2012 ar fi fost un an simpatic dacă nu se termina destul de abrupt din unele puncte de vedere… până azi! Că nu se termină până la 3, 2, 1… La mulţi ani! Şi cum nu aduce anul ce aduce ceasul, aceast ultimă zi s-a dovedit a fi cireaşa de pe tort, iar tortul n-are, de fapt, decât nişte decor de ciocolată, în interior e perfect!

Aşa că mi-am regăsit optimismul şi cheful de dărmat munţi (într-un mod foarte grijuliu cu mediul, desigur!), iar lumina de la capătul tunelului pare, acum, ditai reflectorul!

Nu se schimbă absolut nimic diseară la miezul nopţii, tot noi suntem… noi!, dar resetăm speranţele, cu gândul că ce a fost rău în anul trecut se va fi terminat şi putem începe un nou capitol. Nu trebuie să fie Revelion pentru asta, trebuie doar să fim noi în regulă cu noi înşine, cu capitolul frumos închis, iertările şi lecţiile învăţate. Bun, rău, 2012 taman îşi scurge ultimele fire de nisip. Zâmbiţi-i, oricum ar fi fost, fără regrete!

2013 o să fie, oricum, fabulos, dacă vrem noi! Ceea ce vă şi doresc!

La mulţi ani!

Când eram mică, pe la şcoala primară, cred, visul meu era ca de Revelion 2000 să fiu prinţesă la Cota 2000. Fatalitate, însă! În noapte de dinainte de anul 2000 eu nu urma să am vârsta rotundă de 20 de ani, iar ziua mea e în martie, nu pe 31 decembrie. Şi întrucât rochia mea de prinţesă (era de mireasă, desigur, dar la vremea aia nu-mi era clară diferenţa între una şi alta!) trebuia să fie diafană şi subţire, iar treaba asta nu cadra câtuşi de puţin cu peisajul arctic de la cota 2000, am renunţat de tot la această fantezie.

Nu pricep neam de ce e aşa de importantă noaptea de Revelion. Nu se schimbă nimic, e doar o noapte, un acord social: TREBUIE să petrecem nebuneşte. Aham. Da’ de ce?!

Primesc tot felul de newslettere cu chestii pe care e musai să le fac de Revelion ca să-mi meargă bine în 2011. La fel de grăbiţi sunt unii să mă informeze ce se poartă cu aceeaşi ocazie. Sigur, nu se pun de acord: unii spun rochii lungi, preţioase, alţii scurte, cu volane. Toată lumea e de acord cu un lucru, însă: tre’ neapărat să port ceva roşu pe sub ţinuta specială, al’fel m-am lins pe bot de noroc tot anul ce vine.

Mă rog, cred că asta o să fie singura concesie făcută acestei nopţi. Nu de alta, dar s-au făcut ceva investiţii în acest sens cu ocazia Crăciunului. Apropo, merge şi roşu burgundy (sic!), se pune, da?!

Altfel, party sau nu, pentru mine, de exemplu, Anul Nou vine cam pe la prânz, aşa, pe 1 ianuarie, odată cu Marşul Radetzky ce încheie Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, concert pe care nu l-am ratat niciodată în 30 de ani şi pe care, când m-or trage organizatorii la sorţi, o să-l văd şi live.

Voi ce tradiţii, superstiţii, damblale aveţi de Anul Nou?