May 17

Când tu nu știi ce să spui

Nu cred că e cineva fără un prieten sau o rudă care să fi trecut prin experiența cruntă a unei boli grave. Pentru mine lucrul ăsta e valabil: și prieteni și rude. Pe unii i-am pierdut, alții încă luptă. Dincolo de boală, însă, de tratament, terapii, schimbări prin care trece organismul, oamenii aceștia au nevoie de suport moral.
Cu toții suntem conștienți de propria mortalitate, însă alta e situația când ești pus fața în față cu rezultatele care indică o asemenea maladie. Vrând-nevrând, tu, cel afectat, ești silit să găsești soluții pentru a te descurca și, de cele mai multe ori, cei dragi rămân în preajmă, doar că nu știu ce să spună ori cum să se poarte.

Emily McDowell, o americancă de 38 de ani, supraviețuitoare, a realizat o serie carduri cu mesaje pe care, spune ea, ar fi vrut să le primească atunci când a fost bolnavă.
Continue reading

September 24

Agende prea încărcate…

Am o grămadă de amici și amice cu care vorbesc la telefon sau online când și când și, inevitabil aproape, ne propunem mereu să ieșim la o cafea. Am chiar și prieteni cu care, tot așa, n-apuc să stau la povești live pentru că… agende încurcate. Mi-am adus aminte de treaba asta azi, când am văzut nole spoturi de la Starkbucks.

Sigur, puteau fi la orice altă cafenea sau orice loc în care muzica e la volum mic sau lipsește, astfel încât se poate auzi om cu persoană. Dar am zâmbit, oricum. Ceea ce vă doresc și vouă!

Continue reading

July 23

Zece ani

Eu nu cred prea tare în “Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” şi m-am ferit să cred ori să fac promisiunea asta în vreo două rânduri. Împreună, poate, în virtutea inerţiei, deşi nici asta nu pare că se mai întâmplă prea des şi multe perechi despre care aş fi zis că rămân sudate, s-au despărţit. Însă fericiţi?! Totuşi,  am în preajmă două cupluri care rezistă, şi rezistă, şi rezistă, întocmai ca-n reclamele alea la termopane. Aşadar, există speranţă, prieteni: se poate!

Unul dintre aceste două cupluri a împlinit, în weekend, zece ani de căsnicie, şi, dacă iubirea s-ar cota la bursă, eu aş cumpăra acţiuni la L&A, zău dacă nu! Aniversarea fu prilej de chefuială şi o nouă ieşire din seria Viaţa la ţară, leneveală semi-activă în curte şi trăncănit cu prietenii cei buni. Şi salăţi din grădina Angelei, şi păstrăv la grătar şi alte bunătăţi. Şi, desigur, frappe – asta e o gluma internă, dar n-am putut să mă abţin!

Dincolo de asta, însă, cei doi care au vrut să-şi reediteze promisiunea de a rămâne împreună într-o mică biserică din preajmă, unde ne-am strâns, (aproape) toată gaşca, sâmbătă la asfinţit, şi de unde se vedea Siretul şi oraşul din apropiere iar liniştea era parfumată şi aproape tangibilă.

Şi deşi eu sunt a mai cinică, recunosc că a fost minunat şi că mi-e drag de ei, fiindcă, în vârtejul ăsta nebun care ne duce de colo-colo şi ne umple vieţile cu stres şi zăpăceală, ce au ei e cu adevărat nepreţuit!

La mulţi ani, dragilor!

June 25

Viaţa la ţară

Mă gândesc uneori că mi-ar fi mai bine la ţară, cu un petic de pământ, o casă (nu vilă), un câine mare, dar nu neapărat rău, cât să sperie oamenii răi, da’ să nu muşte pe nimeni, două pisici (fiindcă nu cred că domnul Sony s-ar descurca să prindă şoareci), un rând de vie, cât să iasă nişte must, toamna, trei găini şi-un cocoş afurisit, nişte raţe, că-s simpatice, şi, poate, doi iepuri – din acelaşi motiv.

Mda, viaţa la ţară pare idilică. Linişte, tată, câtă vrei, program de voie, toate cărţile din bibliotecă, fructe şi legume proaspete, nişte lapte de la Coana vecină, nişte brânză de la Conul vecin, şi un mileu frumos de pus pe tv. Şi poţi să te deconectezi de la agenda zilnică şi poate să te doară-n fund de politică şi politicienii români. Sau nici acolo!

Însă nu e chiar aşa, fiindcă la ţară se munceşte de numa’: udă roşiile, taie nush ce plantă, hrăneşte puii, culege zmeura, fă ciorba, intră în beci, ieşi din beci, s-a uscat usturoiul, mergi şi cumpără altul, vezi ce vrea cutare, că e la poartă, şi asta e doar o mică parte fiindcă mereu îmi pare că ar fi ceva de făcut, de muncit, de robotit.

Din fericire pentru mine şi prietenii cu care am fost weekendul trecut la ţară, noi am fost musafiri, aşa că în loc să facem oricare dintre lucurile de mai sus, am cântat, am spus bancuri, am mâncat bunătăţi, ne-am împotmolit (unii din noi, mă rog) pe malul Siretului, iar alţii ne-am bălăcit în el (apă caldă ca-ntr-un lighean uitat la soare), ne-am jucat cu cei doi căţei care stăpânesc ograda, am mâncat vişine şi zmeură direct de la sursă, am jucat cărţi şi yams şi, în general, ne-am relaxat şi ne-am distrat…

… chiar şi când copilul din gaşcă, Miru, făcea instrucţie cu cei doi căţei pe la ore mai matinale decât le-ar fi fost unora pe plac, strigând, tare: Fetiţaaaaaa! Rostogoooool! Veniţi după mineeee!

Da. Aşa trebuie să fie finalurile de săptămână. Cu prieteni, cu râsete, departe de lumea dezlanţuită. În rest, mă mai gândesc cu viaţa asta la ţară. Zi, Teteo, că bine zici!

May 31

La aniversare de oameni dragi

Azi e vorba de doi domni cu loc special în viaţa mea şi care, azi, aniversează vârste noi. Dar si la vârste noi, tot ei.

Baladistul

Ştie că mă enervează “Ruxi” – nu fac un secret din asta – , dar şi eu ştiu că-mi zice aşa cu drag,  şi e rârâit, şi mă amuz, şi nu protestez decât formal, uneori nici atât. Mi-e drag pentru că e  riguros, uneori chiar încăpăţânat, dar profi! Iar când cântă, moamăăăă, când cântă el de umbră, de exemplu, sau de dhrrromadehrrre, sau de aphrrroape linişte, parcă te cam unge la sufle! Să trăieşti la nesfârşit, vesel şi (în)cântător, domn drag! Dacă aş avea nişte dromadere, ţi le-aş face cadou mintenaş pentru păstrare, alături de pisică şi chitară, în Piaţa Romană! Numărul 9!

 

***

Celălalt

Celălalt aniversat de azi e prieten vechi iar istoria e lungă şi degrabă aducătoare de zâmbet, miros de Bulgari Cool Water şi o anumită melodie în minte. Şi el e riguros, pasamite e o caracteristică a domnilor zilei, deşi, atunci cand ne-am cunoscut, şi-a adus aminte abia la patru dimineaţa că trebuia să-mi aducă nişte afişe. E drept, şi eu uitasem. Şi aşa, pe nesimţite, au trecut 15 ani.

August 21

Du-du-du-duminică!

Iubesc duminicile calme, când e linişte, neîntreruptă, ca acum, de zgomotul pickhammerelor. Du-du-du-du face monstrozitatea, şi la fel şi creierii mei, zguduiţi decibelic.

Duminica e ziua mea, se ştie!, şi n-o împart decât cu cei aleşi. Puţini, pentru că de obicei mă aşteaptă o săptămână nu dintre cele mai simple, vreau o zi ok înainte de asta, aşa că prefer să lenevesc, mai mult sau mai puţin activ, dar în companii, cum spuneam, selectate atent.

Du-du-du-du!

Indiferent dacă am chef să ies, să fac clătite, să mai triez (a câta oară?!) hainele ori să stau pur şi simplu la tv, pe canapea, încerc, pe cât posibil să nu las nimic să-mi strice zenul. Doar că nu pot controla zelul muncitorilor din zonă. E drept, doi muncesc, restul se uită. Dar e suficient cât să mă dea afară din casă.

Nush pe unde ajung. Nici nu contează prea tare. De fapt, ăsta e cel mai mişto lucru: o maşina şi drum întins!

January 6

Social Media Shit

Tocmai am citit o ştire despre o tipă din Marea Britanie care şi-a anunţat sinuciderea pe Facebook. Simone Black, 42 de ani, a postat, în ajunul Crăciunului, următorul mesaj: “Took all my pills be dead soon so bye bye every one”.  Simone avea 1082 de prieteni pe Facebook. Niciunul dintre aceştia nu a sunat la 911, sau ce număr au urgenţele la ei, ca să anunţe tentativa de suicid. Mai mult, unii dintre aşa-zişii prieteni au comentat ironic sau chiar dispreţuitor ultima postare a femeii.

Ok, probabil că sunt mulţi cretini care fac poante proaste pe reţelele sociale şi un astfel de mesaj ar putea să fie astfel categorisit cu uşurinţă. Totuşi nu mă pot opri să mă gândesc cât de trist, de absolut trist şi dezolant trebuie să fie când acest fals  sentiment de prietenie şi popularitate pe care ţi-l dau reţelele sociale se transformă în dezamăgirea cruntă că nimeni, NIMENI, nu încearcă să te oprească atunci când postezi un asemenea mesaj. Brrr!

N-am nici o îndoială că femeia respectivă ar fi vrut să fie salvată, de-aia a şi postat mesajul respectiv pe Facebook. 1082 de prieteni virtuali au decis, însă, că nu merită efortul.

Aşa. Acum să discutăm despre (ce-ar fi făcut un) Social Media Expert. Mai aveţi chef?!