Vă recomand Poziţia copilului!

Am fost la vizionarea de presă a filmului Poziţia copilului acum două zile şi încă nu ştiu ce să scriu în textul despre filmul ăsta în afară de faptul că mi-a plăcut atât de mult încât m-am dus să-l văd din nou, în aceeaşi zi, şi la premiera de gală de la TNB. În ambele dăţi mi-au dat lacrimile la finele proiecţiei.

Mă aşteptam să-mi placă: în definitiv, echipa asta care semnează filmul e formată din profesionişti, de la producţie, la regie şi actori. Dar nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult.

Mi-e greu să scriu despre Poziţia copilului pentru că n-aş vrea să vă povestesc faze din el – oricum nu acţiunea e de natură să te ţină cuminte pe scaun o oră şi jumătate. De fapt, nu se întâmplă nimic mai mult din ceea ce ştiţi deja din trailer: o familie şi o pleiadă de relaţii conflictuale, pe alese, dintre care cea care se evidenţiază cel mai clar e, aşa cum ştiţi, relaţia dintre Cornelia şi fiul ei, Barbu.

În fapt, tot filmul e despre relaţii, atât cele dintre personaje cât şi cele pe care Cornelia împreună cu soţul şi cumnata ei le pun la bătaie pentru ca Barbu să nu ajungă în puşcărie după ce a omorât un copil într-un accident de maşină. Şi peste tot există stări de conflict, mai mult sau mai puţin mocnit, şi toate stările astea fac tensiunea filmului, una atât de palpabilă încât fiecare nouă serie de confruntări îşi dă senzaţia că asişti la o bătaie: oameni şi lumi care şi-au pierdut raţiunea şi care, în înfruntare, nu mai au decât instincte. Unchiul victimei care vrea să le bată cu bâta pe cucoanele venite de la Bucureşti, chiar în faţa secţiei de poliţie, cei doi şoferi care se înfruntă cocoşeşte pe drum, poliţistul care, obligat de superiori să coopereze, vrea totuşi şi nişte foloase pentru sine, noroiul din curtea familiei sărace a copilului ucis în antiteză cu marmura din casa familiei bogate…

Toate aceste conflicte sunt livrate privitorului într-o înşiruire la fel de alertă ca ritmul nostru cotidian: n-ai vreme să-ţi tragi sufletul. Poate e şi ăsta unul dintre motivele pentru care n-am avut nici o problemă să revăd filmul într-un răstimp atât de scurt, la fel şi atenţia acordată fiecărui detaliu şi replică din fiecare scenă – toate astea vă vor ţine lipiţi de ecran.

Dar asta nu e tot: am lăsat la urmă interpretarea excepţională a Luminiţei Gheorghiu în rolul mamei pentru că, până nu vedeţi filmul, orice v-aş spune şi oricâte superlative aş folosi, nu aveţi cum să înţelegeţi că trebuia să-l vedeţi fie doar pentru a asista la această desăvârşită demonstraţie de talent şi maturitate actoricească. Iar dacă nu a luat şi premiul pentru interpretare la Berlin e doar o chestie birocratică: nu puteau s-o premieze de două ori pentru acelaşi rol! Filmul ăsta este, fără îndoială, în primul rând al Luminiţei Gheorghiu, iar premiul la fel.

Credit: Cos Aelenei

La conferinţa de presă de luni, întrebată ce actriţe străine ar fi văzut în rolul Corneliei, Luminiţa Gheorghiu a răspuns că în ultima vreme îi place mult Helen Mirren. Ei, dacă aţi văzut-o pe Dame Helen Mirren în Furtuna şi în Hitchcock, combinaţi mândria Prosperei şi autoritatea Almei, mai puneţi ceva peste şi o să obţineţi Luminiţa Gheorghiu în rolul Cornelia din Poziţia copilului.

Sper că v-am convins să mergeţi să-l vedeţi şi aş vrea să insist să-l vedeţi la cinema. Filmul ăsta, după cum ştiţi, a câştigat aprecierea criticii internaţionale şi trofeul Ursul de Aur la prestigiosul festival de film de la Berlin şi are şanse să fie nominalizat la Oscar anul viitor dacă primeşte (şi) susţinerea publicului din ţara sa, iar în cursa asta contează şi numărul de spectatori din sălile de cinema.

Ne-am bucurat şi ne-am mândrit cu Ursul de Aur câştigat de un film românesc aşa că, drept mulţumire, s-ar cuveni măcar atâta lucru: să-l vedem legal, la cinema, nu şutit de pe net! :)