Mie îmi place să merg cu trenul. Țăcănitul ala, drumul de fier, cele două șine paralele, ideea de călătorit, cunoscut oameni noi și, firește, gândul bun de a ajunge la destinație, toate astea la un loc au darul de a mă binedispune. Și nici nu eram – până acum – genul care să se plângă, mă rog, nu prea mult, de serviciile CFR-ului. Ba chiar i-am lăudat, acu’ vreun an, când am descoperit serviciul lor de cumpărat bilete online… și reducerile aferente.

Călătoria de ieri până azi pentru a ajunge dintr-un oraș din România în alt oraș din România, și nici măcar (d)în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, m-a făcut să mi se ia. Dincolo de orarul mizerabil care îl făce pe tren să plece la șase jumate din București si să ajungă la patru dimineața în Cluj, făcând astfel aproape inutile vagoanele de dormit și cușetele, că cine se culcă la ora șase jumate?!, vagonul de clasa întâi era de pe vremea lui Pazvante*, înghesuit, mizer, cu spațiu pentru bagaje doar cât să încapă o poșetă de pisi și geanta adibas a vreunui navetist (așa că trollerele au stat pe hol), cu buda defectă, fără priză și cu un “coș” de gunoi care a cedat și s-a răsturnat cu curu’n sus înainte să ajungem la Ploiești. Fără să fie atins. Vagon restaurant nu există, că pe lângă cele 12 vagoane deja existente încă unul era prea mult!

Azi i-am urmărit pe Tudor Giurgiu (Preşedinte TIFF) şi Mihai Chirilov (Director artistic TIFF) pe AdevărulLIVE povestind despre o parte din momentele speciale de la ediţia 2014 şi m-am amuzat cu viziunile lor despre tiffari, fanii… să le zicem înrăiţi ai festivalului. Mihai zicea că sunt mai degrabă tineri, că văd filme toată ziua, iar noaptea (poate chiar după proiecţiile cu filme de groază), ies pe străzi, animă oraşul, cam ca nişte zombi, aşa, că tot au văzut filme horror. Tudor a descris un alt fel de tiffar, respectiv doamna trecută de 60 de ani care vede conştiincioasă 2-3 filme pe zi, îşi notează în carneţel diverse detalii şi, când îl vede prin oraş (mai ales că e peste tot – nu ştiu cum face!), îl ia uşurel de braţ (pe Tudor) şi-l întreabă frumos despre respectivele detalii, un fel de “oare ce a vrut să spună autorul”?

Mihai, Tudor şi Cristian Hordilă, Festival Manager TIFF

Probabil că eu sunt pe undeva pe la mijloc, că văd cam două filme pe zi, dar nu mă duc la alea de groază, după care merg la petreceri, dar îmi iau şi notiţe, la filme şi la conferinţe şi alte întâmplări TIFFeşti pentru că, da, şi în acest an am bucuria de a mă afla la Cluj în perioada regalului cinematografic!