February 8

Cirque du Soleil în România. Backstage, ziua 3: în spatele cortinei

Astăzi a fost ziua în care cei de la Cirque du Soleil au dezvăluit câteva, doar câteva!, dintre secretele lor unora dintre jurnaliştii români, fericiţilor care au avut acces în backstage: puţini şi aleşi pe sprânceană. Am putut asista la repetiţiile de la Chinese Poles şi Russian Swing, două dintre cele mai spectaculoase numere din spectacolul Saltimbanco. Pe lângă asta, aşa cum vă spuneam, fiecare jurnalist a avut posibilitatea de a sta de vorbă cu câte un artist, creator sau membru al staff-ulu, în aşa fel încâtsă poată trata subiectul dintr-un unghi diferit.

Eu am ales, fireşte, să stau de vorbă cu Amelie, PR-ul, dar o să puteţi citi interviul într-una din zilele următoare, cel  mai probabil vineri.

***

Arena de la Romexpo e ordonată de rânduri şi rânduri de scaune, aşa cum nu am mai văzut-o niciodată. Între rânduri, nişte domni s-au apucat să aşeze covorul roşu pentru invitaţi şi glumesc, uitându-se la acrobaţii de pe scenă: “Ia uiteeee! Uite cum se-ndoaie! Ăştia n-au oase!“, zice unul, iar altul îi răspunde “pfff, io făceam de-astea la grădiniţă!”, dar nu râde şi-mi dau seama că e felul lui de a rezona cu ceea ce vede pe scenă.

Profesionişti până la cel mai mic detaliu

Pe scenă se repetă Chinese Poles, unul dintre momentele din Saltimbanco, al cărui decor este compus din câţiva stâlpi. Artiştii sunt îmbrăcaţi în costume şi nu execută întreaga rutină, ci doar momentele mai dificile. De asemenea, se asigură că toate măsurile de siguranţă sunt la locul lor, corzile întinse exact atât cât trebuie, contragreutăţile fixate perfect. Unul dintre ei se caţără, agil ca o maimuţă, până în vârful unui stâlp, cam la vreo  4 metri înălţime. Cu o mişcare suprinzătoare, se azvârle de-acolo, se roteşte în aer şi apoi “aterizează”, tot pe stâlp, prins doar cu picioarele. Fără să vreau, îmi scapă un “aaaah”, iar apoi îl recunosc, este unul dintre cei mai veseli dansatori din hora de aseară.

Rând pe rând, repetă toţi mişcări, salturi, gesturi. Sunt concentraţi, dar se simte familiaritatea dintre ei. Dincolo de măsurile de siguranţă, ei ştiu că trebuie să se bazeze unii pe alţii, că depind unii de alţii. Sunt profesionişti desăvârşiţi iar corpurile lor sunt perfect lucrate, doar muşchi. De altfel, fiecare are programul său personalizat de training şi, dacă se impune, o anumită dietă. Şi psiholog, fiindcă viaţa departe de casă nu e aşa frumoasă şi, în ciuda relaţiilor dintre ei şi a faptului că munca lor e să distreze publicul, ei sunt… la serviciu 24 de ore din 24, iar ritmul ăsta te poate epuiza psihic. Se laudă şi se încurajează unii pe alţii şi mai e un detaliu, de data asta referitor la costume, care îmi place foarte mult: chiar şi curelele cu care îşi fixează măsurile de siguranţă sunt colorate, potrivite cu restul costumului.

Următorii care repetă sunt cei de la Russian Swing. Pe scenă apare un leagăn care e asigurat ferm înainte ca acrobaţii să-l folosească. Apare şi o saltea, pentru aterizări. Balans, balans, leagănul prinde viteză şi se aude “Hop!”, după care acrobatul sare, face câteva tumbe în aer şi aterizează pe saltea cu un bubuit sec. Şi iar! Şi iar! Şi de fiecare dată se aude acest “Hop!” prin care îşi anunţă colegii să fie atenţi, că acum face saltul. De încântare uit să fac poze!

Oricum nu ar ieşi cine ştie ce, că nu avem voie să folosim blitz-urile pentru a nu-i deranja pe artişti.

Dincolo de cortină, o lume perfect pusă la punct!

Eu am cerut interviu cu Amelie, PR-ul, şi stau de vorbă cu ea preţ de vreo zece minute, după care se scuză: a venit momentul să trecem dincolo de cortină, în culise, iar Amelie este ghidul nostru. Imediat ce intrăm în spaţiul ferit de privirile spectatorilor, primul lucru pe care îl vedem sunt măştile, apoi colecţia de pălării. Absolut toate pălăriile din spectacol sunt înşirate cuminţi acolo, iar în dreptul fiecăreia stă o etichetă cu numele artistului care urmează s-o poarte.

Ca ultim detaliu de adăugat la costume înainte de intrarea în scenă sunt măştile. Astfel, actorii se îmbracă, se machiază şi, apoi, exact înainte să intre pe scenă, îşi pun măştile şi pălăriile. Totul e perfect calculat şi nu are sens să se plimbe de colo colo prin culise. Există un traseu!

Aflăm că pentru fiecare obiect de îmbrăcăminte există şi o copie de rezervă, iar pentru încălţăminte chiar mai multe şi, dacă chiar şi al doilea set cedează, în culise există un colţ unde trei fete din echipă cos şi repară tot ce e de reparat. Acolo există bucăţi din toate materialele, nasturi de toate felurile şi aţe de toate culorile!


Mai în spate sunt cutiile (uriaşe!) în care se găsesc fardurile, grupate pe cutii, câte una pentru fiecare artist/rol, cu indicaţii clare pentru ce se găseşte în fiecare cutie şi cu poză: pentru demachiante sunt nişte nori pufoşi, iar pentru farduri sunt nişte peşti viu coloraţi.

Vedem şi costumele care sunt perfect aşezate tot în nişte cutii, uriaşe şi acestea: aş încăpea cu uşurinţă într-una. Capacele cutiilor ascund încălţările potrivite cu costumele, astfel că împachetatul şi despachetatul într-o nouă locaţie se face imediat: pui capacul, scoţi capacul! Puf!

Mai departe, am văzut bucătăria – la propriu, nu la figurat! Cirque du Soleil umbşă cu bucătăria după ei – şi zona de training şi sport. Fiecare dintre artişti are un program fizic propriu, special creat pentru el de fizioterapuţii trupei dar, zâmbeşte Amelie, sunt zile în care se mai permite chiului.

Zâmbesc şi eu, dar nu pot să nu mă întreb ce antrenament mai bun i-ar trebui, de exemplu, domnului care se cătăra mai devreme, folosindu-şi doar picioarele, pe unul dintre stâlpii chinezeşti…

Revenim în arenă, urmărim încă o repetiţie, apoi Amelie ne spune categorică, dar cu zâmbetul pe buze, că începe repetiţia cu sunet, şi că Thank you very much for being here. We’re sorry, but you have to leave now.

Aşa am şi făcut, doar numai pentru a reveni, peste o oră, la spectacol! Începe Saltimbanco!

PS O altă poveste din culise citiţi la Cristina Bazavan.

February 8

Amado Mio! Pink Martini la Bucureşti, pe 26 mai

Îi iubesc pe cei de la Pink Martini, un alt exemplu de artişti care-şi fac treaba brici! Cântă în câteva limbi, îmbinând diverse stiluri, de la cuban jazz la muzică clasică şi coloane sonore celebre, şi sunt pur şi simplu minunaţi!

De-asta mă bucur să vă anunţ, printre primii!, că îi puteţi revedea, pe 26 mai, la Sala Palatului, într-un concert ce promovează albumul A Retrospective, aşa că o să aveţi ocazia să reascultaţi multe dintre piesele care i-au făcut celebri şi atât de îndrăgiţi: “Una Notte a Napoli”, “Hang On Little Tomato”, „¿Donde Estas Yolanda?”, “Hey Eugene”, “Sympathique (Je ne veux pas travailler)”, “Lilly”, “Que Sera Sera” sau “Amado Mio”.

Conform organizatorului, Events, biletele intra in vanzare de astazi, 8 februarie, si pana pe 19 februarie pot fi achizitionate la preturi promotionale: 88 lei, 112 lei, 136 lei, 160 lei, in functie de categorie. Incepand cu data de 20 februarie, vor costa 110 lei, 140 lei, 170 lei sau 200 lei. Se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim.

Şi, ca în bancurile cu Legile lui Murphy, mă bucur nespus că Pink Martini revin la Bucureşti. Din păcate, pe 26 mai eu sunt la Sibiu, în a doua zi de FITS! Anul trecut am ratat, din acelaşi motiv, Roxette, iar acum doi ani pe Bob Dylan. Give some, lose some!

Dar voi să mergeţi, neapărat, şi să mă sune şi pe mine cineva când cântă Je ne veux pas travailler! Et pui je fume! :))

February 7

Cirque du Soleil în România. Backstage, ziua 2: La circ!

Azi am avut o zi din alea în care fiecare lucru din agendă se precipită, se încalecă cu celelalte şi, fireşte, mai apare încă ceva care trebuie făcut… azi! Într-un final dramatic, însă, am ajuns în vastele apartamente şi m-am cazat pe canapea lângă o cană uriaşă cu ceai…

Ce naiba scriu eu aici, când, de fapt, articolul ăsta trebuie să înceapă aşa:

I-am cunoscut pe cei de la Cirque du Soleil! Şi am fost cu ei la circ! La circul nostru românesc, Globus, la un spectacol, Destinul Dacilor, care a fost senzaţional! (acum deja aş putea să apăs Publish, dar ştiu că vreţi detalii, aşa că citiţi, totuşi, şi restul articolului!)

În cinstea prezenţei Cirque du Soleil în România, Brânduşa Novac, directoarea Circului Globus, a pus la cale o reprezentaţie specială a spectacolului Destinul Dacilor, un spectacol de gală dacă vreţi, fiindcă pe lângă gradenele pline cu copii şi presă, pe lângă artiştii de la Cirque du Soleil, au mai asistat şi primarul Bucureştilor, Sorin Oprescu, dar şi ambasadorul Canadei la Bucureşti, Sorina Burlacu, Director General Events, Chris May, Company Manager Saltimbanco (aka şeful turneului mondial al spectacolului) şi multe alte personalităţi din lumea artistică românească. De gală, cum ziceam!

Sorin Oprescu şi Brânduşa Novac

Spectacolul celor de la Globus este incredibil de mişto, de la regie, subiect, acrobaţii, dresură, lumini, muzică… serios, nu mă aşteptam să fie atât de bun! Oaspeţii canadieni au urmărit cu atenţie fiecare număr, au aplaudat şi au scandat, au tropăit din picioare mai ceva ca nişte copii! Spectacolul e interactiv pe alocuri, publicul trebuie să decidă, de exemplu, dacă fiicele Daciei să fie sau nu eliberate de romani şi, fireşte că s-a strigat DAAAA! Ei, au strigat şi cei de la Cirque du Soleil, chiar dacă nu priepeau ei foarte clar cu ce sunt de acord.

În pauză, unii dintre ei m-au rugat să le explic vreo câteva detalii din spectacol şi erau teribil de interesaţi de partea cu dresura de animale: abia aşteptau să vadă leii. De asemenea, m-au rugat să-i învăţ cum se spune  Mulţumesc. Înainte ca cele 15 minute să se fi scurs, erau toţi la locurile lor, în sală, cuminţi şi discuplinaţi. Spectatorii români au mai întârziat… fashionably late :(

“Sunt fericit pe scenă”

L-am întrebat pe RJ, unul dintre artiştii din Saltimbanco şi unul dintre puţinii americani din Cirque du Soleil dacă nu e obositor, totuşi, să joace de nouă ori în patru zile. “Nu, eu sunt fericit pe scenă. Nu simt oboseala, doar o stare de bucurie după ce-mi scot costumul, mă demachiez, fac un duş şi, abia apoi, respir uşurat că totul a ieşit bine din nou”. Tot RJ a fost unul dintre cei care şi-au dorit mult să cunoască distribuţia spectacolului de la Globus  – li s-a împlinit dorinţa după lăsarea cortinei. Funny thing, după doar o zi petrecută la noi în ţară mi-a zis că înţelege că, de fapt, România este ţara tuturor posibilităţilor. Am râs amândoi. Eu cam mânzeşte! :D

La final, când romanii şi dacii fac pace (da, fac pace!) şi dansează toţi o maaare horă, cei de la Cirque du Soleil s-au urcat şi ei pe scenă şi au dansat alături de artiştii români. Fără inhibiţii, fără reţineri, pur şi simplu artişti care performau împreună. Mi s-a părut un moment foarte fain, cu atât mai mult cu cât părerea unanimă a celor pe care i-am întrebat cum li s-a părut spectacolul a fost: Sunt la fel de buni ca şi noi!

De altfel, cei de la Cirque du Soleil au fost primii care, la aplauze, s-au ridicat în picioare! Chapeau bas!

 

După spectacol am stat un pic mai mult de vorbă cu un alt membru al distribuţiei Saltimbanco, cel care joacă rolul Baronului. El mi-a povestit că sunt în turneu până în decembrie şi că vin dintr-o Sofie literalmente îngheţată. M-a întrebat cum e perceput Cirque du Soleil în România şi i-am spus că publicul român abia aşteaptă să-i întâlnească şi că nu e de mirare că joacă nouă spectacole cu casa închisă. I-am povestit un pic de Sibiu, de FITS şi de Malabar, pe care i-am văzut acolo şi de care eram sigură că ştie (ştia!) şi că românii, în general, sunt apropiaţi de arta spectacolului şi îi vor primi cu căldură, în ciuda vremii de afară.

Apoi am vorbit un pic despre viaţa lor, mereu pe drumuri, şi mi-a spus că pentru cei din Cirque este ori viaţa ori cariera, dar că alegerea e firească dacă iubeşti ceea ce faci, iar ei sunt, cu toţii, pasionaţi de munca lor. Cumva, unii dintre ei au reuşit, probabil, să îmbine viaţa (de familie) cu cariera (în circ), pentru că în grupul celor de la Cirque du Soleil erau şi doi copii, o fetiţă de vreo 10 ani şi un băiat de vreo cinci.

Nu, n-am întrebat, nu chiar toate întrebările trebuie adresate… La Cirque e bine să existe şi un pic de mister.

Mîine merg în backstage tour şi am interviu cu… eh, o sa citiţi voi cu cine! Nu uitaţi, până la ora 13 puteţi să-mi spuneţi ce vreţi să ştiţi despre Cirqu du Soleil şi Saltimbanco iar eu promit să încerc să aduc răspunsuri!

De final, o informaţie mega importantă: s-au mai pus în vânzare câteva locuri, aşa numitele locuri tehnice care fuseseră reţinute, în caz că e nevoie de mai mult spaţiu pentru spectacol. Sunt locuri foarte bune, dar grăbiţi-vă, că nu sunt multe!!!

February 6

Cirque du Soleil în România. Backstage, ziua 1: Voluntarii

Începând de astăzi am plăcerea de a fi blogger oficial al spectacolului Cirque du Soleil în România, o serie de nouă reprezentaţii care încep pe 8 februarie, cu un singur spectacol, şi continuă până pe 12 februarie, cu câte două show-uri pe zi, ceea ce face ca Saltimbaco, cu 36.000 de spectatori, să fie cel mai bine vândut spectacol în sală din România. Cel puţin până în acest moment.

Sunt la sediul Events, organizatorul acestui turneu în România, unde febra pregătirilor se simte şi face abstracţie de codul portocaliu de afară. Sună telefoanele ca la … Gară, iar jurnaliştii vin să-şi ia acreditările. O parte dintre ei vor avea, ca şi mine, acces în backstage în ziua primei reprezentaţii, vor putea asista la repetiţii şi vor putea pune întrebări.

Apropo de asta, mi se pare foarte tare felul în care se pregătesc PRii Cirque du Soleil pentru întâlnirea cu presa, cerând fiecărui jurnalist detalii despre unghiul de abordare în aşa fel încât cei mai potriviţi oameni din staff să fie pregătiţi să răspundă fiecăruia la întrebări.

Toate tirurile cu echipamente au venit în România, 19 în total, dacă vreţi să vă faceţi o idee, iar la “locul faptei”, adică Romexpo, pavilionul central, se află echipa de producţie şi aproape 100 de voluntari care se ocupă, alături de organizatori, de bunul mers al lucrurilor.

Voluntarii sunt asiguraţi de Brigada de voluntari, un ONG care s-a specializat în genul ăsta de serviciu pentru marile evenimente din România. Am stat de vorbă un pic cu Ionuţ Tunaru, cel care coordonează activitatea lor la spectacolele Cirque du Soleil şi am aflat că voluntarii au între 18 şi 27 de ani, majortatea fiind studenţi, majoritatea fiind fete. Unii dintre ei au mai lucrat cu Events, la concertul Aerosmith.

Printre rolurile pe care aceştia le au în impresionanta producţie se află cele de translatori, asistenţi ticketing, garderobă, presă şi chiar plasatori – apropo, omuleţii cu tricouri verzi sunt acolo pentru voi, să vă ajute să vă găsiţi locurile.

Brigada de voluntari este o iniţiativă ce-i aparţine lui Ionuţ Tunaru care, în 2008, după Summit-ul NATO, a identificat această lipsă pe piaţa evenimentelor iar acum BdV participă la majoritatea evenimentelor mari din România. Tot de la Ionuţ am aflat că pentru Cirque du Soleil s-au cerut mai mulţi voluntari decât de obicei, şi chiar şi persoane din afara bazei de date, care, în acest moment, numără 400 de nume. La finele fiecărui eveniment, voluntarii primesc câte o diplomă ce atestă participarea lor şi cred că nu le prinde deloc rău la CV :)

Emerson Souza Neves, unul dintre protagoniştii show-ului, la machiaj.

Credit foto: Cirque du Soleil

Spuneţi-mi dacă vreţi să ştiţi lucruri despre acest turneu în România, despre Cirque du Soleil şi despre Saltimbanco. În această săptămână vor fi multe de văzut, multe de povestit şi, în consecinţă, multe de citit!

Premiez cea mai interesantă întrebare! :)

November 12

Regal de jazz la Bucureşti

NB Acest articol este scris de Anne-Marie Chelariu, corespondent printre rânduri la concertul Duke Ellington Orchestra ce a avut loc joi seara la Bucureşti. Enjoy!

În timp ce scriu asta curge pe fundal In a sentimental mood, singura piesă pe care nu au cântat-o cei din Duke Ellington Orchestra vineri seară la Bucureşti. În rest a fost un concert care m-a dus într-o călătorie frumoasă. Piesă după piesă, parcă toate urmăreau un fir de film şi se potriveau cu imaginile derulate în mintea mea cât ascultam cu ochii închişi.

S-o luăm cu începutul. Sala Palatului, la ora 20:00, nu e foarte plină. M-am întristat un pic că erau prea puţini tineri în public, că la aşa un concert şi la asemenea moştenire de talent n-au fost mai mulţi interesaţi să asiste. Pe rândul din faţă, un tânăr cam de vârsta mea se uita nerăbdător când la ceas, când la scena încă goală. Venise neînsoţit şi m-am gândit dacă a fost în aceeaşi situaţie ca şi mine: prietenii lui ascultă alt gen de muzică şi a preferat să îşi ofere experienţa asta muzicală nederanjat de reacţii nepotrivite.

Organizatorii (Events) au spus că la 20:30 va începe cântarea. Aşa a fost. Membrii orchestrei au intrat în aplauze timide şi şi-au ocupat locurile. Tânărul din faţa mea aplaudă cu fervoare. Paul Mercer (nepotul jazz-man-ului căruia îi dedică Orchestra concerte tribut) salută publicul şi spune că se află a treia oară la Bucureşti. Înainte să dea drumul primei piese rosteşte „Welcome to the family!” şi începe binecunoscutul Take the A train. Piesa te prinde încă de la început şi începi să dai din picior sau din cap, aproape insensizabil.

Paul Mercer este, pe lângă un pianist de excepţie, şi-un maestru de ceremonii de excepţie. Din public se simte că e liantul orchestrei, că ştie poveştile tuturor, momentele în care au emoţii, clipele în care trebuie să nu intervină şi să lase instrumentul său în surdină pentru ca cel de la microfon să dea frâu suitei de sunete groovy. „We actualy take the A train daily, because we have such a train in New York City”, ne împărtăşeşte înainte să prezinte cea de-a doua piesă, The Cotton Club Stop, piesă care l-a făcut pe Duke Ellington faimos în 1928.

Un festin audio. Instrumentiştii se perindau cu rândul prin faţa microfonului. Oh, those cats! Cum străluceau instrumentele, cum ieşeau sunetele, cum se auzeau încurajările celorlalţi membri din orchestră! Luminile cădeau aşa cum trebuiau să cadă, noi băteam din degete, ciocănelele pianului vorbeau cu bassul, toba, trompeta, trombonul.

Au urmat The Mooch, The Black and Tan Fantasy (cu probabil cel mai jucăuş solo de trompetă a lui Lou Sollof), Harlem Airshaft din 1938 (prezentat de Paul Mercer ca fiind un dancehall indie groove), o demonstraţie de piesă 2 in1 (tot de la Paul am aflat că marelui Duke îi plăcea uneori să cânte câte trei, patru piese fără întrerupere şi fără să sesizezi trecerea dintre acestea). După Caravan (care a început cu un solo antrenant marca Dave Gibson) am trecut la partea mai slow a serii şi aşa a început Sophisticated Lady. Luminile au scăzut în intensitate şi am picotit în visare cu C-Jam Blues (prezentat ca un exerceţiu bun de jazz pentru începători), Satin Doll (dedicate for the lovely ladies in the house) şi Diminuendo and Crescendo in Blue (piesa care l-a făcut din nou popular pe Duke Ellington în 1956).

Am simţit că se apropie finalul după ce ne-am amuzat cu Jack the Bear în interpretarea contrabasistului Hassan Ash-Shakur (“Funny cat, great bass player!”) care ne-a cântat şi binecunoscuta arie a Panterei Roz, dar şi These boots are made for walking (care doar la contrabas sună excelent!). Ultima piesă a fost Cotton Tail, adică “cearta” dintre cei doi iepuri, o “gâlceavă” intrumentală între saxofonişti.

That`s all, folks! şi au urmat mulţumirile. Ne-am ridicat în picioare. Nu fluiera nimeni şi parcă nu îndrăzneam să cerem bis datorită respectului pe care-l impuneau cei de pe scenă. Dacă ei au spus că mai au un singur cântec şi asta a fost, păi asta a fost. Ne-au fericit totuşi cu o ultimă piesă, It don`t mean a thing (if you ain`t got that swing), sigur o ştiţi şi voi, a fost reinterpretată în diverse moduri până în zilele noastre.

Au fost două ore în care am zâmbit încontinuu. Două ore în care am mai închis ochii, doar ca să las filmul să curgă. Două ore în care singurul lucru la care m-am putut gândi a fost: Oare cum ar fi fost să fi trăit în anii de glorie a lui Duke Ellington, în anii jazz-ului pe stradă, în Cotton Club, în anii în care these cats puteau fi ascultaţi pe bandă sau în barurile din New York, Harlem sau New Orleans.

Mulţumesc, Anne-Marie, pentru poveste, chiar m-am plimbat un pic prin New Orleans cu ocazia asta, fiindca am reascultat şi eu câteva dintre piesele marelui Duke!

November 8

Cirque du Soleil, lecţii de branding

Ştiam de ceva vreme de eveniment şi mi-a fost greu de tot să nu mai spun nimănui, chit că eram mega încântată fiindcă Cirque du Soleil e mai mult decât un spectacol, e o bucurie, un eveniment, un fenomen!

Totuşi, ieri s-a făcut anunţul oficial şi am putut să spun şi eu: Cirque du Soleil vin în România. Spectacolul, unul dintre cele peste 20 de producţii puse în scenă de ei, se numeşte Saltimbanco, e printre cele mai longevive ale trupei şi explorează universul urban din variate unghiuri: oamenii şi relaţiile dintre ei, grupurile, străzile şi chiar zgârie-norii.

Mai multe detalii despre bilete şi show găsiţi pe site-ul orgnizatorului, Events.

Şi pentru că deja nu mai e news prezenţa Cirque du Soleil în România, vreau să mă refer acum la ceva diferit de spectacolele lor, dar tot legat de ei, şi anume la două chestii de branding.

Prima dintre ele, Jukari e un program special de fitness dezvoltat de Cirque du Soleil împreună cu Reebok, şi mi se pare că punctează foarte tare la capitolul branding pentru ambele companii. Iniţiat acum câţiva ani, programul are două variante, Fit to Fly™ şi Fit to Flex™, şi e endorsat de multe vedete internaţionale printre care: Kelly Brooks, Nicole Scherzinger, Mischa Barton, Brooke Burke, Jennie Garth, Molly Sims, Regina King, Maria Menounos, Helena Christensen, Bar Refaeli sau Kim Kardashian.

Fireşte, vorbim de tot ce se poate produce sub auspiciile unui asemenea joint-venture: un set special de exerciţii, DVD-uri, accesorii, articole de sport şi aşa mai departe, şi mi se pare absolut genială ideea acestei asocieri!

A doua chestie brand related este că din toamna lui 2011 Cirque du Soleil au un parteneriat si cu Desigual, brandul de îmbrăcăminte deja destul de nonconformist, cu o colecţie inpirată din designul costumelor de circ. Şi arată bestial!

Despre Cirque du Soleil o să mai tot povestesc printre rânduri fiindcă, dincolo de un spectacol desăvârşit pe care îl oferă publicului, sunt o industrie perfect pusă la punct, până în cele mai mici detalii, după cum o să vedeţi în alte articole. Apropo, ştiaţi că au peste 5000 de angajaţi?! Cinci mii, aham!

April 18

Amy Winehouse în România

Amy Winehouse vine la Bucureşti pe 15 august, într-un concert organizat de Events pe stadionul Iolanda Balaş. Aveţi mai jos selecţiuni din comunicatul organizatorilor – detaliile despre bilete sunt la final :)

Un veritabil icon britanic al anilor 2000, Amy Winehouse a constituit, inca de la inceputul carierei, unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor insulare. Vocea ei exceptionala, muzica unica, dar si scandalurile provocate de viata sa personala tumultuoasa au tinut zile in sir primele pagini ale ziarelor de scandal. Fanii si criticii laolalta ii aclama farmecul necizelat, umorul incisiv si combinatia unica de jazz si soul care-i caracterizeaza muzica. (…)

„Frank”, exceptionalul sau album de debut din 2003, recompensat cu discul de platina, i-a adus comparatii cu legende precum Billie Holiday, Lauryn Hill sau Macy Gray. „Frank” a uimit deopotriva criticii si publicul prin tonalitatea sa aparte: impletirea dintre maturitatea interpretativa a solistei cu exercitiul auto-confesiv pe marginea naturii umane (…)

Trei ani mai tarziu, in octombrie 2006, apare frapantul „Back To Black”, un album care reinventeaza sound-ul „girl-group” al decadei `50 -`60. Albumul marcheaza trecerea deplina a solistei intr-o noua etapa, feminitatea, si o tranforma in preferata criticilor din intreaga lume, propulsand-o ca fenomen pop mondial. Include o colectie uimitoare de hituri cu influente funk („Rehab”, „You Know I’m No Good” si „Back To Black”) si ii aduce nenumarate premii (…)

Concertul Amy Winehouse este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale live pe care Ciuc Premium le sustine anul acesta.


Din 26 aprilie, cei mai infocati fani ai artistei au la dispozitie doar 4 zile (26-29.04) pentru a cumpara primele 1000 bilete cu 20% reducere! Cumparatorii pot alege dintre urmatoarele categorii de locuri: Gazon B – 104 lei, Gazon A – 144 lei, Golden Ring – 216 lei sau Premium – 280 lei. Categoria VIP (600 lei) nu beneficiaza de discount. Din 30 aprilie, tichetele vor fi disponibile la pret intreg: Gazon B – 130 lei, Gazon A – 180 lei, Golden Ring – 270 lei, Premium – 350 lei sau VIP – 600 lei in reteaua Eventim din magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si prin intermediul site-ului www.eventim.ro. Pot fi achizitionate si in doua rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Events din Bd. Lascar Catargiu nr. 15 A sau la sediul Eventim din str. Polona nr. 15.

December 13

Pentru că ne pasă. Ne pasă, da?

Ideea tombolei cu Brăduţ pentru Salvaţi Copiii a plăcut multora, avem si câţiva înscrişi, dar eu cred ca biletul până în Thailanda de la Air France, ghidul Florescu şi, mai ales, copiii de la Salvaţi Copiii merită încă şi mai mulţi participanţi, aşa că nu lăsaţi agenda încărcată să stea în calea generozităţii, da? Vă puteţi înscrie AICI :)

În acelaşi sens, vă amintesc că am scos la licitaţie şi un copac cu daruri irezistibile, numai bun de luat acasă. Banii, fireşte merg tot la Salvaţi Copiii, mai precis pentru programul de integrare şi/sau reintegrare a aproape 8000 de minori în sistemul educaţional.

Să recapitulăm ce găsim sub acest pom:

1. & 2. abonamente pe trei luni la revistele Tabu , cea mai curajoasă revistă de femei, şi Money Express, publicaţia care a semnat recent un parteneriat în exclusivitate cu prestigioasa The Economist. Mulţumesc Cristina Bazavan şi Beatrice Weber pentru acest cadou.

3. invitaţe dublă la primul concert Events din 2011 – mulţumesc, Sorina Burlacu & Co, şi abia aştept să văd ce pregătiţi la anul!

UPDATE: primul concert Events în 2011 este Gotan Project, pe 28 februarie, la Sala Palatului! Rezolvaţi şi dar de mărţişor cu ocazia asta, deci hai cu licitatul! :)

În 2010, Events a organizat concerte cu Bloodhound Gang, Aerosmith, Gotan Projet, The Cranberries, Morcheeba, Gabrielle, Melanie Fiona, şi urmează Vaya con Dios, pe 23 decembrie.

4. VIP pass la ediţia 2011 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), cel mai tare din România şi #3 în lume printre manifestările de arte ale spectacolului, după Avignon şi Edinburgh. În 2010, toate spectacolele s-au cam jucat cu casa închisă şi uneori a fost nevoie de poliţia comunitară pentru a stăvili setea de cultură a publicului, aşa că pentru orice iubitor de artele spectacolului acesta este garantat cel mai bun şi mai plin de atenţie dar. Îi mulţumesc lui Constantin Chiriac pentru oferta-i generoasă.


5. Pentru că decembrie e şi luna poveştilor, perioada în care copiii sunt cei mai cuminţi, exemplar de cuminţi, am pentru cei care licitează pomul cu daruri şi un pachet de cărţi cu poveşti, oferit de Jurnalul Naţional – multumesc, Sorin Stoian şi Marius Tucă!

Aş zice că-s daruri faine şi, vă rog, nu uitaţi: banii merg direct la Salvati Copiii. Avem o primă ofertă de 100 de lei. Cine dă mai mult?

UPDATE: avem 150, 170, 200,250, 270, 300350 400 450 de lei. Cine dă mai mult? :)