March 11

Lecţia de la Fukushima

Acum doi ani, când s-a petrecut dezastrul de la Fukushima, eram în Redescoperă, cred că la Vâlcea, şi îmi amintesc perfect că a fost prima şi singura dată când am regretat că încăperea restaurantului în care mă aflam nu avea televizor. Astfel, trebuia să mă duc într-un alt salon şi să stau cumva în capul unor oameni de bine care-şi luau masa pentru a vedea derularea evenimentelor.

Nu puteam altfel, însă, e un microb de breaking news pe care l-am deprins din vremurile jurnalistice şi de care nu pot şi n-am să scap, probabil, niciodată. Fireşte, vorbesc de adevărate ştiri pentru care faci breaking news şi actualizări la fiecare minut, nu de prostiile neinteresante, de cele mai multe ori, pe care le pun ziarele şi televiziunile noastre la rang de super ştire – vă amintiţi revoluţia din Egipt şi că presa de la noi avea o cu totul şi cu totul altă agendă?!

Dar nu asta e lecţia.

Continue reading

September 27

Ce uităm

Uităm o mulţime de chestii. De exemplu, eu am uitat unde mi-am pus ochelarii de soare preferaţi. Şi să răspund la nişte emailuri ori să-mi iau pastilele la timp. Şi că a fost ziua unui amic (fiindcă nu e pe facebook, deci e vina lui!) şi, în consecinţă, am uitat să-l urez. Uităm foarte multe lucruri, în special dintre cele care nu ne convin, care ne deranjează sau pe care nu vrem să le facem – n-o lua personal, A., de ziua ta chiar am uitat fără să vreau, parol!

Şi mai uităm lecţii simple, cum e cea de mai jos:

Poate nu e tata lu’ Bocănilă modelul universal de înţelepciune şi nici nu cred că e bine, orice s-ar întâmpla, să taci dacă nu ai ceva drăguţ de spus. Dar, totuşi, n-ar fi mai bine dacă în loc să ne “gratulăm” moka ne-am vorbi şi purta civilizat, fără convingerea că, în orice relaţie sau dialog, cineva trebuie să fie mai jmeker?!

December 29

Despre PR, cu veveriţa şi şobolanul

Am citit ieri, în The Economist, un articol care m-a făcut să zâmbesc. Rise of the image man vorbeşte despre începuturile industriei, despre Ivy Lee şi Edward Bernays, despre etica şi scopurile PR-ului.

E drept, de la cei doi pionieri şi până azi, s-au schimbat extrem de multe în termeni de canale şi mijloace de comunicare, dar esenţa a rămas, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: manipulare, iar cei de la The Economist o spun pe şleau. Altfel, ştim cu toţii diferenţa între veveriţă şi şobolan, nu? Exact! Prima şi-a angajat PR… *

Mulţi au comentat cum că informarea corectă nu e manipulare. E şi ăsta un punct de vedere articulat, replica industriei la un articol considerat (pe drept, niţel cam) short-sighted, dar e suficient să arunci o privire pe oricare dintre site-urile dedicate comunicatelor de presă de pe la noi ca să vezi că mulţi, prea mulţi, încă iau în calcul PR-ul doar ca pe un fel de advertising moka, nu ca parte a strategiei de construcţie a unei imagini publice.

Context în care n-aş putea să fiu mai încântată de provocarea pe care o aduce accesul din ce în ce mai larg al publicului la internet. Una e să “convingi” câteva ziare şi televiziuni să difuzeze info despre clientul / business-ul tău şi alta e să convingi milioane de consumatori, unul câte unul. De-asta zic, se anunţă vremuri interesante şi, cu toată onestitatea, sper că vor rămâne mai puţini “specialişti” în picioare. Sau vor fi învăţat, naibii, câteva lucruri de bază, cum ar fi gramatica sau topica sau scrierea corectă şi completă a cuvintelor pe care le folosesc. Deşi, dacă participă la cursuri comunicate în felul ăsta, sunt slabe speranţe…

* Adevarat. Dar ulterior şobolanul s-a repliat şi-a pus-o de un film cu super încasări, mwahahahahaha!
Beat that, squirrel!

Nu încercaţi aşa ceva acasă :D