Babele sunt vecinele mele, uşă-n uşă cu mine de când am apartamentul, şi le zic cu drag aşa. Una e înaltă, uscată, mai plângăreaţă, mai răutăcioasă şi se descurcă un pic mai bine din pensie. Ailaltă are diabet, e supraponderală, săracă şi, deşi are motive mai multe să se plângă, n-o face. Nu-mi cere niciodată nimic şi chiar se sfieşte să primească atunci când îi dau eu una-alta.

Sunt împreună de aproape 50 de ani, cam de când e blocul, zilnic la cafea, o vorbă, o bârfă, şi amândouă au depăşit bine opt decenii de viaţă. Nici una n-are copii, doar câte un nepot şi o nepoată cărora, cred, le-au şi lăsat apartamentele, şi amândouă sunt văduve de mulţi ani.