La categoria emoţii, teatrul e, într-un top personal, înaintea filmului. Nu iese nimeni din ecran să interacţioneze cu mine, nici în mama 3D-ului! Şi îmi plac spectacolele în care actorii depăşesc spaţiul consacrat de joc şi vin în sală. Te simţi ca o părticică de spectacol. Şi, în ciclul biropat ce descrie vieţile celor mai mulţi dintre noi, orice emoţie frumoasă e binevenită!
Aseară am fost la primul şnur Ivanov cu Vlad Ivanov care joacă, desigur, personajul cu acelaşi nume – Cehov însuşi n-ar fi putut face o distribuţie mai nimerită! Şnur e, în termeni de culise, repetiţia cap-coadă a unui spectacol, ca o variantă needitată a unui manuscris. Apropo, piesa a fost scrisă în 10 (da, zece) zile, iar punerea în scenă va fi durat, până la premiera din 30 ianuarie, şase săptămâni. Mi se pare o super performanţă!
Din acest motiv, de needitare, experienţa a durat spre patru ore – cam prea lungă pentru a-mi reţine constant atenţia, s-ar putea zice. Totuşi, n-a fost cazul, şi e bine să ştiţi că spectacolul propriu-zis nu va dura atât de mult, această repetiţie având, printre altele, rolul de a stabili ce scene trebuie scoase ori accelerate pentru ca spectacolul să capete un ritm perfect. Şi, pentru că regia poartă semnătura lui Andrei Şerban, n-am nici un dubiu că aşa o să se întâmple.
Oricum n-aş fi putut să nu fiu atentă întrucât Ivanov, pe lângă… Ivanov, beneficiază de o super distribuţie: Marius Manole (personaj negativ care nu ţine cont decât de sine şi de interesele sale, adesea utopice), Mirela Oprişor (soţia lui Ivanov care a pierdut tot: avere, religie, familie, sănătate, iluzia iubirii), domnul Victor Rebengiuc (atââââât!) sau Dana Dogaru – o foarte plăcută revedere.
Pe scurt, Ivanov nu ştie prea bine ce-i cu el. A crezut că iubeşte, nu se ştie dacă o femeie sau potenţiala ei zestre, e nefericit, are datorii, e deprimat rău şi totuşi nu-ţi e milă de el, pentru că se lasă “supt” de această depresie ca de-o gaură neagră, fără să lupte, ba chiar rezistând, aparent, oricăror eforturi menite să-l ajute. Nu e o comedie, dar am râs, şi nu puţin!
Dacă aveţi nevoie de vreun imbold suplimentar pentru a vă lua bilete, vă mai spun doar că spectaculoasa treime Ivanov, Rebengiuc şi Manole dă naştere, pe scenă, unui personaj cotidian extrem de complex şi comun, şi pe care, în lipsa unei alte definiţii, o să-l numesc (banal, ştiu!) Bărbat.
Grand merçi, Cristina, pentru experienţă şi pentru imagini!
Bonus: ce zice Chinezu despre spectacol şi un interviu cu Kenneth Branagh despre cum l-a văzut şi jucat el pe Ivanov la Londra:
Frumos surprins personajul in “spectaculoasa treime” :)Asta a fost si senzatia mea, ca totul se leaga. Pana la urma la personajul “barbat” ii putem adauga si pe cartoforul Kosîh si pe fricosul Lebedev si pe doctorul-erou moralist.
La fel cum “personajul femeie” ar putea sa le iglobeze si pe Sara, si pe Sasa, Babakina, Nazarovna, Zinaida…:)
De-abia astept sa vad piesa post-premiera, sunt tare curioasa.
sar’na, la varianta cu doamne nu m-am gandit. poate pentru ca cei trei actori sunt, oricum ai da-o, mai puternici :)
inainte de a defeca pe parerea unuia sau altuia, mergi sa vezi spectacolul, sa vezi cum vlad ivanov cel mai talentat actor din lume este de o banalitate covarsitoare! voce sparta, fizic de pinguin, plastica faciala de telenovelist! este enervant ca se discuta la superlativ de un actor superbanal!
draguta! inainte de a comenta, citeste articolul! in care povestesc cum am fost si AM VAZUT spectacolul. faptul ca tie nu’ti place ivanov, e treaba ta. mie imi place.
atunci scuze, nu reiese foarte clar ca ai fost la spectacol, vorbesti de snur, e putin derutant, mai ales ca ai pus poze de la rapetitii, nu m-am uitat la data postarii tale! si sasa credea ca il iubeste…! :)
da, snur e reprezentatia cap-coada a spectacolului. o repetitie generala, daca vrei. si a fost fara intreruperi.