pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
De-ale fetelor, texte de tot râsu'

Berea e bună la casa omului

January 30, 2012 by ruxandra 10 Comments

Am asistat, săptămâna trecută, la o haioasă înfruntare între echipele unor domni din online, dezbatere moderată de Andi Moisescu şi jurizată de Bogdan Naumovici. Echipele au argumentat că berea se bea pentru socializare (1), pentru gust (2), pentru sănătate (3), pentru că… poţi (4)!, pentru că îţi dă o stare anume (5) sau pentru distracţie (6). Mă rog, nu prea văd diferentele la asta cu socializarea şi distracţia dar, de dragul întrecerii, să zicem! (sursa foto)

Ce m-a amuzat întrucâtva, în afară de discuţia haioasă dintre echipe, este faptul că au fost doar domni în întrecerea asta, de parcă doamnele care consumă bere n-ar exista deloc deloc deloc! Ceea ce, dati-mi voie să vă spun, e o premisă greşită, şi cred că o echipă formată din două doamne ar fi făcut faţă cu brio la toate contraargumentele celorlalţi combatanţi – probabil că acesta e şi motivul pentru care echipa doamnelor nu a existat, ha!

Pentru viitoare înfruntări, am compilat mai jos o listă de motive pentru care berea e bună la casa omului. Şi prin asta, apropo de bancuri, înţeleg şi bărbaţi :D

1. Marinată de bere. Dacă n-aţi încercat, nu ştiţi ce-aţi pierdut!

2. Sos pentru fripturi. Există, de asemenea, reţetă de pâine cu bere. Sau orez cu bere. Scoici cu bere. Creveţi cu bere… orice cu bere!

3. Şampon, săpun, gel de duş

4. Pentru slăbirea piuliţelor ruginite. N-am verificat, dar cică ar funcţiona.

5. Ajutor la grădinărit. Din când în când, stropitul plantelor cu bere le-ar ajuta să crească mai viguroase.

6. De asemenea, e bună pentru a scăpa de melci, şoareci şi albine!

7. Hameiul e bun contra insomniilor. Poveştile din bătrâni spun că o faţă de pernă îmnuiată în bere îi ajută pe insomniaci să adoarmă. Posibil şi să fie mahmuri a doua zi :)

8. Bună pentru lustruit cupru şi aur.

9. Berea scoate petele de ceai sau cafea.

10. Foarte bună pentru lustruitul mobilei (când s-a dus acidul, nu înainte, atenţie!)

Nu în ultimul rând, berea e foarte bună pentru că vă ţine ocupaţi pe voi, domnilor, atunci când ne îndreptăm atenţia spre noi înşine, fie că ieşim cu prietenele (da, şi la o bere!), mergem la shoppping sau citim o carte fără întreruperi!

Totuşi, ca să nu fie dubii, e bine de ştiut că, dacă avem de ales, preferăm six pack la cald, nu la rece, şi anume aşa:

foto

Share:

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu