November 8

American Airlines şi Jack the Cat: final trist

Acum vreo două luni vă povesteam cum motanul Jack a pus pe jar American Airlines, ditai compania americană de transport aerian, provocând un adevărat dezastru de PR. Pe scurt povestea e aşa: în timp ce se afla, în cuşcă, în custodia American Airlines, urmând să plece, alături de Karen Pascoe, stăpâna sa, în California, Jack a dispărut. Nu se ştie cum, iar American Airlines a refuzat să facă publice înregistrările video care ar fi putut lămuri acest aspect.

Între timp, pagina de FB creată pentru cei care doreau să fie la curent cu operaţiunile de căutare a ajuns la peste 25.000 de fani, iar vocile care criticau American Airlines erau din ce în ce mai puternice, mai multe şi mai furioase, în timp ce compania dădea din colţ în colţ.


Acum vreo 10 zile, Jack a fost găsit, chiar în incinta aeroportului, dar nu de către cei de la AA, ci de către un lucrător vamal, după ce o parte dintr-un plafon s-a prăbuşit odată cu mult căutatul Jack. Motanul era deshidratat, nemâncat, au estimat veterinarii, cam de când se pierduse, asta cu toate că cei de la AA au pretins că au aşezat apă şi mâncare pentru Jack în diverse puncte din uriaşul aeroport JFK.

N-am scris atunci, pentru că starea lui Jack nu era, desigur, prea bună. Update-urile de pe Facebook arătau, totuşi, că motanul se va face bine, şansele păreau destul de mari în favoarea unui sfârşit fericit, chiar dacă, de când a fost găsit, Jack a avut mereu perfuzie în lăbuţă. În plus, de la cădere, bietul motan se rănise destul de sever la spate, avea julituri şi răni care nu se închideau din pricina faptului că era subnutrit de atâta vreme.

După toate încercările de a-l salva, însă, medicii au decis că Jack nu-şi va reveni, că rănile, perfuzia şi celelalte tratamente sunt, oricum, foarte dureroase pentru el, şi că cea mai bună soluţie, în cazul lui, este eutanasierea, aşa că Jack the Cat a murit.

În timp ce scriu rândurile astea, domnul Sony doarme senin pe canapea, lângă mine. Şi nu pot decât să mă gândesc cât de oribil trebuie să fie această experienţă pentru Karen, stăpâna lui Jack, să ai un animal de companie, să ţi-l piardă unii care erau plătiţi să aibă grijă de el, să nu ştii nimic despre soarta lui vreo două luni, apoi să-l regăseşti, să speri că o să fie bine şi, într-un final, să autorizezi eutanasierea lui. Sincer, eu aş muri de gât cu oricine ne-ar pune, pe mine şi pe domnul Sony, să trecem printr-un asemenea coşmar.

Sper că American Airlines vor avea parte de un proces oribil şi de nişte costuri care să-i doară cam pe cât îmi imaginez euc-o doare acum pe Karen şi, de asemenea, de un PR şi mai rău decât au avut până acum – şi cel mai probabil aşa va fi!

Între timp, cei care au avut grijă de pagina lui Jack pregătesc “Legea lui Jack”, una care să oblige companiile aeriene americane la mai multă responsabilitate faţă de transportul animalelor începând cu a le pune zgardă cu GPS în perioada în care le au în custodie. Şi, cu siguranţă, nu se vor opri aici.

August 12

Câteva idei, vă rog!

Guest post by domnul Sony

Şi să ştiţi că apreciez foarte mult aprecierile voastre de la postul precedent, cel cu sfaturile. Mai am sfaturi, dar nu azi. Azi sunt uşor ambetat la gândul că am rămas singur acasă. Home Alone 137 cred, dar cine mai stă să numere cât umblă fata asta creanga?! Şi am încercat să plec cu ea, m-am ascuns în geantă, dar mi se vedea capul.

Pe de-o parte, sunt un pic stresat pentru că am responsabilităţi şi trebuie să mă duc la uşă ori de câte ori aud o mişcare, că poate se întoarce. Nu ştiu când se întoarce, dar nu-mi place să stau singur. Pe de altă parte fiindcă ea e şi jucăria mea preferată. Serios, vouă v-ar plăcea să rămâneţi fără televizor, fără mobil şi chiar fără net câteva zile?!

(asta e o poză mai veche, între timp are un laptop din ăsta şi eu nu mai pot să stau călare pe net toată ziua)

Anyway, acum sunt fix în situaţia aia în care miaun în sufragerie, apoi fug repede-repede în dormitor ca să-mi răspund. Nu poţi să te joci aşa prea mult, iar eu am o vârstă, totuşi.

M-am gândit să fac un party, am destule grăunţe, dar nu prea cunosc alte pisici. Pe vremuri, pe acelaşi palier cu apartamentul nostru, locuia un motan portocaliu şi slăbănog, o zgâtie, cu care m-am întâlnit, aproximativ nas în nas, într-o zi. De fapt, eu ieşisem pe holul blocului, ca să văd care mai e treaba, ce mai fac babele, în fine, să mă asigur că totul merge cum trebuie, şi când colo, puf! tigratul, slăbănogul, maţe goale, fripturistul îmi iese în cale!

Şi nu vă spun că se arcuise tot de parcă era băgat în priză şi a vrut să mă scuipe?! Cât tupeu să ai să te porţi aşa cu mine când e clar că 1. eram mai mare decât el şi 2. eu sunt blond natural, nu roşcat din ăla oxigenat. Cât tupeu?! Eu am vrut să fiu prietenos, adică, na, eram curios ca o pisică, fiindcă nu mai cunoscusem alţi motani, decât o mâţă, tot vecină, Fetiţa, iar el a băgat atitudine din asta mitocănească.

În replică, m-am uitat foarte urât la el şi am ţuştit-o spre casa noastră ca să văd dacă are tupeu să vină după mine. N-a avut. Pe urmă mi-a părut rău că am auzit că s-a pierdut sau a căzut de la balcon sau aşa ceva. Dacă am fi fost prieteni aş fi putut să-i spun că nu e mişto să cazi de la balcon. Adică adrenalină, adrenalină, dar chestia aia gri de pe jos nu seamănă cu mocheta pe care o tot gheruiesc eu. Nu, deloc. E tare, e rece şi miroase în multe feluri. Şi doare, au!

Mă rog.

Ideea e că dacă ar fi locuit în continuare aici aş fi putut să-l invit la un party. Nici Fetiţa nu mai e, s-a mutat. Vlăduţ (adică ursul de pluş) nu e suficient de distractiv, iar Căţelul nici atât! Şi, deşi mă străduiesc – pe şest! – de câteva zile, nu cred că o să reuşesc să sparg vaza fumurie. Singur, o să stau un pic la plajă, ultravioletele fac bine la blană, iar lumina din balconul nostru e divină. Dar în rest?!

What to do, what to do? Idei?

July 28

Zece sfaturi de la cel mai mişto animal!

Guest post by Domnul Sony. Adică eu.

Deoarrrece simt că am ajuns la vârrrrsta la care înţelepciunea-mi dă pe dinafarrrră, am decis să furrrr parrrrola şi să vă împărrrrtăşesc desprrrre unele şi altele fiindcă, uneorrrri, îmi parrrre că nu vă descurrrrcaţi. Cel puţin din ce citesc pe Twitterrrr şi din ce aud vorrrrbindu-se prrrin prrrreajma mea. Sunteţi atenţi? Bine, luaţi de notaţi!

 

1. În viaţă este bine să laşi ceva în urmă. De exemplu, cât mai multă blană prin toată casa. Asta cu siguranţă te face observat, mai ales în afara casei, mai ales de către cei care poate nici n-au auzit de tine, dar îţi remarcă isprăvile.

2. Nu te supăra pe cei care te urmăresc şi te agasează. Coada din spatele tău e o dovadă clară a faptului că, înaintea lor, eşti tu! Deci e de bine. Iar atunci când te învârţi în cerc, măcar nu pari stupid: alergi după coadă! Mă rog, de cele mai multe ori se întâmplă ca această coadă să nu poată fi prinsă. Dar, uneori, o păcăleşti. Şi, oricum, ea vine după tine, da? Am stabilit asta deja!

3. Să ne îngrijim unghiile! Aspectul ăsta este foarte important, nici măcar nu pot să încep să scriu cât e de important! Eu, de exemplu, nu suport să mi le taie altcineva, e nevoie, când e nevoie, să fiu niţel drogat ca să pot colabora. Şi nu suport nici oja, nici măcar lacul incolor! Păi adică ce?! Suntem bărbaţi sau suntem pisi?!

4. Tipii cu mustăţi suntem cei mai mişto! Cu cât mai lungi mustăţile, cu atât mai bine. Fără ele, n-am avea nici un farmec, doar păr pe faţă şi un nas care, de cele mai multe ori, mie, personal, mi se pare foarte caraghios, pus asa, în mijlocul feţei. Mă rog, la mine treaba cu nasul e măcar simetrică, la alţii…

5. Şi, că tot veni vorba, şi ăştia cu păr pe faţă suntem tot cei mai mişto! Aaaam zis! De fapt, eu am păr peste tot, şi e şi lung, e şi blond. Aş fi putut să joc în noua serie de reclame la Old Spice. De altfel, m-au sunat dar i-am refuzat fiindcă presupunea o treabă cu mult rostogolit pe un pian. Mi s-a părut cam fără sare şi piper ideea, vă spun sincer.

6. Nu spune niciodată “Mi-e lene”. Poţi să zaci cât vrei dar, serios, indolenţa nu e apreciată de nimeni! Spune “Am o idee şi vreau să mă gândesc mai bine la ea. În linişte, mulţumesc frumos!” sau ceva de genul ăsta, ai înţeles ideea. Oricum, peste câteva ore toată lumea o să uite c-ai zis de idee şi, chiar dacă nu uită, poţi oricând să prinzi una bună din zbor.

7. Nu te reprezi din prima, orice ţi s-ar oferi. Fă-te, mai întâi, că nu te interesează, că analizezi, că “It’s complicated”, că mai studiezi meniul. Data viitoare e posibil să primeşti ceva mai bun (o conservă), nu doar mărunţişuri verzi şi uscate (bobiţe). Sau chiar pepene galben, mmm!

8. Nu tot ce zboară se mănâncă. De exemplu, eu! Când am căzut de la balcon, deşi am aterizat în bot, iar botul are legătura cu mâncarea, nu eram de mâncare. Ironia sorţii este că atunci mi-am pierdut un canin şi n-am mai putut mânca nimic vreo trei zile. A fost nevoie să fiu hrănit cu seringa, precum puii de panda. M-am simţit foarte jignit, în sinea mea. Dar am supravieţuit!

9. Daţi dovadă de puţină sensibilitate, ce naiba! De exemplu, dacă vine un gândac zburător de Litoral, urcaţi-vă pe masă şi faceţi scandal. Cineva tot o să prindă gândacul iar voi o să fiţi un fel de eroi pentru că aţi avertizat omenirea în legătură cu atacul insectelor. Nu, pe bune, s-au făcut filme despre asta, voi pe ce lume trăiţi?!

10. Simţul umorului e foarte apreciat! În acest sens, încercaţi să găsiţi calea prin care să-i faceţi pe ceilalţi să zâmbească! Eu reuşesc dar, mă rog, nu toată lumea are un look zdrobitor, ca mine. Aţi putea încerca cu un Like la articolul meu, de exemplu, sigur o să-i faceţi (şi) pe alţii să zâmbească! Mulţumesc! :)

PS Dacă vă place, revin pe-aici!

December 18

Printre rânduri, ţop şi domnul Sony!

Pentru cei care au deschis computerele mai târziu şi nu sunt la curent cu unele detalii vitale despre autoare, e necesar să menţionez că printre rânduri există şi un motan: domnul Sony. Dincolo de coabitarea noastră şi năzbâtiile pe care le face (despre care am să scriu, negreşit) uneori se dă şi pe twitter în locul meu.

Deci dacă citiţi vreodată pe-aici ceva scris cu labele să ştiţi că a preluat comanda!