Am fost la vizionarea de presă a filmului Poziţia copilului acum două zile şi încă nu ştiu ce să scriu în textul despre filmul ăsta în afară de faptul că mi-a plăcut atât de mult încât m-am dus să-l văd din nou, în aceeaşi zi, şi la premiera de gală de la TNB. În ambele dăţi mi-au dat lacrimile la finele proiecţiei.
Mă aşteptam să-mi placă: în definitiv, echipa asta care semnează filmul e formată din profesionişti, de la producţie, la regie şi actori. Dar nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult.
După ce a primit premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiția festivalului de la Berlin, Poziţia copilului a câştigat, în această seară, şi marele trofeu, Ursul de Aur.
O dramă despre relaţia aproape patologică dintre o mamă şi fiul ei, dar şi un film despre felul în care e construită societatea noastră (coruptă), filmul, produs de Ada Solomon (Parada Film) şi regizat de Călin Peter Netzer, a fost aplaudat minute în şir chiar de la vizionare şi a devenit unul dintre favorite.
Mi-a plăcut discursul Adei de la primirea trofeului, în care a mulţumit celor care au ajutat la acest succes, dar şi celor care nu, pentru că, datorită lor, echipa s-a ambiţionat şi mai tare, amintind şi de faptul că politicienii ar trebuie să ţină mai mult cont de cinematografie şi de rolul de (bun) ambasador pe care îl poate avea filmul românesc.
Bravo, aşadar, echipei care aduce Ursul de Aur în România şi, dincolo de felicitări, se cuvine să le şi mulţumim pentru bucuria pe care ne-au făcut-o în seara asta şi să mergem la cinema să vedem filmul, din 8 martie!
