January 25

Hostess video-chat? Nici chiar aşa!

Sunt abonată şi eu, la fel ca mulţi dintre cei pe care îi cunosc, la newsletterele site-urilor consacrate de joburi. De la unul dintre ele primesc, odată la câteva zile, câte 1-2 propuneri care sunt potrivite cu ceea ce am selectat. De la celălalt primesc zilnic alerte, cu măcar 9-10 oferte. Problema apare atunci când le parcurg..

Criteriile alese de mine sunt PR, Senior Level, cu peste 5 ani de experienţă. Bun. În alerta de azi am 41 de oferte de job. Ai zice că industria comunicării nu ştie ce-i aia criză şi se bucură de o înfloritoare efervescenţă! Greşit!

Printre joburile sugerate azi de site-ul respectiv am găsit barman, ospătar, sales la greu şi nu mai puţin de opt joburi de hostess pentru video-chat. Nu că m-ar deranja “câştigă peste 1500 de euro pe lună” – apropo, ofertele pentru joburi în PR (pe bune!) sunt pe la jumătate – dar, serios, de ce primesc oferte de hostess dacă eu am selectat al’ceva? Oare cei care postează joburile astea nu gândesc? Sau sunt aşa de multe absolvente de PR dispuse să facă “meseria” asta?!

Ştiu că am scris că, uneori, PR-ul poate fi şi gunoier, alături de multe alte ipostaze, dar nici chiar aşa!

January 24

Wii, mă, că fac sport!

De ieri sufrageria mea s-a îmbogăţit cu încă un set de fire odată cu noua jucărie intrată în casă. Am instalat minunăţia tehnicii în fix 10 minute, după care m-am uitat la ea precum pisica în calendar, încercând să plimb telecomanda aia în aşa fel încât să pot selecta un program, aşa cum spune manualul. Desigur, fără nici un efect! M-aş fi enervat, deja simţeam cum încep să, dacă nu-mi venea ideea să înlocuiesc bateriile telecomenzii. Şi, ce să vezi? Minune! Maşinăria a prins viaţă!

Am numai Wii Sports: tenis, baseball, golf, bowling şi box L-am încercat pe toate, dimpreună cu ustensilele necesare, dar am rămas la tenis. Şi la box, că-s mişto mânuşile alea, maaaari! Şi mă joc. Sigur, în termeni de mişcare nu e mare lucru, dar după o oră şi ceva de tenis eram  încântată atât pentru că am bătut computerul până la urmă cât şi pentru că simţeam ceva adrenalină. Mersi, Adriana!

În plus, e fun! Mă rog, nu ştiu cât se distrează vecina de sub mine, dar până acum n-a protestat!

A! Are cineva Wii Fitness? E mişto?

January 24

Băsescu huiduit în ştirile de (hei) rup!

Nu e nici o noutate pentru nimeni faptul că în actualul mandat preşedintele României (ales prin vot democratic, da? Şi fără majusculă) a aprobat şi măsuri nepopulare. Creşterea TVA-ului, recalcularea pensiilor, scăderea salariilor şi reducerea concediului maternal, ca să le numesc doar pe cele mai discutate dintre ele.

În acest context, astăzi, la Iaşi, Băsescu a fost huiduit de unii dintre cei prezenţi la manifestările dedicate Zilei Unirii. Aşa, si?! Televiziunile de ştiri s-au grăbit să facă Breaking News cu această informaţie, de parcă era ceva neaşteptat şi nefiresc în contextul cotidian. Revoluţie, nu alta!

Am avut o  întâlnire în oraş, aşa că n-am urmărit dezbaterile pe tema “protestelor”, dar nu e greu să-mi imaginez abordările din studio şi pe cele ale invitaţilor. În orice caz, n-am ratat următoarea întrebare: “Ce semnificaţie credeţi că au aceste huiduieli?”. Păi ce semnificaţie să aibă, drăguţă? E de bine, un fel de declaraţie de dragoste, ce altceva ar putea să fie?!

Şi să ne gândim puţin cine putea să fie pe stradă, la manifestările prilejuite de aniversarea Unirii Principatelor, într-o lucrătoare zi de luni: oameni care, în loc să muncească ceva, undeva, orice, n-o fac. În loc de asta, umblă pe stradă şi huiduie în timpul imnului. Nişte patrioţi sadea!

January 23

Quickies

Probabil suntem mai puţin populari decât prietenii noştri. Şi cică ar exista şi un “follower paradox” – mie nu mi se pare că stă în picioare, dar poate voi sunteţi mai pricepuţi şi aveţi altă părere.

National Geographic publică un articol despre brăţările din aur făurite de daci, arătând că anticii locuitori ai Transilvaniei erau bogaţi în aur. Da, bine. Deşi povestea în sine nu are nici o legătura cu Dracula, URL-ul conţine şi Dracula şi vampiri. Irelevant, altfel, dar măcar e bine documentat.

Doamnele balene nu pierd timpul când vine vorba de împerechere, aşa că nu comentează la un sex în grup. În acest sens, domnii balenă sunt dotaţi cu o “aparatură” formată din două “bile” ce câtăresc o tonă fiecare şi un “creion” de peste doi metri lungime! Mărimea contează!

În fine, mă întreb dacă pisicile ar putea fi educate să facă şi lucruri utile, cum ar fi, de exemplu, stersul prafului cu coada. Că statul în două labe nu ajută prea mult bunul mers al gospodăriei.

Domnu’ Sony! Se aude?

January 22

Vineri noapte de tot râsul

Tineţi minte campania cu brăduţii pentru Salvaţi Copiii, nu? Ei, unul dintre participanţi, Viorel Copolovici, a făcut nişte incredibili brăduţi din bezea, care au aprins poftele unor distinse doamne de prin twittosferă aşa că aseară am comis o drăguţă de #bezeleparty – şi nu dau “din casă”  (Casa Kopel’s, desigur!), dar vă spun că bezele + karaoke = foaaarte bun! Mă rog, nu exclud varianta în care vom asista la apariţia unor fotografii sau a unor filmuleţe.. asta e! :)

După asta am dat o raită prin centrul vechi şi-am ajuns în Interbelics. Muuuult prea aglomerat, că d-aia nu-mi place mie locul ăla. Totuşi, am marcat replica serii când un băiat, pe care îl călcasem straşnic, fără să vreau, desigur, în timp ce dansam, a intrat în vorbă cu mine şi m-a întrebat următorul lucru:

– Şi? Tu unde eşti studentă?

Pentru cine nu ştie, eu am împlinit 29 de ani şi nişte primăveri. Ştiu că nu-i arăt pe toţi, da’ chiar şi-aşa! Studentă?! :))

Şi mai fun a fost taximetristul pe care l-am luat spre casă şi care ne-a relatat poveşti băutoreşti, cum ar fi cea cu clienta care stătea în spate şi zicea “Îmi vine! Îmi vine!”, de-a crezut bietul om că cine ştie ce făcea acolo. De fapt, cică băuse prea multe “chaturi”.

– Adică shot-uri, fetelor, ne-a lămurit şoferul. D-alea scurte cu efect întârziat. Da’ săraca era aşa de varză că nu mai ştia cum se zice. M-a pus să opresc de vreo zece ori până în Drumul Taberei, da’ îi venea şi când opream nu-i mai venea! I-am zis să-şi bage degetele pe gât că consum toată benzina, da’ cică nu poate că are french şi i se strică!

– Aveţi multe poveşti din astea, nu?

– Aaaa, domnişoară, o grămadă, aş putea să scriu o carte! Păi ştiţi câte văd eu noaptea în oraşul ăsta? Toate drogatele, că ele îs mai rele, parcă, decât ei. Odată a venit unu’ şi mi-a trântit două bucăţi în maşină, cică “Du-le acasă”. Acu’ 20-30 de ani nu-mi zicea nimeni aşa ceva, pfuai!

Am râs cu lacrimi!

January 21

Când ai chef de-o cafea în oraş

Sâmbăta trecută mi-am luat tocurile şi-o prietenă şi-am purces la o preumblare prin Centrul Vechi. Intenţionam un loc ok în care sa bem ceva şi un loc ok în care să dansăm. Aparent, ofera e generoasă. Dar realitatea din “teren” arată că, de fapt, nu prea există locuri ok…

În primul rând, să te plimbi pe tocuri prin Centrul Vechi se poate dovedi o misiune extremă. Pe Şelari e piatră cubică şi de fiecare dată când mă poartă paşii prin zonă îmi vine să înjur. Birjăreşte! Gabroveni e plină de noroi în care cei 10 centimetri cui se înfig perfect şi fiecare pas e o adevărată provocare. Dacă nu-ţi place aşa, poti s-o iei pe “trotuarul” suspendat, din lemn. Şansele de rupt gâtul sunt aproximativ egale.

Am intrat în majoritatea cafenelelor din zonă. E greu, nene, e greu cu serviciile astea, după cum vă spun mai jos!

Patroni de cafenele, luaţi notiţe!

Cine vrea TV stă acasă, mi se pare culmea prostiei să ieşi din casă şi să dai nas în nas cu un ecran TV, excepând cazurile în care e vorba de cafenea bancară şi postul TV e vreunul de business. Deci afara cu TV-urile din cafenele!

Aş vrea să nu mai urle muzica, se poate? Aşa mi-aş putea auzi comesenii – lucru important. Dacă vreau muzică tare mă duc la discotecă sau club. De asemenea, e de notat că mă prind dacă e cofeină în cafeaua FĂRĂ cofeină pe care am comandat-o. Ah, şi pentru numele lui Dumnezeu! NU mă mai întrebaţi dacă vreau cappuccino cu spumă de lapte. Cappuccino ARE spumă de lapte. Dacă nu are, nu e cappuccino!

Ar fi mai fi drăguţ dacă ar s-ar putea aduce mai multe meniuri la o masă cu mai multe persoane. Până se decid ceilalţi e posibil să uit sau să mă răzgândesc, şi uite-aşa o luăm de la început. Cu cât stau mai mult fără comanda sub nas, cu atât mai mulţi bani pierdeţi.Treaba voastră, eu v-am zis!

Meniuri ce abia se mai ţin, cu greşeli în ele, cu preţurile modificate cu pixul, pahare ciobite sau murdare – moartea pasiunii! Chelneriţe scârboase, nota de plată ce întârzie nepermis sau e umflată – la fel! Nu vin la cafenea pentru cafea, serios, vin pentru experienţă. Şi dacă nu e ok, serios că o să aşteptaţi ăia 10% până vi se lungesc urechile: n-o să-i vedeţi de la mine!

Şi încă ceva! Nu vreau să mă împrietenesc cu nici o cafenea pe FB! Nu vreau! Pot să-i dau Like, cel mult. Friends, însă? No way!

January 21

Prima impresie

Sunt printre norocoşii dotaţi cu o super intuiţie şi mă bazez destul de mult pe acest simţ întrucât şi-a dovedit, de-a lungul timpului, utilitatea. Mă prind de lucruri, unele absolut inutile: cine pe cine place, cine minte, cine vrea să spună altceva decât spune, mă prind şi de cum sunt oamenii, fac şi desfac mesaje subliminale pornind de la gesturi aparent nesemnificative.

Din aceeaşi categorie, prima impresie mi se confirmă de cele mai multe ori… dar, da, există şi excepţii: mi s-a întâmplat să-mi displacă profund cineva la prima impresie şi, ulterior, persoana respectivă să-mi devină chiar simpatică.  Totuşi, excepţiile nu fac decât să întărească regula, lucru confirmat, iată, şi de un studiu realizat în Canada, Belgia şi Statele Unite.

Cercetătorii au descoperit că expresia “nu există a doua şansă pentru o primă impresie” e mai mult decât adevărată şi chiar dacă aceasta se poate modifica pe ici-pe colo, schimbările sunt valabile doar într-un context similar cu cel care le-a provocat.

Un fel de “Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica. Ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”!

January 20

Ajutor! Ăştia îmi demolează amintirile!

Unii, mai preţioşi, ridică o sprânceană când aud că stau “la Gară”.. Bine, probabil că nu ajută nici completarea pe care o fac de obicei în astfel de situaţii: “Da, am o cutie de carton pe peronul şase. E chiar confortabil”. Dar mie chiar îmi place cartierul ăsta! Sunt comodă şi am totul ici-colea: metrou, piaţa, magazine, bănci şi, bonus, stau la trei minute de mers pe jos faţă de casa părintească. Perfect, zic!

De-aia mi-s dragi clădirile astea vechi din zona Buzeşti – Popa Tatu – Calea Griviţei – Berzei, aşa vechi şi prăpădite cum par. Au în ele istorie, o demnitate desuetă, dacă vreţi, dovezi mute că oraşul ăsta a fost cândva frumos, aproape elegant. Mai mult, pentru mine reprezintă amintiri. La cinematograful Feroviar am văzut Declaraţie de dragoste şi Liceeni, de la librăria I.L. Caragiale mi-am cumpărat Abecedarul şi, ani la rând, toate manualele şi cărţile. Ah, mirosul ăla de hârtie tipărită!

Deci, da, a fost dureros să văd cum au ars cele două clădiri, să simt zile întregi, în zonă, mirosul acru de troace arse, să văd cum în 20 de ani toţi primarii care mi-au cerut votul au ignorat colţul acela de stradă, rămas ca o măsea stricată la doi paşi de Guvern. Le-au lăsat intenţionat să ajungă ruine, căci o casă ridicată pe un teren n-o să aducă niciodată la fel de mulţi bani ca un bloc! Şi acum le-au făcut una cu pământul, ilegal (mersi, Cristi, pentru link), ignorând faptul că una dintre cele două clădiri era monument istoric cu acte în regulă.

Dom’ primar, nu şpaga te bagă în cărţile de istorie!

Fireşte, nu mai era nimic de făcut acum cu cele două clădiri. Două decenii sapă adânc în orice faţadă, dar într-unele deja încercate de ani, cutremure şi incendii mistuitoare. Da, puteau fi salvate şi recondiţionate acum 15, poate chiar 10 ani. Dar i-a păsat nimănui fiindcă terenurile alea sunt mai scumpe decât amintirile mele şi istoria oraşului.

Nu mă opun progresului şi pricep ce va să însemne fluidizarea traficului în acest oraş mizer. Dar sunt sigură că s-ar fi putut găsi soluţii, dacă cuiva i-ar fi păsat de istorie mai mult decât de bani. Mă rog, o altă utopie în ţara mea de d’oh!

PS Dar avem şi realizări: recordul la cel mai mare cârnat afumat din lume! Muriţi, mă!

Foto
January 20

Black Swan, o piruetă cinematografică

Părerile despre Black Swan sunt împărţite. Unii spun că e fabulos, alţii că nu e mare lucru. Mie mi se pare că adevărul e undeva pe la mijloc, dar cred că fiecare îl vede, oricum, prin prisma sa şi a felului său de a fi: filmul e despre perfecţiune mai mult decât despre balet.

Nina (Natalie Portman) e o balerină al cărei dans tinde spre perefcţiune. A fost crescută de o mamă (Barbara Hershey) a cărei singură preocupare e Nina ei şi performanţele acesteia, o mamă abuzivă prin însăşi dragostea maternă, ce oscilează între a-şi ţine fiica sub control şi a se simţi vinovată pentru că i-a înlocuit viaţa şi bucuriile cu exerciţiile lungi şi epuizante de balet.

Şi mai e şi Beth (Winona Ryder, pe care încep s-o prindă prea bine rolurile de sărită), fosta solistă a ansablului de balet, care o ia razna şi ajunge la spital, şi mai e Lily (foarte bună Mila Kunis), care e rivala Ninei şi se face “vinovată” de obsesiile acesteia.

Lebăda albă în zona gri

Tehnic, Nina e cea mai bună, ceea ce o îndreptăţeşte să primească rolul principal din Lacul Lebedelor de Chaikovsky. Dar îi lipseşte pasiunea descătuşată, picătura de nebunie ce face ca interpretarea – nu dansul! – să fie perfectă, aşa că Thomas (Vincent Cassel), pretenţiosul coregraf, o provoacă să devină sălbatică, pasionată şi pasională: Black Swan, şi o face, într-o foarte bună construcţie psihologică şi cinematografică.

Dar dacă săruturile muşcate, pipăielile şi “Go home and touch yourself” mi se par ok , scena explicită de sex între Nina şi Lily mi se pare nejustificată. Nu e nici suficient de şocantă şi nici nu cred că ajută la conducerea publicului către apogeul ce coincide cu premiera spectacolului de balet. Apogeu am scris, nu orgasm! :)

Trivia

În rest, castingul e foarte bine făcut, nu e de mirare, de altfel, pentru că primele discuţii au avut loc acum un deceniu, iar Portman a slăbit zece kilograme şi s-a antrenat vreme de un an pentru acest rol. Bugetul filmului a fost atât de strâns, încât atunci când Portman a solicitat un medic după ce şi-a rupt o coastă, i s-a spus că nu există medic pe platou. Actriţa a replicat că mai bine de lipseşte de rulota personală decât de medic. A doua zi, rulota dispăruse de pe platou. Un troc destul de nimerit, dacă luăm în considerare că, tot in timpul repetiţiilor, Portman a suferit şi o contuzie destul de serioasă la cap.

___________

Una peste alta, aş zice că Black Swan merită bifat şi, dacă închideţi ochii la unele clişee despre o mamă abuzivă sau la linia punctată între real şi imaginar, filmul o să vă pară mai mult decât digerabil iar finalul nu e rău nici el.