Acum vreo două luni vă povesteam cum motanul Jack a pus pe jar American Airlines, ditai compania americană de transport aerian, provocând un adevărat dezastru de PR. Pe scurt povestea e aşa: în timp ce se afla, în cuşcă, în custodia American Airlines, urmând să plece, alături de Karen Pascoe, stăpâna sa, în California, Jack a dispărut. Nu se ştie cum, iar American Airlines a refuzat să facă publice înregistrările video care ar fi putut lămuri acest aspect.
Între timp, pagina de FB creată pentru cei care doreau să fie la curent cu operaţiunile de căutare a ajuns la peste 25.000 de fani, iar vocile care criticau American Airlines erau din ce în ce mai puternice, mai multe şi mai furioase, în timp ce compania dădea din colţ în colţ.
Acum vreo 10 zile, Jack a fost găsit, chiar în incinta aeroportului, dar nu de către cei de la AA, ci de către un lucrător vamal, după ce o parte dintr-un plafon s-a prăbuşit odată cu mult căutatul Jack. Motanul era deshidratat, nemâncat, au estimat veterinarii, cam de când se pierduse, asta cu toate că cei de la AA au pretins că au aşezat apă şi mâncare pentru Jack în diverse puncte din uriaşul aeroport JFK.
N-am scris atunci, pentru că starea lui Jack nu era, desigur, prea bună. Update-urile de pe Facebook arătau, totuşi, că motanul se va face bine, şansele păreau destul de mari în favoarea unui sfârşit fericit, chiar dacă, de când a fost găsit, Jack a avut mereu perfuzie în lăbuţă. În plus, de la cădere, bietul motan se rănise destul de sever la spate, avea julituri şi răni care nu se închideau din pricina faptului că era subnutrit de atâta vreme.
După toate încercările de a-l salva, însă, medicii au decis că Jack nu-şi va reveni, că rănile, perfuzia şi celelalte tratamente sunt, oricum, foarte dureroase pentru el, şi că cea mai bună soluţie, în cazul lui, este eutanasierea, aşa că Jack the Cat a murit.
În timp ce scriu rândurile astea, domnul Sony doarme senin pe canapea, lângă mine. Şi nu pot decât să mă gândesc cât de oribil trebuie să fie această experienţă pentru Karen, stăpâna lui Jack, să ai un animal de companie, să ţi-l piardă unii care erau plătiţi să aibă grijă de el, să nu ştii nimic despre soarta lui vreo două luni, apoi să-l regăseşti, să speri că o să fie bine şi, într-un final, să autorizezi eutanasierea lui. Sincer, eu aş muri de gât cu oricine ne-ar pune, pe mine şi pe domnul Sony, să trecem printr-un asemenea coşmar.
Sper că American Airlines vor avea parte de un proces oribil şi de nişte costuri care să-i doară cam pe cât îmi imaginez euc-o doare acum pe Karen şi, de asemenea, de un PR şi mai rău decât au avut până acum – şi cel mai probabil aşa va fi!
Între timp, cei care au avut grijă de pagina lui Jack pregătesc “Legea lui Jack”, una care să oblige companiile aeriene americane la mai multă responsabilitate faţă de transportul animalelor începând cu a le pune zgardă cu GPS în perioada în care le au în custodie. Şi, cu siguranţă, nu se vor opri aici.
Dear, te sustin cand vine vorba de responsabilitatea companiilor. Dar totodata trebuie sa mentionez ca exagerezi un pic. Sa fie oare faptul ca ai un animalut similar lui, si asa cum spui chiar tu, ai merge pana in panzele albe pentru el? Personal cred ca a luat o amploare prea mare acest subiect cumva nefondat. Ok, AA a dat-o in bara, dar sa nu uitam ca vorbim de o pisica. Si eu am avut pet, si am fost (foarte) frustrat la moartea sa, dar de aici pana la a transforma o chestiune de gen in problema mondiala mi se pare exagerat.
ba mie mi se pare foarte justificat, cu atat mai mult cu cat un animal nu e un bun pe care sa’l poti recupera ca atare sau cuantifica in bani. iar liniile aeriene, ca, de altfel, orice alta companie, trebuie sa invete odata si’odata sa’si asume responsabilitati.
si nu, nu vorbim doar de o pisica. pisica a murit, dar pentru stapana lui Jack toata povestea este – te asigur – extrem de traumatizanta. deci, da, reiterez, sper sa’i dea in judecata si sa’i arda de sa’i usture!
Si eu am stat pe pagina lor tot timpul sa vad update-urile si asa m-am bucurat cand l-au gasit, doar ca nu apucasem sa citesc in ce conditii si am aflat acum, citind la tine. Imi pare asa rau de el si Karen cred ca sufera enorm. Daca cineva i-ar face asa ceva la Miki si eu as face un circ imens. Is convinsa ca lumea va spune ca a fost “doar” un animal, dar pt. Karen era un membru al familiei si il iubea si a facut niste eforturi extrem de mari sa-l gaseasca.
Bietul Jack :(.
si eu m’am bucurat cand l’au gasit dar nu am scris fiindca am asteptat sa fiu sigura ca e in afara oricarui pericol, n’as fi vrut sa se bucure nimeni prea devreme… si cu toate ca vestile parea bune, finalul, iata, e unul trist :(
draga zoologika daca si tu ai avut un pet , ce sa zic… na’ pentru noi animalele de companie au nume si suflet .
pentru mine , jumbo , catelul meu era ca un copil si cred ca darmam aeroportul pentru el . btw ar trebui sa asteptam sa piarta un copil , sunt multi parinti in state care isi trimit copii singuri cu avionul , pentru a trage un semnal de alarma vis a-vis de superficialitatea unor angajati platiti sa faca un anumit serviciu ?
@angi nu judeca gratuit. Animalul meu mi-a murit in brate fara sa stiu ce are pentru ca veterinarii nostri habar n-au de altceva in afara de caini si pisici. Si doar eu stiu ce-a fost in sufletul meu. Sunt satul de viteji. Reprosul meu este vizavi de amploarea miscarii. Da, am inteles ideea, angajati iresponsabili. Inteleg ca inca nu stim pe ce lume traim.
Pozele cu pisici cu lumanari si alte chestii de poveste de pe facebook mi se par demne de stirile de la ora 5. De ce nu vad frate zeci de mii de fani pentru copiii care mor de cancer si pentru oamenii care nu vad ziua de maine din ignoranta si incompetenta unui sistem. E atat de usor sa dai likeuri pe facebook si sa salvezi lumea cu un click…
UNICEF are peste un milion si vreo doua sute de mii de fani, de exemplu si se fac, in lumea asta, lucruri mai concrete decat un like. dar asta nu inseamna ca trebuie trecute cu vederea situatii precum cea a bietului jack sau a lui karen si nesimtirea celor de la AA care se cred mai presus, indiferent de ceea ce declara prin comunicatele lor de presa.
btw, au spus, pe FB, ca orice viitoare comentarii pe wall-ul lor ref situatia lui jack vor fi ascunse sau sterse, iar lumea sa comenteze, pitit, in notes, daca are chef.
iar daca te’ai duce sa te uiti pe pagina, ai vedea ca oamenii aia se chinuie sa schimbe ceva, nu doar sa planga dupa o pisica. e drept, insa, progresul s’a facut mereu in ciuda celor care i’au criticat pe cei care incercau sa schimbe lucrurile in bine :)
Bai eu am incercat si de exemplu mi-am dus iepurasul la necropsie din dorinta de a afla ce a avut si de a le spune si celor 4 cabinete pe unde am alergat cu el cand era pe sfarsite ca altii sa nu aiba ceeasi soarta. Si degeaba, pentru ca idiotii de la medicina veterinara au pierdut lamele necesare la histopatologie. Nu mai zic ca ma apuca iar dracii.
Si totusi nu ne intelegem. Eu nu am zis ca AA e usa de biserica. Compania sa fie judecata si condamnata.
atunci nu vad unde nu suntem de acord. daca povestea lui jack nu strangea atatia oameni in jur probabil ca celor de la AA nu le’ar fi pasat absolut deloc. cu cat sunt mai multe voci cu atat sunt mai mari sansele ca alte animale care circula pe calea aerului sa nu aiba soarta lui jack.
PS imi pare rau pentru iepurila. daca esti din bucuresti iti recomand un veterinar in care am totala incredere. pentru viitor :)
Am decis sa nu imi mai iau iepure. E de fapt al doilea pe care l-am avut. Nu mai suport sa-mi vad animale murind, mai ales ca in ciuda aparentelor iepurii se ataseaza enorm de oameni.
Asa ca o sa-ti cer recomandarea cand voi avea curte si cel mai probabil un caine.
Corect, NU e vorba DOAR despre o pisica. Daca eu as fi fost in locul stapanei, in mod cert ramaneam cu o trauma psihica foarte mare. Am iesit complet din zona de confort si am avut instinctul de a-mi cauta cele doua pisici prin casa doar citind acest text, nici nu vreau sa imi imaginez ce ar insemna sa fii protagonistul lui. Raul pe care ei l-au pricinuit nu s-a limitat la animalut si atat, ci a afectat si cel putin o fiinta umana. In fond, greselile se platesc. Ei au comis una. Grava.
deocamdata nu stiu sa se fi schimbat politicile privind transportul animalelor la AA. cert e ca nu s’au mai intamplat povesti din astea, asa ca macar au invatat sa fie mai atenti..
si eu l’am pierdut odata pe sony – sau am crezut ca l/am pierdut, ca el era in casa, se pitise intr’un loc in care nu aveam cum sa’l vad – si l/am cautat doua ore ca nebuna prin tot blocul, cu sunat pe la usi, cu tot tacamul. cel mai tare ma innebunea ca nu stiu ce’i cu el
Da, am avut acelasi tip de experienta. Doar ca Don Figaros chiar iesise din casa. S-a strecurat pe langa mine cand am dus gunoiul (chestie pe care il lasam unde stateam atunci sa o faca, era mica lui plimbare alaturi de mine, pe holul blocului) si eu, fiind extrem de obosita, am inchis usa inainte sa intre. Peste 30 minute mi-am dat seama, el nu era la usa… si am inceput sa caut ca disperata. Am avut noroc ca a stat cuminte, in camera de la ghena si l-am gasit rapid. Dar a fost un sentiment ingrozitor de spaima (ma gandeam ca a ajuns in strada, ca sunt caini/masini/etc. – 1000 de ganduri) si de invinovatire.