Tag: versuri

  • Prietena Micului Prinţ

    Aşa a fost, printre altele, Nina Cassian. Şi poate că încă mai e, de vreme ce ieri a plecat să locuiască pe o stea. Au curs cerneluri şi pixeli mai degrabă despre iubirile ei decât despre versuri, căci şi-a intersectat viaţa şi gândurile cu celebrităţi literare, de parcă rolul ei ar fi fost de muză, nu de autoare. Eu mă gândesc la Prinţul Miorlau şi la Micul Prinţ. Şi la alte versuri scrise de Nina Cassian care mi-au plăcut mult.

    Şi la regrete…
    (more…)

  • Altă matematică de Ziua poeziei

    În 1999, cei de la UNESCO au declarat 21 martie Ziua Poeziei, într-o încercare de a aminti lumii, măcar pentru o zi în an, şi de versuri. N-ar fi o premieră să public versuri printre rânduri, asa că de ce nu?!

    HEART

    Noi ştim că unu ori unu fac unu,
    dar un inorog ori o pară
    nu ştim cât face.
    Ştim că cinci fără patru fac unu,
    dar un nor fără o corabie
    nu ştim cât face.
    Ştim, noi ştim că opt
    împărţit la opt fac unu,
    dar un munte împărţit la o capră
    nu ştim cât face.
    Ştim că unu plus unu fac doi,
    dar eu şi cu tine,
    nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

    Ah, dar o plapumă
    înmulţită cu un iepure
    face o roscovană, desigur,
    o varză împărţită la un steag
    fac un porc,
    un cal fără un tramvai
    face un înger,
    o conopidă plus un ou,
    face un astragal…

    Numai tu şi cu mine
    înmultiţi şi împărţiţi
    adunaţi şi scăzuţi
    rămânem aceiaşi…

    Pieri din mintea mea!
    Revino-mi în inimă!

    (Altă matematică, Nichita)

  • Despre dragoste, cerb şi frunze

    Ascultaţi aici. Primele versuri, puteţi sări peste restul, că la primele versuri ne oprim în seara asta

    “Dacă azi ai cumpăra un cerb, fără frunze n-aş veni la tine”, da?

    Ei bine, mi se pare cea mai bună abordare. Ideală! Adică dacă cineva îşi cumpără un cerb cea mai firească şi normală reacţie e să te duci cu nişte frunze în vizită. Nu să întrebi Da’ ce faci tu cu un cerb la etajul şase?

    Îmi agăt fularele colorate pe coarnele lui, poftim! Ne jucăm baba-oarba şi, în pauze, îmi predă zoologie. Ne uităm împreună la Bambi, partea întâi şi partea a doua. Mă ajută să redecorez prin casă. Whatever! E un cerb, na! Probabil s-ar uit toată ziua la Animal Planet.

    Ideea e să-i iei pe ei din jur așa cum sunt. Nu e aşa o nebunie să ai un cerb sau să faci alte lucruri… diferit. Așa că dacă ne cumpărăm un cerb, în loc de valuri de întrebări şi precipitaţii cu explicaţii, să ne aducă naibii nişte frunze. Iarbă (inclusiv proaspăt culeasă) e şi mai bine, am auzit că le place cerbilor.


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471