August 31

Doruri de vară

Cred că e prima dată în mulți ani când nu mă bucur că se termină vara, probabil pentru că pe asta chiar am simțit-o foarte puțin ca fiind anotimpul… vacanței! Nu mi-e dor de lumina blândă de toamnă, de serile parfumate cu miros dulce-amărui de must și nuci verzi și încă visez la câteva zile petrecute la malul mării, departe de lumea dezlănțuită.
M-am uitat acum pe prognozele meteo și se pare că vom avea un septembrie cald și calm, cu temperaturi de plajă, fără cine știe ce ploi, și mă gândesc că, poate, reușeșc să mai fur măcar câteva zile. Însă la cum se vede agenda pentru luna asta, șansele sunt mici.
Continue reading

September 8

Vara indiană

Vara asta n-am ajuns la mare și am fost atât de prinsă cu una-alta, toate, tot, încât aproape n-am apucat nici măcar să-mi fie dor. Abia la finele ei, pe 31 august, m-a apucat așa de tare că aș fi plecat atunci dacă pe 1 dimineață n-aveam niște treabă. Și, neprogramat, apoi, chestii de rezolvat, neprogramate, în zilele următoare. La final de săptămână, însă, în agendă scria doar atât: mare. Și nimic n-ar fi putut să mă țină departe.

Așa că, după oaresce peripeții, am plecat. La ceas de seară, numai bine să ne revedem noaptea, o noapte neașteptat de caldă, în ciuda brizei care bătea mai degrabă ca un vânt serios, cu niște zeci de kilometri pe oră. N-ar fi putut să-mi pese mai puțin!

Continue reading

August 11

Anonimă la Sfântu Gheorghe

Aşa cum scriam la recomandările de locuri #dinRomânia pe care e bine să nu le rataţi prin excursiile voastre în ţară, Delta e la mine pe primul loc, combinaţia ideală între sălbăticie şi urme de viaţă umană, veselă şi degrabă dătătoare de bineţe, apă dulce şi apă sărată, vorba maestrului Julică (Cocoşul, nu Cotcodacul!), asfinţiturile perfecte şi plajele nesfârşite. Şi pustii. Mai ales pustii.

Ceea ce, fireşte, n-o să fie cazul acum, fiindcă la Sfântu Gheorghe are loc, până duminică, festivalul de film Anonimul, o veselă, cinematografică şi eclectică adunare, după cum reiese din poveştile Cristinei şi ale lui Adrian. Mă voi amesteca şi eu, deci, în mulţimea pestriţă, cu mişcări de tango şi poveşti din Anatolia, şi cu încrederea că voi vedea filme mari până la ore mici. Nederanjată, prea tare, de ţânţari. Totuşi, prinţii deghizaţi mă pot contacta :))

Nu vă ascund faptul că asta o să fie, probabil, singura mea vacanţă în acest an. Sau în anul trecut, că tot veni vorba. Sau acum doi ani… Dar nu va interesează asta, nu? Sunt pregătită să fac multe fotografii, să cunosc oameni faini, să-l vizitez pe Gogu Ornitologu, să mă bucur de aer, de soare (sau de ploaie, ce e scris şi pentru noi, vorba aia!) şi de MARE!

Pricep că e net bun în Complex, aşa că s-ar putea, doar s-ar putea, zic, să vă ţin la curent cu ce se întâmplă pe acolo. Dacă nu şi nu, totuşi nu disperaţi: Domnul Sony îşi freacă labele fiindcă are parola de la blog şi am observat că vă place cum scrie obrăznicătura blondă!

July 6

Folk You: de la poezie la circ! (I)

În 2005, aflată în concediu la Vamă, asistam la prima ediţie a festivalului Folk You fără să ştiu că, un an mai târziu, aveam să-i fiu producător executiv şi, mai apoi, producător general. Mi-a plăcut mult conceptul de cântare pe plajă, cântare simplă: un om, o chitară, o muzicuţă şi, în culise, câteva băncuţe. Nu tu protocol, nu tu jocuri de lumini.

În 2011 Folk You s-a transformat într-un circ, iar începutul sfârşitului a fost în 2009. Am ezitat ceva până să scriu articolul ăsta fiindcă FY a fost “copilul meu”, adoptat la vârstă fragedă, l-am iubit şi păstrez amintiri preţioase cu cântările din Festival. Dar, în egală măsură, e dureros să văd ce a devenit, un bâlci muzical, fără cap şi coadă, fără identitate, fără brand. Mă explic, cu amintiri cu tot, în câteva postări.

2006, ediţia “Hei rup”-istă, cu Vânare de vânt!

În 2006, cum ziceam, deşi, teoretic, treaba mea era doar de PR, am ajuns să-mi asum şi funcţii executive, mai de voie, mai de nevoie. Festivalul s-a desfăşurat în fiecare sfârşit de săptămână, în cinci locuri de pe Litoral: Mamaia, Costineşti, Neptun, 2 Mai şi Vama Veche, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult. E drept, scena nu mai era un simplu podium de lemn ci era compusă din buteci, aveam şi un acoperiş pentru ea, dar am păstrat aceeaşi distanţa mică între public şi artişti.

Inerentele probleme ale unui festival

Au fost şi probleme, şi nici nu se putea altfel! În Mamaia, de exemplu, a trebuit să mutăm scena după prima seară (şi nu e deloc lucru uşor!), fiindcă proprietarul bucăţii de plajă… se răzgândise. Au muncit băieţii de la Silver Music de le-au sărit capacele să mute scena, dar a meritat! Seara, puţin mai încolo, era un concert Accent cu mult mai mulţi decibeli, dar publicul i-a lăsat şi a venit la noi. Tot la Mamaia am decoperit-o pe Maria, care mi-a plăcut mult, şi îmi place în continuare. Ascultaţi:

În Costineşti ne-a plouat, dar Nicu Covaci nu s-a dat jos de pe scenă. A continuat să cânte, publicul a rămas şi, până la urmă, am alungat ploaia! A fost public chiar şi la Neptun – a fost un loc în care eu n-am vrut să facem concerte, dar nu era decizia mea. Mai puţin, dar a fost! Ce să mai spun de Vamă şi 2 Mai, locuri în care am fost primiţi cu braţele deschise?! Mă rog, aproape de toată lumea: proprietarii de la Stuf, deşi ne-au lăsat să punem scena pe plaja “lor”, au dat drumu la muzică până să se termine concertele. Dar şi eu eram încăpăţânată şi bătăioasă. Până la urmă, s-a sfârşit cu bine, dar anul următor aveam să le cer băieţilor de la SM de două ori mai multă putere în boxe. Lesson learned!

Culise mai mult sau mai puţin amuzante

2006 a fost anul în care am făcut tricouri şi bandane pentru dat în public. Eu, că nu suport chestii “pe gât”, îl sfârtecasem pe al meu, la fel şi la mâneci şi la poale. Arăta destul de funky şi, de mai multe ori, mi s-au cerut tricouri “ca al tău, din ăsta, mişto”. Am sfâşiat o grămadă de tricouri pe plajă în vara aia! :)

Şi tot în anul ăla s-a scris imnul. Olăraşu are păcatele lui, dar şi talent cu carul!

Dinu Olarasu – Folk You (Dincolo de Orice Vama)

Asculta mai multe audio diverse

Din culise nu pot povesti cine ştie ce, deşi ar fi, cred, material cât pentru o carte. Toată lumea mă invidia pentru că, vreme de o lună, de miercuri până duminică sau luni, eu eram la mare. Cum aş fi putut să le explic că, în aceste cinci săptămâni, abia am reuşit să fac una sau două băi în mare, că fiecare noapte se sfârşea la ore mici şi fiecare zi începea maxim pe la 9, de multe ori şi mai devreme, fiindcă mereu se găsea, pe acelaşi etaj cu mine, câte un plod care fie urla de dimineaţă, fie sărea, şi avea adidaşi din ăia chiţăitori!

(nu că m-aş plânge, aş da oricând o lună de lucrat într-un birou pentru una de muncit la Folk You, aşa cum era atunci)

Provocări

Cel mai dificil lucru era reprezentat de diagramele de cazare. Artiştii, dragii de ei, că au şi calitatea asta, se răzgândeau frecvent, ba veneau azi, ba mâine, ba stăteau o noapte, ba trei. În fiecare zi trebuia să iau tabelul ăla de cazări şi să-l refac, neori de mai multe ori. Iar la un Festival cu buget atât de mic precum Folk You, când cele mai multe cazări sunt în barter, e greu, dacă nu imposibil să mai găseşti câte o cameră. Şi totuşi n-a dormit nimeni pe plajă. Foarte puţin a lipsit, cu cineva din echipa JN, dar nu s-a întâmplat. Nici n-aş fi permis aşa ceva.

O altă provocare a fost să respectăm un oarece program pe scenă. Ordinea era ok, nimeni nu ieşea din vorba lui Moţu, dar nici nu prea se respecta un timp de cântare pentru fiecare. De exemplu, la 2 Mai, Olăraşu era într-un mood poetic, aşa că a deviat de la programul lui şi a început să citească poezii pe care le scrisese c-o noapte înainte pe hârtie de imprimantă matricială, lungă de ajungea departe, în public! Nu le mai ţin minte, dar la mine era ceva cu stelele şi luna! Recitalul lui din seara aia a durat de două ori mai mult! Nu că publicului nu i-ar fi plăcut la nebunie, dar eu ştiam exact cât ne ţine generatorul şi a fost nevoie de două excursii la benzinăria din 2Mai pentru reaprovizionare cu combustibil! :))

Artiştii ediţiei, consacraţi şi debutanţi

Cine a cântat în 2006: Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Nicu Covaci, Mircea Florian, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Marius Baţu, Florin Chilian, Florin Săsărman, Adrian Sărmăşan, Emeric Imre, Maria Gheorghiu, Tatiana Stepa, Zoia Alecu, Maria Magdalena Dănăilă, Heidi Schmidt (spr că n-am ratat pe nimeni) şi câţiva mai tineri debutanţi care, între timp, au devenit şi ei nume cunoscute printre iubitorii genului: Unde, Silvan Stăncel, Alina Manole, Jul Baldovin şi Alina Zaharia.

Revin zilele astea cu episodul următor: 2007, sfârşitul nu-i aici!

June 21

Răsărit la Vama Veche

După WoW, concluzionând că trebuie să faci ce-ţi place, am fugit la mare, în Vama Veche, cu o mică gaşcă de pierzanie care, desigur, nu bea decât apă plată cu lamâie. Ca să nu spun că am mai şi răpit pe cineva care n-avea planuri de weekend!

Am prins răsăritul în prima dimineaţă, cu Bolero şi cu Lost Song cu tot, după ce am cântat, am dansat şi am făcut poze. Multe poze!

Încă nu sunt foarte mulţi oameni în Vamă, aşa că a fost decent şi noaptea dar şi ziua, pe plajă. Am găsit locuri la umbră unde am stat toaaaată ziulica precum foca pe banchiză! Apa era ok, dar mi-a ajuns vecinătatea mării, aşa că n-am făcut baie. Bun mâncat la cherhana, rapane şi midii, am găsit şi hamsii prin Vamă, clatităria e şi ea deschisă şi am descoperit o îngheţată cu rom şi stafide de la Betty Blue! Foarte bună şi aia! În plus, ca de obicei, Angela de la La John iar s-a dat peste cap şi am primit aceeaşi cameră în care stau de ani de zile când merg în Vamă!

A fost perfect!