Nu mă bucură iarna în oraş, dar la munte e cu totul şi cu totul altceva. Iarna aici e plenară, măreaţă, covârşitoare, nederanjată de praf, smog, noroi! Şi n-ai cum să n-o iubeşti! Nici măcar multele grade minus nu pot diminua bucuria asta de alb! Cum ar zice domnul poet…
Într-o noapte ca asta, pe când încă locuiam cu ai mei, m-aş fi căţărat pe pervazul din camera mea, aş fi savurat o cană mare cu ceai, multă miere şi multă lămâie, o ţigară (total interzisă!), muzică în surdină, şi aş fi scris în jurnal ce fericită sunt de prima ninsoare! Era o bucurie simplă, copilărească şi autentică, una pe care, bag seama, în iarna asta am pierdut-o!
În noaptea asta, la prima ninsoare, m-am zbârlit toată, fiindcă zăpada albă şi frumoasă îmi pare nepotrivită urban, şi sunt supărată pe ea c-a venit noaptea, ca un hoţ, pe tăcute, să n-o pot vedea decât în lumina reflectoarelor şi în paşii rătăciţi pe stradă. Şi, da, ascult muzică în surdină, beau nişte vin, fumez o ţigară, ba, mai mult, mi-am aprins şi o lumânare cu miros de scoţişoară, doar doar intru în mood-ul bucurie de iarnă. Ce-i drept, nu văd ninsoarea de aici, de pe canapea, dar ştiu că ninge, am verificat mai devreme, chiar s-a pus zăpada, şi e la fel de pustie strada ca odinioară, în vremea liceului!
Prima ninsoare serioasă din oraş are darul sa ma înveselească, indiferent ce se întâmplă în rest, şi să mă scoată afară din casă. La fel s-a întâmplat şi ieri, când m-am întâlnit c-o floare peste care se aşternuse zăpada.
Ce-o fi fost în capul lui de trandafir de s-a apucat să înflorească în ianuarie nu e greu de înţeles după toate zilele astea de iarnă cu soare şi temperaturi care ne zăpăcesc. Dacă şi anotimpurile încep să ne facă surprize, de la oameni la ce să te mai aştepţi?!
Sau poate că e un trandafir foarte foarte curajos, unul care sfidează anotimpurile pentru a ne bucura?
Oricum ar fi, am zâmbit şi l-am luat cu mine, aşa, în poză, ca să-mi amintesc, în caz că uit, că până şi iarna, pe ninsoare, dacă te uiţi bine în jur, poţi să descoperi un trandafir înflorit…