În mai 2012, când viaţa mi-a servit o lecţie cu gust de pelin, în urma căreia, ce ironie!, trebuia să învăţ a zâmbi printre lacrimi şi să nu întreb De ce?, mi-am spus că nu mă mai implic în campanii umanitare, că o să mă limitez să ajut când şi cât pot şi atât.
Fac o excepţie acum, şi nu mă întrebaţi nici voi De ce?, aşa cum nici eu nu am întrebat, cu toate că mi-aş fi dorit să înţeleg mecanismele sorţii care îi strânge în braţe pe unii, iar pe alţii îi îmbrânceşte. Singurul răspuns, cred, este unul de sorginte cvasi egoistă: am nevoie, din când în când, să-mi alimentez încrederea în oameni şi omenie, am nevoie de asta ca să pot continua să cred în mai bine şi în “au trăit fericiţi”.
848
Aşa că vă scriu azi despre Camelia, care are 23 de ani şi ochi frumoşi şi gânduri mari. Şi leucemie. Şi nevoie de suma aia blestemată, aceeaşi, 150.000 de euro, din care a adunat deja mai mult de jumătate. Şi, dincolo de toate astea, are prieteni care s-au mobilizat s-o ajute. Prieteni care pictează, prieteni care cântă, prieteni care joacă fotbal, prieteni care joacă teatru joi şi vineri (28 & 29 martie) la Arcub, de la ora 22.30
848 este un număr de SMS, valabil în toate reţelele, şi, cu un sms la 848 puteţi dona 2 euro pentru Camelia, însă, atenţie!, numărul acesta este valabil numai până duminică, 24 martie, inclusiv.
După asta, răman valabile numerele din reţeaua Romtelecom (nu se percepe TVA):
0900 900 600 – 2 euro
0900 900 602 – 5 euro
0900 900 604 – 10 euro
şi conturile bancare în lei şi în euro, al căror titular este domnul Vasile Rusu, tatăl Cameliei:
Raiffeisen Bank – LEI – RO98RZBR0000060012840362
Raiffeisen Bank – EURO – RO53RZBR0000060014972844
şi PayPal – găsiţi detalii la Camelia pe site.
În locul unei fotografii cu Camelia, v-o prezint pe Camellia fraterna – aşa se cheamă floarea asta
Până duminică, inclusiv, însă, fiindcă ştiu că în astfel de cazuri, toată lumea cere un număr de SMS cu suprataxă (şi se obţin foarte foarte greu!), trimiteţi SMS la 848. Şi, dacă vă rog frumos, poate vă convingeţi şi prietenii să facă asta. Pentru a se aduna toată suma necesară, ar fi mai nevoie doar de vreo 35.000 de SMS-uri.
O fi mult, o fi puţin? Voi ştiţi mai bine!
Un sfat: daca vreți sa donati, faceți-o direct in conturile beneficiarului\parintelui. Daca donati prin numărul special alocat campaniei, suma pe care o directionati către acest caz va ajunge cu întârziere acolo unde este nevoie si urmând o procedura greoaie, iar uneori ajunge prea târziu….
Ma emotioneaza si ma sensibilizeaza fiecare poveste, fiecare reactie spre o viata normala. Mai ales ca de 2 saptamani ma incearca o empatie greu de suportat, de cand sora mea a primit un diagnostic la fel de coplesitor. Ma bucura sustinerea la scara foarte mare a cate unui caz dintr-atatea nenorocite, care isi gaseste drumul spre public si poate spre normalitate. Si ma intriga si ma frustreaza toate povestile care se scriu cu lacrimi si suferinta, cu sau fara deznodamant fericit, departe de campanii. Si mi se pare nedrept ca pentru unii se fac atat de multe, iar pentru altii nimic. Si da, trebuie sa fim recunoscatori pentru cele care se intampla, dar tot e nedrept, tot e absurd sa hotarasti viata cuiva, alegand in ce campanie sa te implici si pe care sa o amani…
imi pare rau de sora ta si sper sa se faca bine. exista sperante si nu depune armele inainte de a fi facut totul si orice.
normalitatea nu e o campanie sustinuta, sa stii, normalitate ar fi ca ministerul sanatatii sa platesca tratamentul pentru toate cazurile, o clinica moderna si dotata in romania, un leac… asta e normalitate.
e impropriu spus ca m’am implicat la camelia. motivul pentru care am scris, totusi, e ca acel numar de SMS nu era valabil decat vreo cateva zile si, in campanii, in genere, toata lumea cere nr de sms, ca e mai comod asa. e o exceptie.
iti urez multa putere!
Departe de mine reprosurile ca lupti pentru cauza Cameliei, nu am vrut ca mesajul meu sa sune arogant si nici partinitor si sper, asa cum sper si pentru sora mea, asa cum speram pentru toti saracii cu prognosticuri nefavorabile, ca lucrurile sa se termine frumos, sa treaca peste perioada asta cu moralul bun si sa gaseasca banii sau mijloacele care sa le aduca un viitor in fata. Frustrarea mea este generala, sunt intrebarile fara raspuns, lipsa de control pe care o ai in astfel de situatii, nevoia de a gasi un vinovat care nu se arata. Si in toate suferintele, reactiile oamenilor de langa tine, cei carora le pasa, aduc mult zambet si putere.
cris, cred ca era o justificare a mea fata de mine mai degraba. anul trecut am pierdut un prieten pentru care s’au luptat multi oameni si m’a durut prea tare lucrul asta. asa am aflat ca “de ce” nu are sens, sa stii, e o pierdere de vreme si de energie.
si tot mai cred – n’am incotro! – ca, in unele cazuri, poate sa fie bine. nu stiu ce face diferenta, nimeni nu cred ca stie, dar se poate.
va tin pumnii!