Tag: sarbatoare

  • 1 Mai ironic niţel

    Data de 1 Mai a ajuns să fie sărbătoare internaţională a muncii de pe la finele secolului al XIX-lea, mai precis în 1886, când sute de mii de manifestanţi au protestat pe întreg teritorul Statelor Unite pentru a impune ziua de muncă de opt ore. La Chicago, în Haymarket, câteva zile mai târziu, lucrurile s-au încins, astfel că s-a lăsat cu morţi şi răniţi (sute!) atât de partea muncitorilor cât şi de partea forţelor de ordine.

    În SUA, în 1888, s-a stabilit că ziua de 1 Mai avea să rămână dedicată susţinerii programului de lucru de opt ore, însă în Internaţionala a II-a a cârmit, destul de rapid semnificaţia acestei zile, de la program spre “cererile de clasă ale proletariatului şi pacea universală”. De manifestările comuniste n-are sens să mai discutăm, poate doar nostalgicilor comunismului să le lipsească!

    Ce e ironic în povestea asta?! Faptul că astăzi sărbătorim Ziua Muncii prin nemuncă (oficial, cel puţin, că eu muncesc azi) şi că programul de lucru de opt ore e legal dar nerespectat, în sensul că ştiu destul de puţini oameni care lucrează doar opt ore pe zi, asta ca să nu mai spun că telefoanele deştepte te ţin legat de birou cu mult mai mult de-atât!

    Altfel, încingeţi grătarele, tovarăşi, puneţi micii şi hălcile la pârlit, ridicaţi tricourile peste burţi şi pantalonii de training peste glezne, dezlegaţi decibelic maneaua şi puneţi-vă-n cap cu bere la pet! Make some noooooise!

    Am învins!!!

  • Dilemă de Moş Nicolae

    Care va să zică la noapte vine Moş Nicolae. Biiiine! Vine cu cadouri mai sărăcuţe, aşa, ca un teaser la Moş Crăciun. Sau cu nuiele, pentru cine n-a fost cuminte. Dar la mine nu e cazul.

    Eu azi am fost atât cuminte cât şi harnică: am fost la piaţă, am făcut curat, am făcut şi ordine, am spălat, Moşule!, toaaaaate vasele din chiuvetă, chiar şi tava aia din cuptor de care “am uitat” în ultimele trei zile, am împăturit prosoapele şi le-am pus la loc, ba chiar am băut şi lapte, ca orice copil cuminte. Şi acum stă la crescut o minunăţie de aluat de pizza!

    Se citeşte, aşadar, cu ochiul liber, cam cât de cuminte am fost eu azi, da? Deci asta nu e ceva ce se pune la îndoială, deci nu e asta dilema de care zic în titlu, nu. Nedumerirea mea e legată de cizmuliţe şi botine –  adică un aspect esenţial în toată poveştea cu Moş Nicolae. Să mă explic.

    Mie îmi plac atât unele cât şi altele, problema e că există de toate felurile şi culorile şi, în principiu, oricâte ai avea, e posibil ca o anumită combinaţie toc-material-culoare-model să-ţi lipsească fix când eşti gata să ieşi pe uşă. Mi s-a întâmplat acest lucru de câteva ori, aşa că ştiu ce spun.

    De aceea, am fost nevoită, forţată chiar, de-a lungul timpului, să-mi iau câteva perechi de cizme şi botine. Câteva mai multe. Adică, să vedem… botine roşii, portocalii, albastre, maro, albe, negre cu toc, unele ecosez şiiiii… cred că astea sunt toate. Cizme am cam tot atâtea. Mă rog, de fapt, sunt puţin mai multe, cred.. ăăăă… maro, gri şi negre de piele întoarsă, roşii, negre cu toc şi fără toc şi încă unele cu toc, da, dar au catarame! Mda, sunt mai multe. Cred ca dublu faţă de botine. În plus, ar mai fi vreo două perechi de bocanci. Deci cam 20 de perechi.

    Şi acum, dilema: trebuie să le lustruiesc şi înşir pe toate în hol?! Nu de alta, dar dacă fac asta nu cred că se mai deschide uşa apartamentului şi deci cum mai ajunge Moş Nicolae să pună darurile în ele? Şi, mă rog, nu e doar asta. Mă gândesc că dacă le înşir pe toate o să spună (sigur o să spună, ştiu eu!), că-s obraznică fi’ncă i-aş sugera să pună daruri în toate cele 20 de perechi. Dar dacă nu le pun pe toate nu se cheamă că încalc tradiţia?

    Deci? Cum procedez?! Aoleuuuu, mai sunt doar câteva ore!


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471