În România, educaţia e un subiect dureros, fie că vorbim despre cea formală, în şcoli, fie că discutăm despre educaţia pe care fiecare o avem de acasă şi care, de multe ori, din păcate, teoretic e perfectă dar în practică lipseşte aproape cu desăvârşire, şi nu cred că e nevoie de exemple pentru oricare dintre cele două variante.
Săptămâna trecută am fost la Sinaia, pentru a participa la o întâlnire cu actori importanţi din mediul nonguvernamental (şi nu numai) care au proiecte axate pe educaţie în general, cu accent pe educaţia romilor, acolo unde riscul de abandon şcolar e mai pronunţat.
N-aş vrea să intru mult în detalii, pentru că sunt nenumărate, iar discuţia asta nu se poate sfârşi în nici două zile, după cum nici problemele sistemului nu se pot rezolva, iată, de două decenii, dar am aflat câteva lucruri pe care nu le ştiam, atât despre eforturile lăudabile pe care toate aceste organizaţii le fac, cât şi despre problemele din sistem.
De exemplu, nu ştiam că 10% din copiii cu vârstă şcolară nu merg la şcoală, nu sunt înscrişi nicăieri şi aproximativ 2% dintre cei înscrişi părăsesc şcoala înainte de completarea unui ciclu de învăţământ. De altfel, abandonul şcolar nu este definit clar nici acum: un chestionar completat de directorii a 57 de instituţii de învăţământ a arătat 38 de definiţii diferite ale acestei probleme!
În ciuda faptului că avem legislaţie în acest sens, încă există segregare în şcoli, iar lucrul ăsta porneşte mai ales de la învăţători sau profesori mai degrabă decât de la ceilalţi elevi. O altă mare problemă ţine de veniturile părinţilor, pentru că nu e destul să-i iei ghiozdan şi penar şi să-l trimiţi la şcoală: trebuie să aibă şi ce pune în pacheţel, uneori uniformă, manuale, rechizite şi, mai presus de toate, un părinte care să-i urmărească progresul şcolar.
De multe ori, toate acestea sunt imposibile pentru unii părinţi care, până la urmă, renunţă să-şi mai trimită copiii la şcoală deşi, ce glumă bună!, în România, învăţământul este gratuit iar dreptul la educaţie este garantat prin Constituţie, articolul 32.
Până acum, REF şi UNICEF au realizat cinci Policy Briefs ce privesc problematici actuale ale sistemului de educaţie, al şaselea urmează să fie elaborat în urma discuţiilor de la Sinaia şi, mai apoi, lista cu propuneri concrete pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie urmează să fie înaintată decidenţilor politici.
Nu-mi ţin respiraţia în sensul ăsta, însă. Dacă ar fi existat voinţă politică pentru ca situaţia educaţiei în România să se îmbunătăţească s-ar fi făcut progrese iar elevii n-ar fi fost trecuţi în clasa următoare fără să fi acumulat noţiunile de bază ale materiei din anul anterior, doar pentru că fiecare clasă trebuie să aibă un număr minim de elevi şi, în consecinţă, rezultă un anumit număr de profesori necesari într-o şcoală – e doar un exemplu. Bacul e altul. Profesorii nemotivaţi reprezintă încă unul, iar lista poate continua la nesfârşit.
Da, educaţia costă, şi e normal, fiindcă e una dintre cele mai importante investiţii pe care statul le poate face în viitorul unei ţări. Poate cel mai important gând cu care m-am întors de la Sinaia a fost o logică simplă: costurile şcolarizării unui elev sunt infinit mai mici decât costurile cu un adult şomer şi/sau asistat social sau care încalcă legea.
Restul sunt interese politice: cu cât suntem mai needucaţi şi mai inculţi, cu atât suntem, ca naţie, mai uşor de manipulat. Şi, ca să nu existe dubii, lucrul ăsta e valabil nu doar pentru copiii de vârstă şcolară ci pentru adulţi.
uneori, din discursurile publice – oameni politic, televiziuni – poti sa desprinzi imediat o incercare de manipulare. Unele sunt atat de puerile si nu se bazeaza decat pe ceea ce spui: lipsa de educatie si de informare. Dar citeam undeva o statistica asupra faptului ca in ultimii 15 ani au plecat 65000 de dascali din invatamant. Nu stiu cum poti compensa pierderile astea care se rasfrang evident asupra calitatii educatiei
olivia, tu poti, eu pot, altii pot, dar majoritatea, dupa cum se vede la vot…
da, cred ca au plecat. din pacate, au plecat multi si au plecat dintre cei mai buni, care pot face performanta (si) in alte domenii. si nu pot sa’i condamn, cu 1000 de lei sau cat au la incadrare, stres si tot tacamul :(
Foarte la obiect articolul… Acum ceva timp eu scriam despre de ce e important sa citim si despre cum am ramas socata de parerea generatiilor tinere despre asta. Concluzia mea ferma era ca “Fără lectură se pierde obişnuinţa de a analiza şi evalua idei, devenind astfel mai uşor de manipulat.”
In ultimele luni am lucrat foarte mult in zona produselor si comunitatilor educationale si nici nu mi-am imaginat ca, de fapt, exista atat de multe probleme, toate infiltrate atat de adanc. Nici nu stiu de unde sa incep si ce sa apuc mai intai pentru a schimba in bine macar un 0,00001% din tot ce se intampla acolo…
e un cerc vicios… daca nu ai oameni educati situatia socio-economica nu se schimba, iar daca asta nu se schimba, n’ai cum sa ai educatie de calitate. si singurii care pot rupe acest cerc vicios sunt politicienii. care, aparent, n’au nici un interes s’o faca!
Voi prelua din zbor ideea asta a ta pentru ca nu de putine ori m-am gandit la lucruri conexe si nu am apucat sa postez inca pe tema asta.
Fara a ma baza pe vreo cercetare serioasa, am observat de-a lungul timpului ca una dintre facultatile care ne lipsesc este aceea a argumentarii si dezbaterii.
Americanii isi antreneaza generatiile tinere la argumentatie si analiza logica prin testele pentru admiterea la college si mai ales master. Francezii isi dezvolta o structura tipica a discursului pe care o invata inca de pe bancile scolii si pe care o exerseaza apoi zi de zi: thèse – antithèse – synthèse.
NU am vazut obisnuita argumentatiei si a gandirii speculative la noi. Cei care o au sunt in general oameni care si-au format-o singuri prin vointa proprie sau, cine stie, absolventi de filosofie.
S-ar putea ca aceasta lipsa de exercitiu sa afecteze real dezbaterea politica de la noi si sa favorizeze manipularea. Nu ne place ceva sarim in mod reflex la atac la persoana pentru ca pur si simplu nu detinem alt instrument mai potrivit… De aceea nici stirile politice sau sociale nu le percepem decat prin prisma umorilor noastre sau a simpatiilor personale…
ai dreptate, pe de’o parte e lipsa de educatie, si pe de alta parte e efectul nociv pe care’l are “informarea” via mass-media la noi. in scoala, asa cum e gandit sistemul acum, nu esti invatat sa gandesti (modele de gandire), ci doar ti se baga pe gat o informatie rau structurata si gestionata de profesor. inca se scrie, in majoritatea scolilor, dupa dictare.