Ieri a avut loc un miting al medicilor în Bucureşti. Interesată fiind de problemele din sistem, aşa cum fiecare dintre noi ar trebui să fie, de fapt, am întrebat care sunt cererile cadrelor medicale. Citez din răspuns: “Alocarea pentru sănătate a 6% din PIB până în 2016, o legislație care să protejeze independența profesioniștilor dar și a autonomia spitalelor, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate; dublarea salariilor medicilor rezidenți, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte şi de calitate pentru pacienţi”.

N-am putut să nu observ că ultimii pe listă sunt pacienţii. Şi am comentat în sensul ăsta. Şi am fost pusă la punct imediat de medici. De sus, de foarte sus de undeva, atenţia şi dispreţul lor s-au pogorât asupra mea doar fiindcă am spus că pacienţii ar trebui să conteze ceva mai mult în toată ecuaţia asta…