August 21

Interviu Felix Riebl (The Cat Empire): Mi-ar plăcea să revin în România

Mi-am dorit mult să ajung anul ăsta la Electric Castle, în special pentru a mă revedea cu unul din mai noii mei prieteni, un tip pe care l-am cunoscut anul trecut la Jazz TM și cu care am legat o prietenie mai degrabă virtuală, ținând cont de distanța care ne separă în viața reală – domnul locuiește hăăăăt! în Australia! Virtuală, dar prietenie, oricum ar fi. Ne-am revăzut, tot anul trecut, la București, când mi-a tocit pingelele insistând să-i arăt cât mai mult din oraș, și apoi anul ăsta la Cluj/Bonțida.

După TIFF și FITS, însă, ideea de drum dus-întors cu trenul până la Cluj mi se părea la fel de incitantă ca locuitul la etajul 10 într-un bloc fără lift și cu adaos de caniculă, și eram aproape gata să renunț la experiența EC și, mai ales, la revederea cu prietenul meu.

Până la urmă, însă, MasterCard a intervenit și a salvat situația, așa că am ajuns la Cluj într-o oră, după un zbor perfect cu avionul. Mi-am oferit un sejur aproape fițos la un hotel de cinci stele iar la scenă și dincolo de ea, am ajuns cu van-ul care a dus și trupa la Bonțida.

Apropo, trupa e The Cat Empire, iar domnul de care vorbeam e Felix Riebl, solistul lor, cu care puteți citi un interviu mai jos. Mărturisesc că de-acum a trecut nițel timp de la întâlnirea noastră, iar interviul a fost făcut pe email fiindcă amândurora ne-a plăcut atât de mult la EC încât am ajuns înapoi la hotelul din Cluj abia pe la 4 dimineața, cu doar câteva ore înainte ca avionul lor să plece. Și că Felix e încă și mai mișto decât se poate înțelege din răspunsurile lui.

Enjoy!

Continue reading

August 1

Murphy și legile lui!

După cât de mult mi-a plăcut concertul The Cat Empire de la Timișoara, cu ploaie cu tot, sau, poate, mai ales cu ploaie și dansat corespunzător până la starea de udă fleașcă, nițel m-am gândit că ce mișto ar fi să plouă și ieri la concertul lor. M-am îmbrăcat conștiincios c-o fustă albă și mi-am întins părul, în ideea că de obicei plouă fix când fac oricare dintre lucrurile astea! Din păcate, însă, n-am reușit să ocolesc Legile lui Murphy, așa că n-a plouat aseară ci azi când, desigur, nu prea mă mai interesa subiectul!Felix
Continue reading