April 27

Women on Web, 2012

Women on Web, încă o ediţie, a treia, se întâmplă acum la Howard Johnson. O sală plină de doamne, cu vreo două trei excepţii (maxim trei!) – nişte domni care sunt interesaţi de ceea ce au de spus femeile din online. Smart choice, aş zice, atâta timp cât sunt multe femei în online, iar blogosfera feminină, deşi poate mai puţin vizibilă, nu e deloc de neglijat în spaţiul comunicării virtuale. Şi nu numai!

Moderatoarea acestei prime sesiuni este Sana Nicolau, da, chiar ea, Cireaşa, care are umor şi un top pe care i l-am admirat mult! Primul vorbitor al conferinţei este Tudor Chirilă de la Vama, care povesteşte despre începuturile lui în blogging, menţionând această povestire.

nu cred că femeia online e diferită de cea care e offline. … femeile au acum acces la aceleaşi profesii la care au acces şi bărbaţii, iar rolul lor este din ce în ce mai important. femeile au câştigat independenţă, carieră, carieră, carieră, însă nişte raporturi înte femei şi bărbaţi s-au pierdut. toată independenţa femeii, însă, vine la pachet cu responsabilităţi, se naşte o nouă eră, una în care femeia va conduce din ce în ce mai mult.

Lui Tudor îi sună telefonul. Emilia Popescu răspunde la telefon, în râstele audienţi. Era Gelu Ionescu, clăparul de la Vama :)

soluţia este să ştii să tragi o linie între viaţa personală şi cea profesională. într-o lume în care succesul se măsoară financiar, exclusiv în bani, e important să fii pe internet, dacă trăieşti din asta, dar trebuie să poţi să-ţi spui STOP, măcar pentru două ore!

Vorbind despre femeia de azi, alături de independentă ca atribut Tudor foloseşte mult şi singură. Oare pre(a)ocupate de succesul în carieră, în toate cele multe activităţi în care ne-am băgat, nu cumva uităm, totuşi, ce contează?!

PS despre blog, printre altele, Tudor spune că are un text care l-a inspirat să scrie un cântec de pe următorul album Vama, 2012.

Următoarea vorbitoare e Emilia Popescu, o actriţă mi-nu-na-tă, vă recomand să mergeţi s-o vedeţi jucând, şi ambasadoare Activia de trei ani.  Actriţa vorbeşte despre moderaţie şi echilibru în tot ceea ce face şi ne îndeamnă să abordăm aceeaşi conduită.

Emilia ne spune că nu utilizează foarte mult internetul şi deloc reţelele sociale, şi că cea mai recentă performanţă în acest domeniu e să rezerve bilete de avion online, aşa că ne propune să pună ea întrebări, una dintre ele fiind dacă timpul petrecut online nu ne alienează cumva. Îi răspund câteva dintre cele prezente în sală, fireşte, cu NU!

Îmi e teamă de feedback-ul negativ, de ce să nu recunosc, fiindcă mi se pare că snt mulţi care nu ştiu cine şi cum sunt eu, de fapt, care nu mă văd la teatru, de exemplu, dar care nu se jenează să intre cu bocancii în spaţiul meu.

Cristina Bazavan şi Sorana Savu o încurajează pe actriţă să-şi facă măcar pagină de Facebook, pentru a putea da, astfel, o şansă celor care o admiră, aceea de a-i putea transmite gânduri bune – mi se pare corect şi sper că au convins-o! :)

Următoare vorbitoare este Amalia Enache de la ProTV, care o să vorbească despre Hope and Homes for Children – HHC: Imaginaţi-vă cum ar fi să nu poţi alege cu ce te îmbraci, unde mergi sau ce vrei să mănânci, sunt doar câteva dintre problemele pe care le au copiii abandonaţi în România.

(nu m-am gândit niciodată la copiii abandonaţi din perspectiva asta, e extrem de trist)

Amalia vorbeşte despre activitatea HHC şi despre un copil de opt ani care nu a văzut niciodată iarba, până la opt ani, sau despre tineri, majori, care nu au nici o singură fotografie cu ei înşişi, dar şi despre speranţa pe care această organizaţie o poate oferi prin proiectele lor: au ajutat, până acum, peste 12.000 de copii.

Tot de la Amalia am aflat acum că statul cheltuie aproximativ 1700-1800 de lei pe lună pentru un copil din Casele de copii, un părinte aproximativ generos, dacă ne gândim, cel puţin pe hârtie. Dar de banii ăştia nu le oferă nimeni dragoste şi atenţie, fiindcă sunt prea mulţi în centre şi prea puţini asistenţi.

Aşa arăta dormitorul unei case de copii din Gârdeni, Maamureş, instituţie pe care HHC a făcut eforturi şi a reuşit să o închidă, plasând copiii în case de tip familial:

Urmează acum Cristi Lupşa de la DOR, care ne povesteşte despre femeile pe care le-a cunoscut online. Prima dintre ele este Laura, cu care a început să corespondeze acum 14 ani, pe email, apoi Sabina: musulmană, indiană, punkeriţă, regizor de teatru, anarhistă. Şi surdă.

Cristi Lupşa: responsabilitatea ta ca povestitor e şi să bagi degetele în ochii cititorilor, să le atragi atenţia, să îi expui şi unor situaţii care nu sunt confortabile.

(aflu că a picat Guvernul. Hai, frate, chia nu pot să fiu şi eu atentă un pic la altceva, că pică Guvernul?!)

Cristi continuă povestea femeilor pe care le-a cunoscut online cu Ioana Cârlig (pe care o şi cunosc) şi ne spune câteva vorbe despre proiectul ei, ăsta, un fotodocumentar realizat într-o puşcărie de femei. Are nevoie de ceva bani ca să meargă mai departe, aşa că… Treceţi pe-acolo şi vedeţi ce şi cum. Ioana are nevoie de 10 filme late (250 lei) , 16 cadre film instant (160 lei ), benzină (70 lei). În fiecare săptămâna.

Melania, Mădălina, Bogdana, altă Mădălina… Cristi are o colecţie tare faină de doamne cunoscute online. Şi, cu ocazia asta, am aflat de un site cel puţin interesant: Cine ce a promis. Se referă la primarii din România, da, şi cred că e un instrument foarte util pentru orice alegător responsabil.

Concluzia lui Cristi Lupşa pentru WoW:

Fain!

După pauza de cafea, gustări şi desert, reîncepe WOW, partea a doua, cu Georgiana Gheorghe, Communication Manager la Danone România, care o să vobească despe implicarea brandului Activia în online. Să ciulim urechile, zic, astea-s obiceiuri sănătoase, şi fix despre campania asta vorbeşte acum Georgiana.

Se povesteşte ce a făcut fiecare dintre noi în aceste şase luni de campanie, cu exemple concrete… ocazie cu care îmi dau seama că am făcut o mulţime de chestii faine în aceste şase luni!

Şi…. pot să vă spun o informaţie oferită acum în premieră de Georgiana, şi anume că #obiceiurisanatoase devine platforma de comunicare online a Danone, deci nu doar a Activia. Şi, da, am decis să merg în continuare cu acest brand, o să vedeţi destul de curând despre ce e vorba :)

Urmează acum Cristina Bazavan, despre Cum să trăieşti fericit în online – 10 reguli de best practice.

Premise: Fericirea o constatăm la trecut, mai întâi o trăim, apoi o analizăm, şi Banii aduc fericirea (sau cel puţin confortul), dar pe termen lung bunul simţ te ajută mai mult să te simţi confortabil cu tine.

(apropo, propriile-mi lecţii de fericire (învăţate, nu predate) sunt printre rânduri, pe aici)

Regulile Cristinei:

1. să ai un set de reguli (scrise) la care să te întorci din când în când

2. să renunţi la ego

(acum observ că unul dintre puţinii bărbaţi din sală  speaker, Andrei Barbu. Dar, suficient despre curaj!)

3. să nu crezi că “ţi se cuvine”

4. Să nu te crezi Dumnezeu

Sunt mulţi în mass-media din România care se cred mici Dumnezei şi pierd astfel multe lucruri frumoase în viaţă.

5. să-ţi păstrezi curiozitatea proaspătă

6. să fii onest, dar elegant în critică

E mult mai greu să dai o lecţie frumoasă, într-o formă elegantă, decât să critici brutal.

7. să nu trăieşti ca o căpusă

Sunt oameni care comentează pe blogurile mari doar ca să poată pune acolo un link.

8. să nu invidiezi/bârfeşti

9. să nu te preocupe să fii ceva ci să faci ceva

10. să-ţi aduci aminte mereu că războaiele cele mai mari sunt în mintea ta, nu în afara ei.

După aplauzele pentru Cristina urmează Bogdana Butnar: “eu sunt Bogdana, lucrez la Google, sunt o mini instituţie, am 3000 de prieteni şi 6000 de followers pe twitter, şi-mi e urât pe Internet”.

În încercarea de a fi conectată cu cât mai multă lume am ajuns să pierd conexiunea cu oamenii care contează, spune Bogdana. Daaaar (twistul) internetul e cu oameni, şi odată ce oamenii care fac conţinutul sunt ok, şi acest conţinut e ok.

Intervenţia Bogdanei a dus la câteva discuţii despre falsitatea… sau, hai să-i zicem, exagerarea în ceea ce priveşte informaţiile pe care le împărtăţim despre noi pe reţelele sociale. Astfel, Bogdana spune că facem (postăm) lucruri care ne fac să părem mai grozavi decât suntem, iar unele dintre doamnele din public nu sunt de acord cu asta.

Anca Nistor, Touched Romania, ne-a vorbit despre bijuterii – găsiţi aici detalii – şi despre organizaţia pe care o reprezintă, iar acum la microfon e Iulian Văcărean care o să vorbească despre proiectul “Femei pe Mătăsari“.

Roxana Farca de la Lumea Mare povesteşte acum despre ceea ce e esenţial şi important pentru ea: să ne păstrăm acel timp al nostru pentru noi. Şi, desigur, despre proiectul lor (al ei şi al lui Alex) de travel.

Roxana a anunţat în premieră lansarea unui nou proiect, Slow Ride, pentru “cei care vor să meargă cu motorul dar nu vor neapărat să moară din cauza asta”. Succes, Roxana!

Am plecat înainte de ultimul vorbitor şi înainte să am vreme să-l felicit pe Cristi Manafu şi pe cei de la Evensys pentru eveniment. Încă un eveniment reuşit, adică! O fac acum: felicitări!

Category: Dileme | LEAVE A COMMENT
June 17

Woman on Web 2011, live reporting (partea II)

A reînceput conferinţa după un pranz gustos şi sănătos. Vorbeşte Vlad Stan.

„Nu mi-a plăcut şcoala, dar îmi place educaţia”. Vlad propune o academie de business pentru oameni brilliant şi foloseşte metode inovative pentru asta, inspirate şi din experienţa lui Vlad la San Francisco.

(If you’re gooooin’ tooo Saaan Fraaaanciscoooo)

720.000 suma pe care o poţi câştiga într-o viaţă cu un salariu mediu de 1500 de euro, muncind 40 de ani,  12 luni pe an… Dacă îţi iei casă şi maşină, mai ales dacă le iei în rate, gata, s-au dus banii! Şi, din motivele astea, cei mai mulţi oameni decid, practic, doar să supravieţuiască.

(pfuai, ce bine că am rezolvat deja partea cu casa, şi nici nu plătesc rate!)

Unii oameni, care nu vor să trăiască aşa, ies din corporaţii şi încep consultanţă. Faci acelaşi lucru ca şi atunci când eşti angajat: îţi vinzi timpul pentru o sumă de bani.

(nu doar timpul ci şi expertiza)

Ce-şi propune Academia? Să te însoţească pe drumul între 0 lei şi un milion. Oricât de bou eşti ca antreprenor nu poţi să nu faci un milion într-o viaţă – Vlad Stan.

(am dubii în sensul ăsta!)

Femeile sunt responsabile de chestia asta, de safety, şi uneori pun foarte multă presiune. Siguranţa e iluzorie şi nu vă recomand să vă gândiţi la aşa ceva. Te angajezi la o companie, eşti ok, ai job, dar viaţa companiilor e limitată. Siguranţa asta e iluzorie.

(îmi place ce zice, nu-mi place că zice „pă” nu „pe”. Mda, ştiu, sunt cârcotaşă!)

Lecţie pentru copilul lui de şapte ani: Îţi dau 200 de lei dacă mergi şi stai cu mine două ore la lecţia mea de tango. Copilul a mers, a stat. La final, Vlad i-a explicat că, în cele două ore, el, Vlad, s-a distrat făcând ce-i place, iar copilul a pierdut două ore pe care nu le mai regăseşte, pe nişte bani care pentru Vlad nu valorează mai nimic. Şi apoi a taxat copilul 200 de lei pentru lecţia cu timpul preţios pe care tocmai i-o predase. Chapeau!

(l-am întrebat dacă şi ce legături există între business şi tango. A zis că multe, dar nimic concret)

tangomeet.com

(mult plăcut!)

Acum, pe scenă, Adina Vasilescu, publisherul online de la Sanoma. Când a ajuns la Sanoma ceea ce i s-a cerut a fost dezvoltarea şi creşterea unui business.

(pe fundal, în spate, se aude zgomot de veselă)

A stabilit publicul, contentul: generalizat sau specializat, oferta: conţinut sau servicii. Bref, online pentru femei.

Acum vorbeşte despre miresici.ro şi câteva cifre, audienţă, unici şamd. Problema mea e că eu am alergie la diminutive. Deci miresici… nu. Sorry. Zău!

eCuisine este un alt proiect din portofoliul Sanoma, un proiect intraprenorial (concept ce vizează antreprenoriatul din interiorul companiilor)

Alex Negrea o întreabă câţi useri vin din FB şi care e cel mai important rol al FB în proiectele lor. Adina răspunde că FB i-a ajutat să lanseze proiectul (iniţial, proiectul a apărut pe FB, înainte de lansare)

Vorbeşte Andressa. Adică Andreea Retea: „Eu muncesc de luni până duminică, aproximativ fără oprire, adică nu am un program regulat fiindcă feedback-ul online nu ţine cont de orar”.

Începutul: „Aveam multe de spus şi căutam o manieră de a mă face remarcată”.

După o încercare (ratată) de a colabora cu Cosmopolitan a început să scrie pe blog. „Am trăit mult timp cu impresia că nu se ştie că Andressa e Andreea Retea şi am avut un şoc atunci când am constatat că toată lumea ştia”.

Internetul e o lume mică şi toată lumea află mai devreme sau mai târziu ce ai făcut şi ce ai scris, aşa că e bine să te gândeşti la asta.

(are prezentarea punctată cu citate celebre din filme, f drăguţ)

“Când am început să lucrez la Happy Hour (ca scenarist), am văzut că munca în TV e diferită de ce faci pe blog. Aici trebuie să ai inspiraţie în fiecare zi”

A girl should be two things: classy & fabulous – Coco Channel, iar Andressa vorbeşte despre colaborarea ei cu perfecte.ro. Show me the money introduce povestea despre berry.ro, unde Andreea e partener.

„Un job e ca un căţel. Nu poţi să-i dai un sac mare cu mâncare şi să-i spui să-şi ia el câte puţin în fiecare zi. Aşa sunt şi proiectele pe care le am. Trebuie să te ocupi de ele zilnic”.

Spune că face şi consultanţă pentru Social Media, dar „din umbră” şi până acum i-a ieşit. Şi cu undercoverul şi cu proiectele.

Last advice: aveţi grijă de brandingul personal!

Urmează acum Andreea Inankur – AloMoDa.

“Când am început acest blog de modă, eram patru astfel de bloguri care făceau asta. Acum sunt 50, dar tot cele patru contează”

“Am locuit trei ani în Turcia până în 2010 şi din acest motiv nu-mi dădeam seama ce impact are blogul în România. Acum blogul are o întreagă echipă în România”

(Andreea are o fusta foaaarte faina!)

„E foarte important să avem o identitate vizuală să să lucrăm la brandingul personal. Spre exemplu, chiar dacă eşti prieten cu un designer, trebuie să ramâi obiectiv pentru cititorii tăi. Asta primează”

„Punem accent pe design-ul românesc”

“Comunitatea e importantă pentru noi, de asemenea, conţinutul. Nu suntem un blog de modă care traduce ştiri, n-am făcut niciodată asta!”

Advice: Să fii prezent, să ai blog, să ai cărţi de vizită, să faci un proiect de suflet, să-ţi placă ce faci!

Încă două vorbitoare: Cristina Mazilu şi Ruxandra Meclea. Prima e Cristina care prezintă chezMazilique: ”Where butter melts like lemon drops and trouble fades like muffin tops”.

A început să scrie din plictiseală. Avea un job cool, jurnalist pe cultură, dar orice job cool îşi pierde coolness-ul cu timpul. La început a fost… o cină pentru prieteni. Gătea rar, a fost ca un eveniment, i-a plăcut mult să gătescă, apoi, când prietenii s-au săturat să asculte poveştile ei culinare,  a început blogul. La două luni de la primul post începuse deja să fie abordată de diverse reviste pentru a apărea în ele cu pasiunea ei pentru gătit.

„Ş-a întâmplat să refuz propuneri de campanii din motive de etică gourmet, adică propunerile pur şi simplu nu mi se păreau ok” – mi-a plăcut tare cum a sunat asta.

(încă n-a lăcrimat Manafu, încep să fiu îngrijorată :p)

Ultima vorbitoare, Ruxandra Meclea de la breslo.ro. Foarte drăguţă, şi are şi o prezentare ok. Ideea a apărut în 2008, a durat nouă luni până la debutul site-ului.

(Ruxandra e foarte emoţionată. Încep să cred că e o regulă la speakeriţele ruxandre)

În trei ani, pe breslo.ro s-a vândut a ajuns să vândă hand-made în valoare de 500.000 de lei (noi!) pe lună, iar cheia succesului a fost poziţionare + marketing.

Se cam termină WoW. Concluzii, de mâine încolo, când vin şi fotografiile. Ca să ştiţi, pentru conexiune la net trebuia doar să întrebaţi persoana potrivită. Politicos, cu zâmbet. Parola şi userul le-am primit rugand-o acest lucru pe domnişoara care se ocupa de masa cu cafele.

June 17

Women on Web 2011. Live reporting (partea I)

Începe WOW, ediţia a doua. Cristi Manafu, gazda, o prezintă pe Georgiana Gheorghe, Communication Manager Danone, care ne arată un clip inspiraţional cu eroine.. „Addicte aux héroïnes”, foarte fain. Un clip despre femei puternice care pot schimba ceva în jur, pe ele, chiar, despre filosofia unui brand, Activia.

(netul de la Inter e parolat, aşa ca live doar de pe telefon)

Manafu spune câteva cuvinte despre WoW şi o prezintă pe Sandra Pralong, prima vorbitoare, care îşi propune să ne inspire dar şi să ne provoace şi întreabă „Cine nu e pe Facebook?”. Nimeni n-a ridicat mâna.

„Internetul nu ne schimbă viaţa ci starea de conştiinţă. Ne face conştienţi de lucrurile petrecute fără ca noi să fim acolo”.

În plus, pe Internet, suntem egali. Lucrurile pe care le vedem şi le judecăm, la cineva, în viaţa reală (greutate, stil de a se îmbrăca etc), nu se văd pe Internet.

(Lavinia Biberi a uitat Bucuria acasă. Prietenii ştiu de ce nu suntem veseli în legătură cu asta!)

Cu cât ceva e mai rar, cu atât e mai valoros. Pe Internet, însă, cu cât ceva e împărţit de mai mulţi e mai valoros – Sandra Pralong.

(Ha! Nu vă ziceam eu de comUNITăţi?!)

România are cam opt şase milioane şi ceva de useri de Internet. Statisticile spun că 36% dintre români sunt conectaţi. E mult, dar e foarte puţin dacă comparaţi procentul cu Estonia sau Lituania (~70%) sau chiar şi cu Bulgaria (40%). Astfel că noi, cei care avem acces la net, avem, de asemenea, şi o mare răspundere, care nu se limitează la a fi activ pe Internet ci ne obligă, cumva, la a transforma România. Pentru că avem altfel de conştiinţă şi altfel de valori.

Cristi Manafu o întreabă pe doamna Pralong care ar fi argumentul suprem pentru a rămâne în România.

Răspunsul e un citat din Noica: „Aici totul e de făcut”. Da. Dar dacă nu toată lumea vede lucrurile la fel…

Vorbeşte acum Cristina Bazavan, despre noi începuturi….

… pe fondul muzical prea bine ştiut de unele dintre noi, melodia pe care am învăţat aseară paşi de dans – de vals, ca să fiu mai precisă!

UPDATE: am descoperit autorul!!! se numeşte Henry Seroka, piesa se cheamă Waltz şi este inclusă pe albumul La Cabana.

Cristina povesteşte ce reacţii au existat când a anunţat demisia ei de la Tabu („Eşti nebună!”), despre alte trei începuturi în viaţa ei: Radio 21 (radio), Europa FM (PR) şi Tabu (presă scrisă), şi despre cât e de importantă (şi ce îţi poate aduce) recunoaşterea faptului că… nu ştii! :)

(S-a oprit cântecul. S-a reluat cântecul. Doar Cristina a observat asta. Ceilalţi sunt ff atenţi la ceea ce spune ea – au şi de ce!)

Morala: În viaţă te repeţi şi te învărţi ca într-o spirală. Ca şi în dans, însă, dacă ştii ritmul şi paşii, când te împiedici, poţi să te ridici şi să continui.

Cristi Manafu spune că cea mai tare reţea socială era gaşca din faţa blocului. Pe undeva, are dreptate, cred, dar mai mult decât atât, evocarea vremurilor în care stăteam „cu cheia de gât” – şi atfel o introduce pe Sanda Nicola.

(funny enough, din trei vorbitori, so far, doi au spus că s-au pregătit prea puţin pentru evenimentul de azi…)

Sanda vorbeşte despre viaţa ei în online şi despre faptul că un mare fan Facebook. Cei mai activi pe facebook sunt cei care consumă cel mai mult dar şi produc cel mai mult. Ne uităm pe pagina ei de Facebook şi ascultăm câteva vorbe despre emisiunea ei, Cu cheia de gât (B1, dacă nu mă înşel)

(încă nu ştiu parola de la Inter-NET, aşa că scriu acum, public later)

(şi tocmai mi-am amintit că am uitat să aduc tricoul FITS Roxanei Precu. Sunt varză!)

Vedem un promo mic la Genereraţia cu cheia de gât şi mă ia cu fiori când văd poze cu pionieri, cu pionieri care dau flori, cu pionieri care dau flori tovarăşilor (aham, am fost în şcoală de protocol)

Altfel, îmi pare rău, Sanda e foarte simpatică, dar prezentarea ei îmi pare, într-adevăr, nu foarte potrivită. Sau, mă rog, pe mine nu m-a captivat. A vorbit despre emisiunea pe care o realizează şi despre cât e de greu să ţii publicul la TV în timpul verii. Agreed!

Urmează Cori Grămescu, despre o experienţă de asemenea personală: cum s-a trezit, acum trei ani, fără business (sală de fitness). Acum are un nou business, acelaşi, LadyFit, exclusiv pentru doamne şi domnişoare, singura sală din lume în care se desfăşoară clase de aerobic, în fiecare oră, de dimineaţă, de la prima oră, până seara târziu.

Vorbeşte despre greşelile pe care le-a făcut în business-ul trecut şi cum acestea i-au folosit în ceea ce face azi.

„Mi se pare cel mai greu lucru să duci o sală de sport din offline în online, şi aceasta a fost prima provocare”.

„Primul nostru site, frumos colorat, a fost un eşec. Noi postam lucruri, dar nimeni nu le citea. Şi aşa a fost şi cu blogul. Aveam content, original, nu aveam cititori”. Soluţia salvatoare: forum, împreună cu reţelele sociale. Toată comunicarea sălii de fitness e făcută de doar două persoane: Cori şi încă cineva.

„Am decis să nu plătim publicitate, fiindcă ne dorim să livrăm informaţii utile, nu o reclamă, pur si simplu. Şi e foarte important să „practice what you preach”, ca să poţi convinge.

(nu mă prind dacă patiseria din farfuria de lângă laptop e cu ciocolată (yuk!) sau cu stafide (yummy!), dar nu mă risc)

Urmează ultima vorbitoare… ăăăă… ultimul vorbitor din primul panel, Costin Cocioabă a.k.a. ecostin sau Mr. ReFresh.

Primul slide îl prezintă pe motanul Micky. Pe măsură ce se întunecă în sală şi poza se vede mai bine, din sală de aude un „awwwwwww” prelung. Băgaţi la cap: să-ţi placă!

Verbe (fără pisică): a asculta şi a reacţiona. Şi bancul cu Noe, nu-l mai redau, dacă e cineva care nu-l ştie cu siguranţă nu a ajuns fix pe blogul meu! Şi revenim la să-ţi placă, cu Micky cu tot. Regula de bază: dacă nu-ţi place, se vede.

Final words la primul panel:

Sandra Pralong: lucrurile pe care le-am auzit sunt faine şi foarte fireşti. Întrebarea mea e ce putem face pentru a aduce aceste reguli de transparenţă şi echitate, regulile de business, pe cele din performanţa sportivă, să le aducem pe toate acestea în viaţa cetăţii.

Eurupţie AntiCorupţie – căutăm voluntari şi idei pentru ca lucrurile ce ne macină societatea să devină tabu.

(Sanda Nicola a plecat deja)

Cristina Bazavan: ca să ai succes, e nevoie de rigoare şi disciplină. Oricâtă poezie, oricât vals, fără acestea două nu poţi ajunge prea departe.

Cori Grămescu: e nevoie de modele şi de oameni de la care să învăţăm. Online-ul ne oferă acest lucru, găsim modele, vise, online.

Costin Cocioabă a vorbit despre importanţa de a fi conectat mereu, inclusiv la piscină (într-un şir de exemple), ceea ce a dus la o întrebare haioasă şi la o insistenţă uşor stupidă)

PAUZĂ (mini eclerele sunt f bune!)

June 17

Azi, Women on Web, ediţia 2011

Am aşteptări mai mari de la femei decât de la bărbaţi şi poate de-aia sunt mai aspră când judec femeile – aproape misogin ar zice unele. Sunt mai riguroase, mai organizate, mai dedicate şi, la o adică, au şi capacitate superioară de sinteză. De-aia  (şi pentru că am crescut pe lângă Gara de Nord)  fac ca trenul când văd greşeli.

Dar la Women on Web , care are loc astăzi, de la ora 14, sper că invitaţii vor avea poveşti inspiraţionale şi motivaţionale. Nu vreau neapărat să descopăr poveşti de succes cât idei, argumente şi asumarea faptului că există, şi on Web, o comunitate puternică de femei şi, în egală măsură, o comunitate de femei puternice. O comunitate – n-am rămas cu obsesia temei de anul ăsta de la FITS, ci chiar mi-ar plăcea să cred asta.

Pe scurt, deci, azi se întâmplă WOW 2011, un organizat de  Evensys şi prezentat de Activia. Iar pentru cei care au deschis calculatoarele mai târziu şi n-au apucat să se înscrie, puteţi urmări evenimentul pe #WOW11 şi, de ce nu, printre rânduri, mai jos:

PS nu pot să nu mă amuz un pic când mă gândesc la WOW – world of warcraft – fiindcă acum vreo patru-cinci ani fugăream şi eu orci şi trolli prin lumea virtuală. Şi, da, aveam caracter de fetiţă – observasem eu că ceilţi jucători sunt mai blânzi cu fetele. Da’ nu ştiau, bieţii de ei, ce-i aşteaptă! :))

Foto: Dreamstime.com