Fie încercăm împreună, fie ne vom risipi încercând singuri. Un adevăr atât de evident şi totuşi ignorat, expus acum de Vodafone într-un clip de promovare a ideii de împreună, un clip pe care mi-aş dori să-l vadă cât mai mulţi oameni, indiferent de reţea, şi la al cărui mesaj mi-ar plăcea să ne gândim cât mai mulţi.
Împreună va fi mereu mai puternic decât de unul singur. Atât de simplu. Şi totuşi…
Bravo, Vodafone! Perseveraţi! Şi asta vine de la un client Orange, apropo :)
* Cumva, clipul m-a făcut să mă gândesc la Pay It Forward, de aici şi titlul. Şi nu, nu e ironic. Împreună presupune şi să ţii legătura, să rămâin conectat.
Copilul care aleargă către mare, videoclip nou de la Vama, proaspăt lansat în seara asta în cadrul unui eveniment care nici nu s-a terminat: Concert Vama în Silver Church.
Abia aşteptam să apară, fiindcă ştiam că joacă domnul Rebengiuc, iar regia îi aparţine lui Tudor Chirilă şi mai ştiam şi povestea. Nu am fost deloc dezamăgită, e un videoclip bine făcut, dl. Rebengiuc e minunat iar povestea regelui care redevine copil la malul mării (mare = libertate, ok?) e faină şi ne îndeamnă să nu uităm de vremurile în care noi înşine eram copii, aşa cum spune şi Tudor:
Când suntem copii trăim pur și simplu, nu formulăm întrebări existențiale. Tot ce apare în viața noastră este luat ca atare. Cred că primele întrebări despre fericire sau rostul nostru ca ființe umane apar la sfârșitul copilăriei. Poate odată cu prima iubire, care reprezintă și prima frustrare a vieții noastre de adult. Ușor, ușor, ne afundăm pe străzile vieții, încercând în zadar să surprindem fericirea undeva printr-o intersecție, s-o fixăm acolo ca să ne putem întoarce la ea mereu. Și, odată cu toată căutarea asta, uităm să mai fim copii. Uităm să mai fim fericiți.
Filmările au durat două zile şi au avut loc pe plaja din Corbu şi la Casino Sinaia, costumele poartă semnătura doamnei Doina Levintza, iar producţia aparţine celor de la Libra Film şi Agenţia de Vise, cu ajutor de la Primăria Sinaia. Pe mine m-a dus un pic cu gândul la Marile Speranţe.
De final, mărturisesc faptul că mi-a plăcut la nebunie declaraţia domnului Rebengiuc despre prezenţa sa în acest videoclip: A sosit momentul noilor experiente pentru mine. Minunat!
La categoria emoţii, teatrul e, într-un top personal, înaintea filmului. Nu iese nimeni din ecran să interacţioneze cu mine, nici în mama 3D-ului! Şi îmi plac spectacolele în care actorii depăşesc spaţiul consacrat de joc şi vin în sală. Te simţi ca o părticică de spectacol. Şi, în ciclul biropat ce descrie vieţile celor mai mulţi dintre noi, orice emoţie frumoasă e binevenită!
Aseară am fost la primul şnur Ivanov cu Vlad Ivanov care joacă, desigur, personajul cu acelaşi nume – Cehov însuşi n-ar fi putut face o distribuţie mai nimerită! Şnur e, în termeni de culise, repetiţia cap-coadă a unui spectacol, ca o variantă needitată a unui manuscris. Apropo, piesa a fost scrisă în 10 (da, zece) zile, iar punerea în scenă va fi durat, până la premiera din 30 ianuarie, şase săptămâni. Mi se pare o super performanţă!
Din acest motiv, de needitare, experienţa a durat spre patru ore – cam prea lungă pentru a-mi reţine constant atenţia, s-ar putea zice. Totuşi, n-a fost cazul, şi e bine să ştiţi că spectacolul propriu-zis nu va dura atât de mult, această repetiţie având, printre altele, rolul de a stabili ce scene trebuie scoase ori accelerate pentru ca spectacolul să capete un ritm perfect. Şi, pentru că regia poartă semnătura lui Andrei Şerban, n-am nici un dubiu că aşa o să se întâmple.
Oricum n-aş fi putut să nu fiu atentă întrucât Ivanov, pe lângă… Ivanov, beneficiază de o super distribuţie: Marius Manole (personaj negativ care nu ţine cont decât de sine şi de interesele sale, adesea utopice), Mirela Oprişor (soţia lui Ivanov care a pierdut tot: avere, religie, familie, sănătate, iluzia iubirii), domnul Victor Rebengiuc (atââââât!) sau Dana Dogaru – o foarte plăcută revedere.
Pe scurt, Ivanov nu ştie prea bine ce-i cu el. A crezut că iubeşte, nu se ştie dacă o femeie sau potenţiala ei zestre, e nefericit, are datorii, e deprimat rău şi totuşi nu-ţi e milă de el, pentru că se lasă “supt” de această depresie ca de-o gaură neagră, fără să lupte, ba chiar rezistând, aparent, oricăror eforturi menite să-l ajute. Nu e o comedie, dar am râs, şi nu puţin!
Dacă aveţi nevoie de vreun imbold suplimentar pentru a vă lua bilete, vă mai spun doar că spectaculoasa treime Ivanov, Rebengiuc şi Manole dă naştere, pe scenă, unui personaj cotidian extrem de complex şi comun, şi pe care, în lipsa unei alte definiţii, o să-l numesc (banal, ştiu!) Bărbat.
Grand merçi, Cristina, pentru experienţă şi pentru imagini!
Bonus: ce zice Chinezu despre spectacol şi un interviu cu Kenneth Branagh despre cum l-a văzut şi jucat el pe Ivanov la Londra:
