Înțeleg că e simplu să-ți pierzi răbdarea cu cineva care nu poate fi atent prea mult timp, nu știe și nu înțelege lucrurile și, uneori, nici ceea ce-i spui, cu cineva care pur și simplu nu are suficientă experiență de viață pentru a face lucrurile mai bine și nici nu te ascultă tot timpul.

Dar când ție ți se pare că nu e atent, că îl poți ignora, că-i poți spune că e prost, că-l poți amenința că i se vor întâmpla lucruri rele dacă nu ascultă, ba chiar treci la fapte, el, de fapt, e acolo.

În România, educaţia e un subiect dureros, fie că vorbim despre cea formală, în şcoli, fie că discutăm despre educaţia pe care fiecare o avem de acasă şi care, de multe ori, din păcate, teoretic e perfectă dar în practică lipseşte aproape cu desăvârşire, şi nu cred că e nevoie de exemple pentru oricare dintre cele două variante.

Săptămâna trecută am fost la Sinaia, pentru a participa la o întâlnire cu actori importanţi din mediul nonguvernamental (şi nu numai) care au proiecte axate pe educaţie în general, cu accent pe educaţia romilor, acolo unde riscul de abandon şcolar e mai pronunţat.

În România sunt familii atât de sărace încât sunt nevoite să renunţe la copiii lor, dându-i în grija statului sau pur şi simplu părăsindu-i pentru a pleca la muncă afară sau aiurea, oriunde, numai să fie departe de ei, de responsabilităţi. UNICEF a realizat un proiect în 64 de comune din România în care peste 110.000 de copii au fost recenzaţi şi, din aceştia, 11% au fost identificaţi ca fiind în dificultate.

Există 12.000 de copii aflaţi în dificultate, de multe ori “invizibili???: fără acces la medic, fără a merge la şcoală, supuşi violenţei, fără acte de identitate, copii având copiii, copii lăsaţi singuri acasă şi mai ales copiii în pericol de a fi părăsiţi de familie şi lăsaţi în grija statului. Toţi aceşti copii care au suferit în tăcere fără a fi văzuţi sunt acum ajutaţi de către asistenţii sociali şi de către comunitate.
Însă UNICEF îşi propune să ajungă în mult mai multe comune şi la mult mai mulţi copii.

În seara asta, de la ora 21, Realitatea TV găzduieşte un teledon  în beneficiul acestor copii, iar noi putem ajuta, şi iată care sunt modalităţile:

• SMS la 8848, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în rețelele Cosmote, Orange și Vodafone;
• apel la 0900 900 230, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziție de Romtelecom;
• donații online pe www.unicef.ro, plus posibilitatea de a face donaţii lunare automate (cu sumă minimă de 10 lei/lună), opțiune pusă la dispoziție de payU.

O donaţie de 50 de lei pe lună este suficientă pentru ca un “copil invizibil” să rămână alături de familia lui. Exact, preţul unei ieşiri în oraş sau a patru pachete de ţigări.

Ştiu, s-ar putea să spuneţi că plătim impozite la stat, să aibă grijă statul de ei, dar, de fapt, ceea ce-şi propune  UNICEF e să ajute familiile din care provin copiii, în aşa fel încât aceştia să nu ajungă pe mâna statului. Dragostea părinţilor nu se poate înlocui.

Aşa că donaţi. Cât puteţi. Nici o donaţie nu e prea mică pentru un zâmbet de copil: 

Mai multe informatii pot fi gasite pe website-ul UNICEF Romania, paginile de Facebook SustineUNICEF și UNICEF Romania, pagina de youtube UNICEF Romania, sau pe Twitter. 

Cât e ceasul? Uitaţi-vă. Reţineţi ora, minutul, secunda. Acum citiţi.

Noaptea trecută m-au chinuit nişte ţânţari. Da’ rău! Pe la 4 jumate trecute dădeam ture prin dormitor ca un leu în cuşcă, cu becul aprins, gândindu-mă că-i văd şi pălesc mortal pe intruşi. Nici gând! Pesemne, bine hrăniţi cu sângele meu, vampirii înaripaţi aveau o viteză de croazieră ceva de speriat! Într-un final dramatic, pe când deja se lumina afară – am adormit, biruită de oboseală. Dimineaţă am făcut bilanţul: cinci înţepături se lăţeau pe pielea mea. Cred că sunt un pic alergică, deci unde mă pişcă ţânţarul se face ditai pata. Urât, dar o să supravieţuiesc!

În schimb, în alte părţi ale lumii, mii de copii mor, zilnic, din pricina malariei cauzată de muşcăturile de ţanţar. Mai precis, unul la aproximativ 30 de secunde.  Boala este transmisă de femela anofel iar moartea survine într-o zi, maxim două: într-o oră apar febra şi frisoanele, în două ore durerile, în 12 ore convulsiile, apoi coma şi, în fine, intervine decesul. Suficient de ironic, anofela poate trăi până la câteva săptămâni.

Nu există vaccin – în 2004 se vorbea de un orizont de timp de şase ani pentru această posibilitate, dar perioada s-a prelungit sine die. Medicamentele nu mai sunt nici ele prea eficiente, aşa că, practic, cea mai sigură metodă pentru ca aceşti copilaşi să nu moară este… o banală plasă de ţânţari în valoare de 22 de lei.

E atât de simplu. Şi nu e nevoie să vă spun că suma asta nu e mare lucru, mai ales când reprezintă diferenţa între asta:

şi asta:

Programul UNICEF de prevenire a malariei a dus, de-a lungul timpului, la schimbarea statisticilor: înainte mureau cu 50% la mulţi copii, câte unul la 20 de secunde. Dar chiar şi aşa, mortalitatea e mult prea mare.

V-aţi uitat la ceas înainte să citiţi? Cât timp a trecut? Câţi copii au murit?

Salvaţi o viaţă?

Nu e nici un secret pentru nimeni campania de printre rânduri organizată pentru Salvaţi Copiii. V-am spus, şi repet, că ajutorul daţi acestor copii poate schimba nu doar viitorul lor ci şi pe cel al societăţii în care trăim. Nu este o opţiune sentimentală ci aproape o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, cei care conştientizăm că statul ăsta român nu are legătură cu oamenii decât în perioada alegerilor şi colectării impozitelor. În rest, mai mult nu.

De aceea mi se pare fain că există un card afiliat UNICEF. Atfel, Unicredit plăteşte plăteşte organizaţiei umanitare 1% din valoarea tuturor cheltuielilor pe care le faceţi. Mai mulţi posesori de card, mai multe cheltuieli, mai mulţi bani pentru UNICEF. Mie îmi sună bine! :)

Şi, ca să fie treaba treabă, cine-şi face card UNICEF primeşte şi un abonament la Tabu. Foaaarte bun!

via Cristina Bazavan