În mai 2012, când viaţa mi-a servit o lecţie cu gust de pelin, în urma căreia, ce ironie!, trebuia să învăţ a zâmbi printre lacrimi şi să nu întreb De ce?, mi-am spus că nu mă mai implic în campanii umanitare, că o să mă limitez să ajut când şi cât pot şi atât.

Fac o excepţie acum, şi nu mă întrebaţi nici voi De ce?, aşa cum nici eu nu am întrebat, cu toate că mi-aş fi dorit să înţeleg mecanismele sorţii care îi strânge în braţe pe unii, iar pe alţii îi îmbrânceşte. Singurul răspuns, cred, este unul de sorginte cvasi egoistă: am nevoie, din când în când, să-mi alimentez încrederea în oameni şi omenie, am nevoie de asta ca să pot continua să cred în mai bine şi în “au trăit fericiţi”.

Aseară am fost la teatru. Bulandra, sala Izvor, spectacolul “Îngropaţi-mă pe după plintă”. Fusesem avertizată că e un spectacol puternic, că o să plâng, râuri de lacrimi, o pădure de serveţele. N-am plâns. M-am înduioşat, m-am înfuriat peste măsură, dar nici măcar o lacrimă nu s-a scurs pe obraz.

Spectacolul este, fără îndoială, puternic, şi unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut, prin puterea textului, a unei foarte foarte bune scenografii şi regie de lumini şi, cel mai mult, prin jocul excepţional al doamnei Mihuţ şi al lui Marian Râlea, cel care interpretează o dedublare mai mult decât un (dublu) rol: este Saşa care îl joacă pe Saşa cel de 8-9 ani.

Unu, doi, unu, doi… numele meu este Saşa Saveliev. Sunt elev în clasa a doua şi locuiesc cu Bunica… Şi cu Bunicul. Mama m-a schimbat pe un pitic vampir şi m-a părăsit. De atunci atârn ca un crucioi de gâtul Bunicii. Şi asta se întâmplă de la patru ani.

Am urât-o pe Bunică, am urât-o cu pasiune, chiar, fiindcă eu însămi am fost obiectul unei iubiri ce trece peste limitele sentimentului frumos şi se duce în obsesie, în posesivitate, în a cere celor din jur să facă pentru tine mai mult dacât faci tu însuţi, cu titlul de “trebuie să primesc pentru că iubesc”. Trebuie şi iubirea nu au nici o legătură. Niciodată.

(îmi dau seama acum că, pe măsură ce scriu, mă încarc cu stările pe care, încordată fiind aseară (din alte motive), am refuzat să le las să mă cotropească)

Am înţeles-o pe Mamă, incapabilă să ţină piept Bunicii, împărţită între iubirea de femeie, cea maternă şi cea filială, egoistă şi ea, sacrificându-şi copilul pentru a-şi salva propria imagine despre sine…Din perspectiva asta, pentru mine Bunicul şi Tolea, au doar rolul de a creiona încă şi mai bine personajele Mama şi Bunica, pentru ca acestea două să explice desăvârşit personajului Saşa, cel împărţit între Viaţa reală şi Fericirea rară.

Restul e istorie. Istorie foarte personală a fiecăruia: toţi avem nişte demoni prin dulap. Vă recomand insistent spectacolul, ca exerciţiu de exorcizare. Doare, da. Însă, uneori, e necesar.

În fine, de aseară, ascult asta pe repet. Nu e întâmplător şi are legătură cu tot ce am scris mai sus… printre rânduri.

În weekend am avut program cultural. Primul din serie a fost concertul umanitar organizat în special de Carmen la Hard Rock Cafe pentru Selena Vlad, fetiţa de nici cinci ani care suferă de leucemie. Şi poate fi ajutată să se facă mare, dacă ne mobilizăm. Mai bine, mai mult, mai mulţi!

A fost o seară excelentă, încărcată de emoţii şi muzică bună, cu atmosferă minunată – Hard Rock Cafe a fost full, s-a stat la mese, s-a stat şi în picioare, s-a dansat, s-a aplaudat.

Concertul a început cu Taxi şi un foarte simpatic Dan Teodorescu plin de poante, a continuat cu Mihai Mărgineanu Band într-o super formă şi formulă! Eram fană Mărgineanu şi până acum dar nu-l mai ascultasem cu trupă, şi e bestial! Fiecare dintre instrumentiştii pe care-i are alături au făcut super super show vineri seara şi vă recomand să mergeţi să-i ascultaţi live!

În fine, a urcat pe scenă şi Florin Chilian,  cel despre care nu cred că e cazul să vă spun prea multe, în afară de faptul că vineri seară şi-a cumpărat bilet la propriul concert, ceea ce mi s-a părut foarte frumos! La Chiar dacă am avut un super flashback cu amintirea unui concert petrecut acum un an şi un pic, acelaşi Chilian, la Timişoara, pentru Daniel şi nişte zuze care au fost impresionate până la lacrimi.

S-a lăsat cu jam session vineri seara, dar eu n-am mai apucat asta, întrucât am fugit să văd ultimul concert Faithless. Dar asta e material pentru alt post, încă nescris. Acum rămânem la Selena pentru a vă spune că vineri seara, din bilete şi donaţii, s-au adunat în jur de 8000 de euro.

E o sumă importantă, adunată într-o singură seară, prin efortul unor oameni frumoşi şi dragi mie, cum ar fi Carmen şi Viorel. Dar, oameni buni, mai e mult până la 150.000 de euro! Văd că se scrie despre Selena, văd că e o campanie de amploare. Dar nu văd că se strâng banii în cont!

Fireşte, sprijinul moral, susţinerea şi popularizarea cazului sunt extrem de importante. Dar, dincolo de vorbe şi compasiune, pentru Selena e important să ajungă la operaţie. Nu are decât o fereastră relativ îngustă de timp în care boala poate fi ţinută sub control cu medicaţie. După asta TREBUIE transplant, nu se poate altfel.

Vine Paştele, vine 1 mai, lumea e cu gândul la Iepuraş, la miniconcedii. E bine să ştiţi că astea vin şi trec, oricum le sărbătoriţi. Boala Selenei, însă, nu trece fără transplantul cel scump. Deci poate redirecţionaţi o parte din bugetele de Paşti şi 1 Mai pentru ca acest copil să se poată bucura de Iepuraş încă mulţi ani de aici încolo. Hai, că se poate!

• Poţi suna din reţeaua Romtelecom în perioada 4 martie – 3 iunie 2011:
  0900 900 342 – 5 euro/apel
  0900 900 340 – 2 euro/apel
• Poţi depune numerar sau face ordin de plată în urmatoarele conturi:
  RON: RO43RNCB0064061982940001
  EURO: RO16RNCB0064061982940002
  Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
  CNP: 1710106443067