Şi a fost şi Rammstein #3, şi a fost cum zic mai jos. Organizarea avea loc de mai bine, dar show-ul nemţilor a fost foarte ok.
Am stat în Normal Circle, scena era departe, da’ departe rău, iar “focul” mare şi înalt. Da, avea ecran pe spatele lui, dar, practic, de unde am stat eu, scena nu prea s-a văzut.
OK, recunosc, Rammstein nu mi-a plăcut întotdeauna, dar probabil asta avea de-a face cu un domn căruia îi plăcea (prea) tare, fiindcă acum sunt fan – al trupei, fireşte – şi între timp am şi fost la două dintre concertele lor, unul la Lisabona, în 2009, şi unul la Bucureşti, anul trecut. Şi am şi tricouri oficiale, ăla cu pudelul şi ăla cu Just a little bitch – asta ca să punem lucrurile într-o perspectivă corectă :D
De atunci, Till şi gaşca n-au stat degeaba, ba chiar au făcut o colecţie de bunăciunile bunăciunilor, culese de pe diverse apariţii discografice ale trupei în perioada 1995-2011, compilaţie ce urmează a fi lansată oficial pe 2 decembrie şi a cărei copertă arată cam aşa:
E, cu ocazia asta, băieţii rock dansatori s-au dat în bărci pe-o plajă de zici că-s cel puţin o nouă generaţie de Beach Boys dacă vezi videoclipul fără sunet şi mai ales până îi apucă efectele pirotehnice, ca de obicei.
Amuzant, videclipul piesei care vorbeşte despre ţara mea mea şi plaja mea, a fost filmat în California, pe plaja Sycamore :D
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone