Nemo: curaj, umor şi, partea cea mai bună, Dory apare mult mai mult!, spune Ellen DeGeneres într-un comunicat de presă.

Acţiunea filmului se desfăşoară în largul coastei californiene, la un an după aventurile pe care le ştim cu toţii, şi, în afară de unele dintre personajele cunoscute deja, vor apărea şi altele, inclusiv unele care se vor dovedi foarte importante în viaţa simpaticei Dory. Regizorul este Andrew Stanton, acelaşi care a regizat şi În căutarea lui Nemo, iar Albert Brooks, vocea lui Marlin, tatăl lui Nemo, a fost şi el confirmat ca parte din distribuţie.

I shall call him Squishy and he shall be mine and he shall be my Squishy

Nu ştiu voi, dar eu, una, abia aşteeeeeeeeept!


Share: